ICCJ. Decizia nr. 4098/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4098/2009
Dosar nr. 179/64/2009
Şedinţa publică din 6 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 73/F/2009 din 13 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC I.M.P. SRL Braşov în contradictoriu cu pârâta A.F.M. Bucureşti, având ca obiect suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 107 din 02 iulie 2008, a raportului de inspecţie fiscală nr. 128 din 02 iulie 2008 şi a titlului executoriu nr. 689/2008 emise de pârâtă, dispunând suspendarea acestor acte, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în esenţă, faptul că în urma inspecţiei fiscale derulate în lunile iunie-iulie 2008 la reclamanta SC M.I. SRL Braşov, reprezentanţii pârâtei A.F.M. au întocmit Decizia de impunere nr. 107 din 02 iulie 2008, Raportul de Inspecţie fiscală nr. 128 din 02 iulie 2008, obligând societatea reclamantă la plata sumei totale de 24.925 lei obligaţii fiscale stabilite pentru perioada 07 iunie 2002 - 31 decembrie 2003.
Instanţa a constatat că, în cauză, sunt îndeplinite atât condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente, cât şi cele impuse de art. 215 C. proCod Fiscal, pentru suspendarea actului cu caracter fiscal. In acest sens curtea de apel a reţinut că, faţă de punerea deja în executare a deciziei atacate, cazul pentru care se solicită suspendarea executării acesteia este unul bine justificat, ţinând cont de faptul că, într-o apreciere generală, obligarea reclamantei la plata, în regim de urgenţă, a unei sume foarte mari cum este suma consemnată în Decizia de impunere, reprezintă un pericol pentru buna funcţionare a acesteia. Paguba iminentă a fost apreciată ca fiind justificată prin eventuala blocare a activităţii societăţii reclamante în cazul punerii în executare a actelor administrative în discuţie, intrarea societăţii în incapacitate de plată, cu consecinţe previzibile în sensul acumulării de datorii, pierderii clienţilor, pierderii locurilor de muncă ale angajaţilor.
Curtea a apreciat că în cauză se impune a fi luată în considerare şi
Recomandarea nr. R (89) din 1989 a Cabinetului de Miniştri din Cadrul Consiliului Europei, în raport cu care, măsura suspendării poate fi luată atunci când executarea actului administrativ este de natură a produce pagube reclamantului care sunt dificil de reparat şi când există un argument juridic aparent valabil faţă de legalitatea actului administrativ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A.F.M., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3,5 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut, în esenţă, următoarele:
1. Hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei altei instanţe, întrucât acţiunea reclamantei are ca obiect suspendarea unor acte administrative care privesc obligaţii de plată la bugetul fondului de mediu în sumă de 24.925 lei, competenţa de soluţionare a cauzei revenind, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, Tribunalului Braşov.
În opinia recurentei, determinarea competenţei în funcţie de locul emitentului în ierarhia autorităţilor publice este admisibilă numai atunci când actele contestate nu privesc taxe, impozite, contribuţii, etc.
Mai mult, prima instanţă a dispus şi suspendarea titlului executor nr. 689/2008, deşi contestaţia împotriva acesteia formează obiectul Dosarului nr. 11279/197/2009 al Judecătoriei Braşov, ca instanţă de executare.
2. Instanţa de fond a soluţionat cauza fără comunicarea precizării de acţiune, încălcând astfel dispoziţiile art. 85-92 C. proc. civ., ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
3. Sub aspectul fondului cauzei, hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actelor în discuţie.
Recursul este fondat.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că în speţă este incident motivul de nelegalitate de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., în considerarea argumentelor în continuare arătate.
În conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii emitente, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilaterală până la pronunţarea instanţei de fond.
Potrivit art. 10 din acelaşi act normativ, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de până la 500.000 lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ fiscale, iar cele privind actele emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe, impozite, contribuţii, etc., mai mari de 500.000 lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
Acest text de lege instituie, aşadar, două criterii pentru stabilirea competenţei materiale a instanţei de contencios administrativ – criteriul poziţionării autorităţii emitente în sistemul autorităţilor publice şi criteriul valoric.
În cauzele care au ca obiect taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora operează criteriul valoric, competenţa revenind tribunalului sau curţii de apel după cum suma contestată este mai mică sau mai mare de 500.000 lei, neavând relevanţă poziţionarea emitentului actului în sistemul autorităţilor publice, respectiv dacă acesta este o autoritate publică centrală sau locală.
În speţă, reclamanta a solicitat, prin cererea precizatoare, suspendarea executării deciziei de impunere nr. 107 din 2 iulie 208 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 128 din 2 iulie 2008 care a stat la baza emiterii acesteia, acte administrativ fiscale având ca obiect stabilirea contribuţiei la bugetul Fondului de mediu şi penalităţi în cuantum total de 24.925 lei.
În aceste condiţii, raportat la cuantumul sumei contestate şi la prevederile legale anterior redate, competenţa de soluţionare în fond a cererii de suspendare a executării actelor administrativ fiscale indicate de reclamanţi revine tribunalului.
În consecinţă, în temeiul art. 313 raportat la art. 312 alin. (3) şi (6), coroborate cu art.304 pct. 3 C. proc. civ. şi art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite prezentul recurs şi, casând hotărârea atacată, va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.F.M. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 73/F/2009 din 13 aprilie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4089/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4105/2009. Contencios → |
|---|
