ICCJ. Decizia nr. 4054/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4054/2009
Dosar nr. 858/57/200.
Şedinţa public de la 2 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii B.L., B.I., C.S.I. şi B.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie - Procuror Şef, suspendarea executării Ordinului nr. 206 din 07 iulie 2009 emis de Procurorul Şef al pârâtei, până la soluţionarea acţiunii pe fond.
În fapt, reclamanţii au arătat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ, respectiv existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente, învederând că au demarat procedura prealabilă, înaintând plângere către emitentul actului administrativ.
Prin sentinţa nr. 165/F/CA din 29 iulie 2009, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanţii B.L., B.I., C.S.I. şi B.M. şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 206 din 07 iulie 2009 emis de Procurorul Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, până la soluţionarea în fond a cauzei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Ordinul nr. 206 din 07 iulie 2009 emis de Procurorul Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-a dispus că, începând cu data de 1 iunie 2009 se suspendă aplicarea Ordinului nr. 83 din 9 martie 2009 al Procurorului Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin care s-a acordat sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la indemnizaţia de încadrare brută, personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
A mai reţinut prima instanţă că ordinul atacat reprezintă un act administrativ în înţelesul art. 2 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 554/2004, producând efecte juridice în ceea ce priveşte drepturile salariale cuvenite reclamanţilor, în sensul diminuării acestora.
În acest context, instanţa de fond a constatat că aspectele care fundamentează ideea unei îndoieli serioase în privinţa legalităţii actului sunt legate de contrarietatea acestora cu dispoziţiile art. 74 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, conform cărora: „drepturile salariale ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege (...)".
Un alt aspect încadrat de instanţa de fond în condiţia cazului bine justificat a fost acela legat de faptul că Ordinul vizează o perioadă anterioară emiterii acestuia, respectiv salariul aferent lunii iunie 2009, în condiţiile în care data emiterii actului este 07 iulie 2009, iar potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, naşterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice pe care le vizează nu pot opera decât la momentul emiterii sale, ci nu retroactiv.
S-a mai apreciat că OUG nr. 71/2008, invocată de pârâtă în motivarea ordinului se referă la eşalonarea drepturilor salariale restante obţinute prin titluri executorii, pe când, salariul actual nu este un drept restant, ci unul actual, nereglementat prin actul normativ menţionat.
În ceea ce priveşte condiţia „pagubei iminente", instanţa de fond a reţinut că aceasta este îndeplinită, deoarece ordinul produce reclamanţilor un prejudiciu material concret încă de la emiterea acestuia, constând în diminuarea indemnizaţiilor reclamanţilor în mod considerabil faţă de nivelul la care aceştia sperau în mod legitim, prin raportare la câştigul salarial aferent lunilor anterioare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând şi suspendarea executării sentinţei atacate, până la soluţionarea prezentului recurs.
Prin criticile aduse sentinţei atacate se susţin, în esenţă, următoarele:
- în mod greşit instanţa de fond a reţinut că sporul de 50% este un drept salarial actual, astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 74 din Legea nr. 303/2004, în realitate acesta fiind un drept restant recunoscut prin hotărâri judecătoreşti executorii şi prin Decizia nr. XXI din 10 martie 2008 a Î.C.CJ., Secţiile Unite, asupra recursului în interesul legii promovat de Procurorul General cu privire la acordarea acestui spor către magistraţi;
- potrivit dispoziţiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ. care reglementează recursul în interesul legii „soluţiile se pronunţă numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanţe". Se susţine că interpretarea corectă a acestor dispoziţii duce la concluzia că această decizie nu este obligatorie pentru autoritatea pârâtă, atâta vreme cât nu există hotărâri judecătoreşti irevocabile care să oblige angajatorul la plata acestui spor;
- în mod greşit prima instanţă nu a reţinut incidenţa dispoziţiilor OUG nr. 71/2008, care în art. 1 alin. (1) stabileşte modalitatea plăţii eşalonate a drepturilor de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii până la 31 decembrie 2009, iar alin. (2) prevede că „orice cerere de executare silită se suspendă de drept". Se arată că acesta este temeiul legal în baza căruia Procurorul General a emis Ordinul nr. 1472/2009 şi, în aplicarea art. 1 alin. (2) din OUG nr. 71/2009 a dispus suspendarea plăţii sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% şi a înştiinţat despre aceasta şi Direcţia Naţională Anticorupţie, care pentru respectarea acestor norme legale succesive şi obligatorii a emis, prin Procurorul Şef, Ordinul nr. 206 din 07 iulie 2009 a cărui suspendare se solicită;
- condiţia existenţei unei „pagube iminente", astfel cum această noţiune este definită prin dispoziţiile art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 nu este îndeplinită, astfel cum a apreciat instanţa de fond, deoarece reclamanţii cunoşteau faptul că plata în salariu a sporului de 50% este temporară, în măsura în care bugetul instituţiei şi legislaţia în vigoare o permite, suspendarea Ordinului nr. 83 din 9 martie 2009 fiind previzibilă.
