ICCJ. Decizia nr. 4089/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4089/2009
Dosar nr. 37602/2/2009
Şedinţa publică din 6 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2783 din 26 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ, a admis cererea formulată, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, de către reclamanţii C.N.L., C.D., ş.a., în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C., dispunând suspendarea executării ordinelor M.J.L.C. nr. 1163/C din 09 aprilie 2009 şi nr. 1165/C din 09 aprilie 2009, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această sentinţă, curtea de apel a reţinut, în esenţă, faptul că în cauză sunt îndeplinite condiţiile privitoare atât la existenţa cazului bine justificat şi la prevenirea unei pagube iminente, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cât şi condiţia privind prealabila sesizare, în condiţiile art. 7 din aceeaşi lege, a autorităţii publice emitente a actelor administrative a căror suspendare a fost solicitată în prezenta cauză.
În ceea ce priveşte prima condiţie, prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cea privitoare la existenţa cazului bine justificat, curtea de apel a constatat că împrejurările în care au fost emise ordinele a căror suspendare se cere sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii acestora.
În acest sens, curtea de apel a constat că prin Ordinul nr. 1163/C din 09 aprilie 2009, a fost revocat de fapt Ordinul nr. 768/C din 4 martie 2009, prin care s-a dispus ca, începând data de 1 martie 2009, judecătorii din cadrul instanţelor judecătoreşti să beneficieze de sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare psihică calculat la indemnizaţia de încadrare brută lunară, ordin intrat în circuitul civil şi care a produs efecte juridice, în baza acestuia, în luna martie 2009, prin statele de plată fiind calculate drepturile respective.
Având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanţei anularea acestuia în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, curtea de apel a apreciat că Ordinul nr. 768/C din 4 martie 2009 nu mai putea fi revocat de către emitent, ci acesta putea, cel mult, cere instanţei competente anularea acestuia. A concluzionat astfel instanţa că asupra legalităţii Ordinului nr. 1163/C/2009, prin care a fost de fapt revocat, de fapt, Ordinul nr. 768/C din 4 martie 2009, poate fi reţinută o serioasă îndoială, fiind astfel îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
Asupra celui de al doilea ordin, cu nr. 1165/C din 9 aprilie 2009 instanţa a constatat că există în egală măsură elemente de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii acestuia, întrucât deşi a fost emis la data de 9 aprilie 2009 îşi produce efectele, potrivit dispoziţiilor acestuia, începând cu data de 1 martie 2009, încălcând în acest fel principiul constituţional ai neretroactivităţii legii civile.
S-a apreciat că este îndeplinită şi cea de a doua condiţie prevăzuta de art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind existenţa unei pagube iminente, faţă de împrejurarea că drepturile salariale din care face parte şi sporul de 50%, sunt acordate lunar şi sunt destinate satisfacerii nevoilor curente ale salariaţilor, instanţa constatând astfel că paguba rezultată din neplata acestora este una efectivă.
Împotriva acestei sentinţe, pârâtul M.J.L.C. a declarat recurs, solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii de suspendare a executării Ordinului M.J.L.C. nr. 1163/C/2009 şi a Ordinului M.J.L.C. nr. 1165/C/2009.
A fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-au susţinut, în esenţă, următoarele:
I. Cu privire la condiţia cazului bine justificat pentru suspendarea Ordinului M.J.L.C. nr. 1163/C/2002:
1. Interpretarea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 este profund eronată şi lipsită de logică juridică, prima instanţă omiţând să observe că revocarea nu este altceva decât o modalitate, un caz particular al nulităţii, determinând, ca şi aceasta, încetarea definitivă a efectelor actului administrativ.
În opinia recurentului, acest ordin şi-a produs efectele în mod imediat şi definitiv, Ordinul M.J.L.C. nr. 768/C/2000 fiind desfiinţat irevocabil la momentul emiterii ordinului de revocare.
2. Suspendarea executării acestui act de către instanţa de contencios nu era posibilă, nefiind îndeplinită condiţia ca actul în discuţie să fie susceptibil de executare, adică să producă efecte în curs, a căror stopare să tindă a se realiza prin cerere.
