ICCJ. Decizia nr. 4115/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4115/2009
Dosar nr. 8163/2/2008
Şedinţa publică din 7 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 15 decembrie 2008, reclamantul M.S. a solicitat obligarea pârâtului M.J.L.C. să procedeze de îndată la soluţionarea cererii sale de redobândire a cetăţeniei române şi la plata de daune morale în sumă de 1 leu.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, la data de 26 iunie 2006 a solicitat urgentarea soluţionării cererii sale de redobândire a cetăţeniei române depusă în urmă cu 2 ani, dar pârâtul nu a răspuns petiţiei sale şi nu i-a comunicat dacă a fost rezolvat dosarul său de cetăţenie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 587 din 17 februarie 2009, prin care a admis în parte acţiunea, a obligat pârâtul să soluţioneze cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române, a obligat pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 4,3 lei şi a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtului la plata de daune morale.
Hotărând astfel, instanţa de fond a apreciat că termenul care a trecut de la înregistrarea cererii reclamantului de redobândire a cetăţeniei române nu poate fi considerat ca rezonabil, în lipsa oricărei justificări din partea pârâtului, motiv pentru care a aplicat prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi a obligat pârâtul să soluţioneze cererea depusă de reclamant.
Cererea de daune morale a fost respinsă în raport de circumstanţele cauzei, considerându-se că nesoluţionarea în termen a dosarului reclamantului de redobândire a cetăţeniei române nu este de natură să-i producă acestuia suferinţe morale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul M.J.L.C., solicitând ca în baza art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ., să fie casată hotărârea atacată şi pe fond, să fie respinsă acţiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.
Recurentul a susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., deoarece instanţa de fond nu a acordat un nou termen pentru pregătirea apărării, deşi cererea formulată în acest sens a fost temeinic motivată şi a fost depusă cu 7 zile înainte de primul termen de judecată.
Recurentul a arătat că, din acest motiv, s-a aflat în imposibilitate de a formula apărarea, prin depunerea adresei din 17 februarie 2009 şi a Ordinului nr. 3168 din 12 decembrie 2008 emis de ministrul justiţiei, din care rezultă aprobarea cererii reclamantului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor, iar în cazul nulităţilor prevăzute de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.
În recurs au fost invocate neîntemeiat aceste prevederi legale, întrucât instanţa de fond a judecat pricina cu respectarea formelor legale, iar neacordarea unui nou termen în vederea pregătirii nu este sancţionată prin lege cu nulitatea şi nici nu s-a pricinuit recurentului o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor îndeplinite.
Recurentul nu a dovedit susţinerile sale privind vătămarea dreptului la apărare şi în consecinţă, nu sunt motive de casare sau de modificare a hotărârii instanţei de fond.
De altfel, cererea de recurs se dovedeşte a fi şi lipsită de interes în raport de actele noi depuse în recurs, din care rezultă că prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 3168/C din 12 decembrie 2008, publicat în M. Of. al României, Partea I nr. 874 din 23 decembrie 2008, a fost aprobată cererea intimatului - reclamant de redobândire a cetăţeniei române.
Faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.J.L.C. împotriva sentinţei civile nr. 587 din 17 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 4106/2009. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4119/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|