ICCJ. Decizia nr. 4162/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4162/2009
Dosar nr. 893/64/2008
Şedinţa publică din 8 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta F.O. a solicitat să i se stabilească drepturile ce i se cuvin potrivit Legii nr. 309/2002.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu F.A. (în prezent decedat), iar defunctul soţ şi-a efectuat stagiul militar în calitate de lucrător într-un detaşament de muncă aparţinând M.F.A. deoarece părinţii săi au fost declaraţi chiaburi. Reclamanta a mai susţinut că a solicitat pârâtei aceste drepturi, în data de 11 august 2008, dar cererea sa a fost respinsă.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acţiunii invocând autoritatea de lucru judecat, respectiv a perimării, arătând că solicitarea reclamantei a făcut obiectul dosarului nr. 656/F/CA/2003 al Curţii de Apel Braşov, judecat la Curtea Supremă de Justiţie sub nr. 3309/2003 şi apoi restituit Curţii de Apel Braşov, care prin sentinţa civilă nr. 95/ F din 13 septembrie 2005 a constatat acţiunea reclamantei ca fiind perimată.
Prin sentinţa civilă nr. 189/ F din 2 decembrie 2008, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea reclamantei F.O. şi, în consecinţă, a obligat pârâta să soluţioneze prin decizie de revizuire cererea reclamantei înregistrată sub nr. 8571 la 1 august 2008.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond, la termenul de judecată din 27 octombrie 2008, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, având în vedere că în primul ciclu procesual invocat de pârâtă nu a fost judecat fondul cauzei, astfel încât admiterea acestei excepţii în asemenea circumstanţe procesuale ar echivala cu împiedicarea accesului liber la justiţie.
S-a mai reţinut că reclamanta deşi a solicitat pârâtei să îi soluţioneze noua cerere, aceasta a refuzat, emiţând răspunsul nr. 857 din 12 august 2008, prin care i-a comunicat reclamantei că motivele invocate în noua cerere nu sunt de natură să impună revizuirea Hotărârii de respingere nr. 1272 din 25 februarie 2003.
Instanţa de fond, văzând dispoziţiile art. 7 coroborate cu art. 3 şi 6 din Legea nr. 309/2002, pe baza probelor de la dosar, a constatat că acţiunea reclamantei este întemeiată în sensul de a obliga pârâta să emită o decizie de revizuire, ţinând cont şi de actele noi depuse de reclamantă şi care emană de la A.N., cu atât mai mult cu cât aceste înscrisuri au fost eliberate reclamantei pe baza unei adrese datate 01 octombrie 2008, deci ulterior Hotărârii nr. 1272/2003 şi ulterior şi hotărârilor judecătoreşti invocate de către pârâtă.
Împotriva acestei hotărâri pârâta C.J.P.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta arată că pe rolul Curţii de Apel Braşov a fost dosarul nr. 384/F/CA/2004 care a avut ca obiect solicitarea drepturilor pe baza Legii nr. 309/2002. Acest dosar s-a perimat rămânând în nelucrare timp de mai mult de un an, din vina contestatoarei, din anul 2005. Potrivit prevederilor legale în materie, perimarea are la bază prezumţia de recunoaştere tacită şi afectează numai actele de procedură, lăsând neatins dreptul la acţiune, care poate fi exercitat prin introducerea unei noi acţiuni dacă termenul de prescripţie al acţiunii nu s-a prescris.
Având în vedere că hotărârea contestată era din anul 2003 (1272 din 25 februarie 2003), iar o nouă solicitare de acordare a acestor drepturi s-a făcut în anul 2008 prin cererea nr. 8571 din 11 august 2008 (fără a se depune dovezi noi concludente şi pertinente în a demonstra că soţul contestatoarei ar fi lucrat în detaşament de muncă pe timpul satisfacerii stagiului militar), recurenta consideră că dreptul la acţiune s-a prescris prin trecerea unui interval de timp de 5 ani.
În cauză nu s-a încălcat nici o prevedere legală, iar actul nou depus de către contestatoare este o adeverinţă eliberată de P. Brăduţ în care se arată că soţul acesteia a fost chiabur împreună cu alţi membri ai familiei în perioada 1951 - 1955. Acest lucru nu demonstrează că soţul contestatoarei ar fi efectuat stagiul militar în detaşament de muncă.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul D.G.S.M., în perioada 1950 – 1961, beneficiază de prevederile acestei legi, cetăţeanul român care a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă în perioada sus menţionată. Dovada încadrării în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002 se face, potrivit art. 6 alin. (1) lit. a) din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor acestei legi, aprobate prin HG nr. 1114/2002, şi cu livretul militar.
Datorită faptului că reclamanta nu a făcut dovada că soţul ei ar fi lucrat în detaşament de muncă pe timpul satisfacerii stagiului militar, acţiunea a fost respinsă prin Hotărârea nr. 1272/2004.
Însă, în prezent, reclamanta susţine că deţine înscrisuri noi care au fost obţinute ulterior emiterii hotărârii sus amintite.
Potrivit art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 309/2002 casele de pensii, atunci când sunt sesizate, în cazul în care constată încălcări ale prevederilor legale voremite decizii de revizuire.
Astfel fiind, pe baza noilor înscrisuri, recurenta-pârâtă are obligaţia de a revizui situaţia reclamantei.
A accepta teza recurentei-pârâte ar însemna a se încălca principiul accesului liber la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie precum şi de jurisprudenţa constantă a C.E.D.O.
De asemenea, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a respins excepţia autorităţii lucrului judecat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1201 C. civ., „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate".
Rezultă din prevederile legale citite, că elementele care caracterizează instituţia autorităţii de lucru judecat sunt identitatea de părţi, de obiect şi de cauză.
Cauza reprezintă situaţia de fapt calificată juridic existând identitate cu privire la acest element atunci când, în justificarea pretenţiilor, în cuprinsul celor două cereri, au fost invocate aceleaşi motive de fapt şi de drept.
Or, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond prima acţiunea a reclamantei nu a fost soluţionată pe fond, astfel că, în cauză, nu operează instituţia autorităţii de lucru judecat.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P.C., împotriva sentinţei civile nr. 189 din 2 decembrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4158/2009. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 4163/2009. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
