ICCJ. Decizia nr. 4164/2009. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4164/2009
Dosar nr. 1500/1/2009
Şedinţa publică din 8 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 139 din 29 ianuarie 2009, Plenul C.S.M. a respins cererea formulată de C.I., recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Plenul C.S.M. a reţinut că prin Ordinul nr. 19A/2006 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin Ordinele nr. 26/2005, nr. 1/2006 şi nr. 63/2006 ale Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, domnul procuror C.I. a fost desemnat să participe la judecarea cauzelor în care urmărirea penală a fost efectuată de D.I.I.C.O.T.
S-a mai reţinut că domnul procuror îşi întemeiază solicitarea pe existenţa unei discriminări între procurorii care au obţinut acest grad prin efectul numirii în cadrul D.I.I.C.O.T., respectiv în cadrul D.N.A., şi ceilalţi procurori care sunt obligaţi sa susţină concursul în vederea avansării în gradul profesional superior. Astfel, un procuror cu grad de parchet de judecătorie, care are o vechime de 6 ani în funcţie, eludând practic trei concursuri de promovare, ca urmare a numirii la D.I.I.C.O.T. şi D.N.A., pe baza unui interviu, obţine grad profesional, corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Conform prevederilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „Promovarea judecătorilor şi procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente la tribunale şi curţi de apel sau, după caz, la parchete."
Dispoziţiile legale sunt clare în acest sens iar o interpretare contrară, în sensul că promovarea în grade s-ar realiza şi prin alte modalităţi decât concursul organizat de către C.S.M., prin I.N.M., ar însemna o eludare a dispoziţiilor legale.
Împotriva acestei hotărâri, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, recurentul C.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că prin hotărârea recurată, deşi se recunoaşte că reclamantul îndeplineşte condiţiile de vechime, că a obţinut în toată activitatea numai calificativul „Foarte bine" pentru activitatea desfăşurată, că îndeplineşte activităţi specifice D.I.I.C.O.T. că a fost numit prin ordin al procurorului general pentru a îndeplini aceste activităţi totuşi nu poate beneficia de recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie deoarece nu a susţinut examen sau concurs pentru aceasta, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, modificată şi republicată.
Se mai susţine că Plenul C.S.M. nu a avut în vedere faptul că prin Ordinul nr. 19/A/2006 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ordinele nr. 26/2005, 1/2006 şi 63/2006 ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, a fost numit să îndeplinească activităţi specifice D.I.I.C.O.T., în sensul de a participa în cauzele penale la Curtea de Apel Piteşti, în care urmărirea penală şi trimiterea în judecată a inculpaţilor s-a făcut şi se face şi în prezent de către D.I.I.C.O.T.
Astfel, se impunea recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi pentru faptul că îndeplineşte şi celelalte condiţii prevăzute de lege, respectiv are o vechime în funcţia de procuror de 38 de ani şi în toţi aceşti ani a obţinut numai calificativul „Foarte bine".
A recunoaşte gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie numai procurorilor D.I.I.C.O.T., grad profesional dobândit numai că exercită activităţi în cadrul acestei structuri specializate din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fără ca aceştia să susţină concursuri sau examene de promovare, înseamnă a se menţine o discriminare în raport cu situaţia acestor procurori care şi ei şi eu, îndeplinim, în mare parte, aceleaşi activităţi specifice D.I.I.C.O.T.
În fine, recurentul invocă practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a recunoscut în favoarea procurorilor D.I.I.C.O.T. gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fără examen sau concurs.
Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză precum şi cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Recurentul este procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti. Prin Ordinul nr. 19/2006 a fost numit să îndeplinească activităţi specifice D.I.I.C.O.T., în sensul de a participa, ca procuror de şedinţă, la judecarea cauzelor în care urmărirea penală a fost efectuată de către procurorii din structurile specializate ale Ministerului Public şi, totodată, să exercite căile legale de atac.
Deci, recurentul nu a fost numit sau promovat în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în structurile D.N.A. sau D.I.I.C.O.T. astfel cum acesta susţine.
De asemenea, Înalta Curte constată că recurentul nu a participat la nici un examen sau concurs de promovare în funcţii de execuţie pentru a obţine gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie astfel cum permit dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 303/2004, republicată.
Promovarea procurorilor, potrivit art. 43 din Legea nr. 303/2004, republicată, se face numai prin concurs organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante la parchete.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului potrivit cărora a fost numit să îndeplinească activităţi specifice D.I.I.C.O.T., sunt nefondate şi nu pot fi primite.
Prin Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie recurentul a fost desemnat să participe la şedinţele de judecată în fond şi în căile de atac în cauzele de competenţa D.I.I.C.O.T. sau în cauzele în care D.I.I.C.O.T. a sesizat instanţa de judecată, astfel că susţinerea potrivit căreia prin acest ordin a fost „numit" sau „promovat" la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este neîntemeiată.
Având în vedere cele prezentate Înalta Curte apreciază că Plenul C.S.M. a interpretat corect şi a făcut distincţia cuvenită între noţiunile de „numire" şi „desemnare".
În ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti invocate, respectiv deciziile pronunţate de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi faptul că recurentul este discriminat în raport cu situaţia acelor procurori care îndeplinesc aceleaşi activităţi cu cea a recurentului, instanţa reţine următoarele:
Dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 14 din C.E.D.O., invocat de recurent, este un drept subiectiv substanţial, care nu are o existenţă independentă în sistemul de protecţie europeană a drepturilor şi libertăţilor fundamentale pe care aceasta îl instituie, deoarece nu poate fi invocat decât prin raportare la acestea. El poate apărea însă autonom, prin aceea că, într-o situaţie dată, este posibil să fie încălcat, fără a se constata şi o încălcare a drepturilor în legătură cu care a fost invocat. Constatarea unei încălcări a acestor dispoziţii se poate face, însă, numai în legătură cu un alt drept apărat de Convenţie şi /sau de protocoalele sale adiţionale, iar după data de 1 aprilie 2005, când a intrat în vigoare Protocolul nr. 12 la Convenţie privitor la interdicţia generală a oricărei forme de discriminare, şi cu privire la orice drept recunoscut în legislaţia naţională a unui stat contractant.
Făcând o interpretare nuanţată a prevederilor Convenţiei, organele acesteia au concluzionat însă că a distinge nu înseamnă a discrimina, observând existenţa unor situaţii ale căror particularităţi impun a fi tratate diferenţiat.
Diferenţa de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenţie, numai atunci când autorităţile statele introduc distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.
De asemenea, conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în concordanţă cu cea a C.E.D.O., principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune identitatea de soluţii numai pentru situaţii identice, acest principiu neopunându-se la stabilirea unor soluţii diferite pentru persoanele aflate în situaţii distincte.
Or, raportat la circumstanţele concrete ale cauzei, la domeniul şi instituţiile reglementate prin normele legale în discuţie, având în vedere şi argumentele anterior arătate, o discriminare a recurentului în raport cu procurorii la care face referire în motivele de recurs, nu poate fi primită.
Recurentul nu se află într-o situaţie identică cu aceştia.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este în concordanţă cu prevederile legale iar susţinerile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.
În consecinţă, pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, modificată, va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.I., împotriva Hotărârii nr. 139 din 29 ianuarie 2009 a Plenului C.S.M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4163/2009. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4166/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