3. Ordinul nr. 768/2009 nu a produs nici un efect şi prin urmare revocarea sa de către emitent era perfect posibilă şi legală.
Producerea efectelor acestui ordin implică, în sensul legii, executarea sau începerea executării dispoziţiilor sale faţă de beneficiari, ceea ce în speţă nu s-a realizat şi nicidecum efectele de ordin tehnic pe care actul le produce în interiorul instituţiei, respectiv operaţiunile tehnice la care a făcut referire judecătorul fondului, constând în calcularea prin statele de plată, a drepturilor băneşti în discuţie.
II. Referitor la suspendarea Ordinului M.J.L.C. nr. 1165/C/2009;
Îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat a fost greşit reţinută, întrucât acest ordin nu retroactivează, producând efecte începând cu data de 10 aprilie 2009, dată la care obligaţia de plată a drepturilor salariale corespunzătoare lunii martie 2009 a devenit exigibilă.
III. Condiţia pagubei iminente nu este îndeplinită pentru ambele ordine, întrucât drepturile salariale ale reclamanţilor au fost plătite în conformitate cu legea şi nu au suferit nici o modificare începând cu data de 1 martie 2009.
Examinând actele dosarului, hotărârea atacată şi criticile recurentului, prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 3041 C. proc. civ. şi a prevederilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.
Actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, bazată la rândul său pe prezumţiile autenticităţii şi veridicităţii, fiind el însuşi titlu executoriu.
Principiul legalităţii actelor administrative presupune însă atât ca autorităţile administrative să nu încalce legea, cât şi ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.
Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum şi anumite garanţii de echitate pentru particular, întrucât acţiunile autorităţilor publice nu pot fi discreţionare, iar legea trebuie să-i furnizeze o protecţie adecvată împotriva arbitrariului.
Tocmai de aceea suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind, în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorităţii emitente, evident în anumite situaţii expres prevăzute de lege, sau a instanţei de judecată, pentru a se asigura respectarea principiului legalităţii, echitabil fiind ca atât timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
În considerarea celor două principii incidente în materie, anterior arătate – al legalităţii actului şi al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie, indiscutabil, o situaţie de excepţie, putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.
În planul dreptului intern, suspendarea executării actului administrativ este reglementată prin art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, putând fi dispusă numai în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
În sensul acestei legi, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor şi previzibil, sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi sau a unui serviciu public (art. 2 lit. t), ş) din lege).
Preocupări în plan juridic, cu privire la suspendarea executării actelor administrative, au existat şi la nivel european, din perspectiva acestora (ex. Recomandarea R (89) 8) instanţa putând acorda asemenea măsuri de protecţie provizorie în raport cu ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente, atunci când executarea actului este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat şi când există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia.
În speţă, examinând sumar actele dosarului, în limitele procesuale impuse pentru soluţionarea unor astfel de cereri, prima instanţă a concluzionat în mod corect, raportat la ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente, că sunt îndeplinite în mod cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune măsura de protecţie provizorie a suspendării executării actelor contestate, până la pronunţarea instanţei pe fond asupra cererii de anulare a acestora.
Astfel, aspectele circumscrise inadmisibilităţii revocării Ordinului nr. 768/C din 4 martie 2009, în raport cu prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, încălcării prevederilor art. 1 din Protocolul 1 al C.E.D.O. şi pretinsei retroactivităţi a 1165/C din 9 aprilie 2009, constituie împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative contestate, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2007, concluzia instanţei cu privire la îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat fiind întrutotul justificată.
Raportat la natura şi destinaţia drepturilor băneşti vizate de aceste Ordine, iminenţa pagubei nu poate fi contestată, măsurile dispuse fiind de natură a-i prejudicia grav pe reclamanţi, atât patrimonial cât şi moral.
Natura juridică a instituţiei revocării actului administrativ, efectele acesteia, precum şi celelalte argumente aduse în sprijinul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat prin cererea de recurs, nu pot fi examinate în acest cadru procesual, întrucât implică antamarea fondului cauzei şi depăşirea limitelor procesuale impuse de lege pentru soluţionarea unor astfel de cereri.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.J.L.C. împotriva sentinţei civile nr. 2783 din 26 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4068/2009. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 4098/2009. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
