ICCJ. Decizia nr. 588/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 588/2009
Dosar nr. 6436/2/2007
Şedinţa publică din 5 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3002 din 26 noiembrie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului C.M. formulată în contradictoriu cu Primul Ministru al României prin care solicita anularea Deciziei nr. 209/2007 emisă de pârât şi reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior deciziei atacate şi totodată a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de M.I.R.A.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin Decizia Primului Ministru nr. 209 din 1 august 2007 reclamantul a fost trecut din funcţia publică de prefect in funcţia publică de inspector guvernamental, in temeiul art. 19 din Legea 90/2001, art. 12 lit. f) şi art. 19 alin 1 lit. b) din Legea 188/1999 şi art. 33 alin. (1) lit. d) din HG 341/2007.
Emiterea acestei dispoziţii s-a făcut la propunerea intervenientului M.I.R.A., având in vedere necesitatea organizării acţiunilor de coordonare la nivel central, regional, teritorial şi local a proiectelor şi programelor derulate in domeniul reformei administrative.
Instanţa de fond a apreciat că pârâtul avea competenţa materială de a emite această decizie, in raport cu dispoziţiile art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea 188/1999, conform cărora numirea, modificarea, suspendarea, încetarea raportului de serviciu, precum şi sancţionarea disciplinară a înalţilor funcţionari publici se fac, in condiţiile legii, de către primul ministru, pentru funcţiile publice prevăzute la art. 12 lit. b), d) şi f), la lit. f) fiind menţionată funcţia de inspector guvernamental.
De asemenea, s-a reţinut că au fost respectate dispoziţiile art. 33 alin. (1) lit. d) din HG 341/2007 care stabilesc că mobilitatea pentru eficientizarea activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice se dispune prin decizie a primului ministru pentru funcţiile publice de inspector guvernamental.
Decizia contestată de reclamant reprezintă actul administrativ prin care s-a dispus mobilitatea in funcţia publică a reclamantului in conformitate cu art. 93 din Legea 188/1999 care prevede că înalţii funcţionari publici sunt supuşi mobilităţii în funcţie şi prezintă disponibilitate la numirile in funcţiile publice prevăzute la art. 12, cu respectarea prevederilor art. 16 alin. (3).
Având în vedere aceste dispoziţii instanţa de fond a apreciat că nu este necesar acordul funcţionarului public pentru trecerea într-o altă funcţie publică, acesta având cunoştinţă in momentul numirii in funcţie că este supus mobilităţii in funcţie, existând astfel un acord prezumat al acestuia pentru realizarea efectivă a mobilităţii.
Aceasta înseamnă că atribuţiile inspectorului guvernamental sunt prevăzute într-o decizie distinctă de cea de numire in funcţie, legalitatea acestei din urmă decizii nefiind afectată de lipsa menţiunilor privind activităţile specifice noii funcţii.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul C.M. a declarat recurs, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost pronunţată cu greşita aplicare a legii.
A precizat recurentul că nu contestă principiul mobilităţii sale în calitate de înalt funcţionar public, ci contestă doar faptul că această mobilitate s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale. Recursul este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente:
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele de recurs şi de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Prin Decizia nr. 209/2007, emisă de pârâtul-intimat, recurentul-reclamant a fost trecut în funcţia de inspector guvernamental, în conformitate cu art. 27 alin. (1) lit. a) din HG nr. 341/2007.
Pentru ca această măsură să fie şi eficientă era necesar să se cunoască ce activităţi urmează să se desfăşoare şi dacă calificările sau specializările deţinute de persoana mutată sunt suficiente pentru realizarea obiectivului propus.
Din actele depuse, rezultă fără posibilitate de tăgadă că recurentului nu i s-au comunicat nici un fel de informaţii cu privire la activităţile pe care urma să le coordoneze, fapt care conduce la concluzia că Decizia în litigiu a fost emisă cu încălcarea legii. Prefectul ca şi inspectorul guvernamental fac parte din categoria înalţilor funcţionari publici, potrivit art. 12 lit. c) şi f din Legea nr. 188/1999, deci este fără echivoc că în conformitate cu dispoziţiile art. 19 din acelaşi act normativ, modificarea raportului de serviciu pentru prefect se dispune de către guvern şi nu de primul ministru.
Prin Decizia contestată în cauză, sunt indicate ca temei legal dispoziţiile cuprinse în HG nr. 341/2007 şi cele prevăzute de art. 19 din Legea nr. 188/1999.
Instanţa de fond a apreciat eronat legalitatea deciziei în raport de prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) cu referire la art. 12 lit. c) din Legea nr. 188/1999, întrucât date fiind efectele produse, respectiv trecerea din funcţia de prefect în cea de inspector guvernamental, s-a realizat o modificare a raporturilor de serviciu ale recurentului-reclamant conform textelor mai sus invocate.
Modificarea raportului de serviciu se face conform legii de Guvern pentru funcţiile publice, funcţia de prefect fiind cea prevăzută de art. 12 lit. c) din Legea nr. 188/1999 republicată.
Astfel, este fără putinţă de tăgadă că raportul de serviciu modificat a fost al unui prefect numit prin HG, hotărârea care nu a fost modificată sau anulată pentru ca Primul Ministru prin decizie să poată proceda în consecinţă, pentru că o astfel de modificare nu se putea face decât în baza unui act cu aceeaşi formă şi forţă juridică.
De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că era obligatoriu ca în Decizia atacată, să se arată scopul pentru care se realizează o astfel de mutare, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 188/1999 art. 87 şi art. 27 din HG nr. 341/2007, definesc condiţiile în care se realizează mobilitatea înalţilor funcţionari publici.
În speţă, a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, care din aceleaşi motive mai sus invocate a fost admisă de prima instanţă de asemenea în mod eronat, de vreme ce în litigiu, se atacă Decizia Primului Ministru şi nu o Hotărâre de Guvern .
Faţă de toate aceste considerente Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de C.M. va modifica sentinţa atacată în sensul că va admite acţiunea formulată de reclamantul C.M. Va modifica sentinţa atacată în sensul că va admite acţiunea formulată de reclamantul C.M.
Va dispune anularea Deciziei nr. 209/2007 a Primului Ministru al României şi pe cale de consecinţă, reîncadrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei atacate.
Va respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de M.I.R.A. (actualmente M.A.I.).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.M. împotriva sentinţei civile nr. 3002 din 26 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantului C.M.
Dispune anularea Deciziei nr. 209 din 1 august 2007 a Primului Ministru al României şi pe cale de consecinţă reîncadrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei atacate.
Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de M.I.R.A.(actualmente M.A.I.).
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 546/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 605/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