Referitor la cererea de suspendare a executării sentinţei atacate, recurenta-pârâtă o motivează prin prisma faptului că se ajunge la o diminuare a bugetului instituţiei şi a imposibilităţii asigurării pe viitor a plăţii drepturilor salariale.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
Condiţia existenţei cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediată şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a se analiza, pe fond conţinutul actului administrativ.
În speţă, instanţa de fond a legat, în mod corect, existenţa cazului bine justificat de susţinerile reclamanţilor referitoare la netemeinicia şi nelegalitatea considerentelor de fapt şi de drept, care au stat la baza emiterii Ordinului nr. 206 din 07 iulie 2007, iar faptul că în conţinutul actului administrativ atacat nu se face nici o referire la vreunul din cazurile de diminuare sau suspendare a acordării salariului prevăzut de art. 74, reuşeşte să creeze o aparenţă de nelegalitate asupra actului administrativ. Mai mult, motivarea în drept a măsurii luate prin ordinul menţionat s-a raportat la adresa nr. 1330/C/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, act care nu poate constitui un temei legal al suspendării Ordinului nr. 83 din 9 martie 2009, care este un act administrativ cu forţă juridică superioară unei adrese şi fără a avea la bază o normă legală specială în materia drepturilor salariale care să dea legitimitate juridică măsurii dispuse prin ordinul atacat. Aspectul că, în faţa primei instanţe autoritatea pârâtă a încercat să suplinească motivarea în drept a actului administrativ, în sensul că a invocat incidenţa dispoziţiilor OUG nr. 71/2008 nu este de natură a înlătura îndoiala serioasă asupra legalităţii actului, legalitate care trebuie analizată prin raportare la conţinutul actului administrativ astfel cu a fost elaborat la data emiterii acestuia.
A două condiţie impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 constă în dovedirea producerii unei pagube iminente în patrimoniul societăţii, prin punerea în executare a actului administrativ.
Pe de altă parte, prezumţia de legalitate a unui act administrativ este dată şi de modul în care "autoritatea publică emitentă înţelege să îşi desfăşoare activitatea de administraţie în regim de putere publică, potrivit competenţei legale ce îi revine, activitate care se reflectă în actele emise şi care trebuie să denote stabilitate şi continuitate, mai ales în materia drepturilor salariale. Or, prin faptul că la trei luni de zile de la emiterea Ordinului nr. 83 din 9 martie 2009 de către Procurorul Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin care s-a inclus în indemnizaţia procurorilor şi personalului de specialitate juridică din cadrul DNA sporul de 50%, aceeaşi autoritate emite un ordin de suspendare a primului în temeiul unei adrese, nu se mai poate vorbi de o prezumţie de legalitate irefragabilă.
Iminenţa pagubei presupune certitudinea că aceasta se va produce în momentul imediat următor punerii în aplicare a celor stabilite prin actul administrativ, cu efecte ireversibile asupra activităţii sau patrimoniului persoanei căreia i se adresează.
Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, această condiţie este îndeplinită în speţă, având în vedere că o consecinţă imediată a punerii în executare a ordinului atacat i-ar lipsi pe reclamanţi de mijloacele financiare suficiente existenţei, iar afirmaţiile pârâtei în sensul că reclamanţii cunoşteau faptul că includerea sporului de 50% în indemnizaţie are caracter temporar nu a fost dovedită prin nici o probă administrată în cauză.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării sentinţei atacate cu recurs, Înalta Curte constată că aceasta este lipsită de interes, având în vedere soluţionarea recursului la primul termen de judecată, sentinţa instanţei de fond devenind astfel irevocabilă.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Naţională Anticoruptie prin Procuror Şef, împotriva sentinţei civile nr. 165/F/CA din 29 iulie 2009 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4053/2009. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4068/2009. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
