ICCJ. Decizia nr. 4170/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4170/2009
Dosar nr. 1998/2/2009
Şedinţa publică din 8 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1703 din 21 aprilie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată, excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din HG nr. 137/1991 şi O.M.A.I. nr. 1122/2006, formulată de reclamantul P.D.A. în contradictoriu cu pârâţii D.G.P. a Municipiului Bucureşti şi M.A.I.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că invocarea excepţiei de nelegalitate este subordonată îndepliniri a două condiţii, actul atacat să fie emis în aplicarea actului a cărui ilegalitate este invocată pe cale de excepţie şi existenţa unei corespondenţe între dispoziţiile ilegale din actul de bază şi actul atacat.
Dispoziţiile art. 9 alin. (4) din HG 137/1991 prevăd că „prin cheltuieli de şcolarizare şi întreţinere se înţeleg cheltuielile efectuate cu echiparea", iar dispoziţiile art. 70 din Legea 360/2002 privind Statutul Poliţistului instituie obligaţia de restituire a cheltuielilor efectuate cu pregătirea poliţistului care a absolvit o instituţie de învăţământ a M.A.I. şi căruia i-au încetat raporturile de serviciu, în primii 10 ani de activitate din motive imputabile lui.
Includerea cheltuielilor efectuate cu echipamentul în categoria cheltuielilor de şcolarizare ce urmează a fi recuperate de la foştii studenţi nu este nelegală, raportat la dispoziţiile art. 70 din Legea 360/2002.
Este adevărat că studenţii au primit uniforma (echipamentul) ca urmare a subordonării lor, regulamentelor militare ce-i obliga să poarte uniformă, însă odată ce şi-au manifestat opţiunea de a urma cursurile Academiei de Poliţie au acceptat implicit împrejurarea că sunt obligaţi să poarte această uniformă, potrivit dispoziţiilor legale şi eventual, în situaţia încetării raporturilor de serviciu în primii 10 ani de activitate să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea lor, cheltuieli în care sunt cuprinse şi cele efectuate cu echipamentul.
Cu privire la nelegalitatea dispoziţiilor art. 9 din Normele Metodologice aprobate prin O.M.A.I. nr. 1122/2006 în raport de dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului şi art. 7 din HG 407/1997 privind organizarea activităţii în căminele studenţeşti, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a susţinut că modul de calcul al cheltuielilor anuale pentru cazare prevăzute de O.M.A.I. nr. 1122/2006 este incorect, având în vedere că potrivit formulei de calcul nu rezultă că se scad zilele de vacanţă, concedii/permisii, sumele ce urmează a fi restituite în consecinţă, fiind considerate efectuate cu pregătirea studenţilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 lit. s) din O.M.A.I. nr. 1122/2006 prin cheltuieli de întreţinere pe timpul şcolarizării ce urmează a fi recuperate se înţeleg cheltuielile efectuate cu hrănirea, echiparea, cazarea pe timpul studiilor, transportul dus - întors pe timpul vacanţelor.
Totodată dispoziţiile art. 7 din HG 407/1997 prevăd că în perioada vacanţei de vară pot fi cazaţi în cămine, în sistem hotelier studenţi şi alte persoane, pentru tarife stabilite de către senatele universitare .
Formula de calcul cuprinsă în art. 9 din O.M.A.I. 1122/2006, - Ce = cheltuieli anuale pentru cazare: 365: Numărul elevilor/studenţilor x Numărul zilelor calendaristice de şcolarizare, este corectă, având în vedere că se raportează la numărul zilelor calendaristice de şcolarizare, ceea ce presupune că se scad cele de vacanţă şi permisii.
De altfel, în cuprinsul aceluiaşi articol şi potrivit aceluiaşi raţionament, cu privire la simbolul C4, se arată că acesta reprezintă Norma zilnică de hrană x numărul zilelor calendaristice de şcolarizare din care s-au scăzut zilele de vacanţă/concedii, permisii.
În fine, Curtea de Apel a constatat că nu există aspecte de nelegalitate în dispoziţiile legale contestate, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 şi a respins excepţia de nelegalitate ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul P.D.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul invocă dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. potrivit cărora „hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Recurentul susţine că toate cheltuielile cu echipamentul nu reprezintă drepturi primite de către studenţi în legătură cu pregătirea lor, ci obligaţii la care aceştia au fost supuşi în contextul regulilor de organizare şi funcţionare a M.I.
Din acest punct de vedere, dispoziţiile cu caracter normativ criticate încalcă prevederile art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, coroborate cu dispoziţiile art. 9 alin. (4) din HG nr. 137/1991 privind înfiinţarea Academiei de Politie, potrivit cărora obiectul obligaţiei de restituire îl formează "drepturile primite de studenţi".
Din interpretarea acestor dispoziţii cu caracter normativ, rezultă că legiuitorul a înţeles să impună restituirea contravalorii drepturilor primite de către studenţi în timpul şcolarizării, pentru pregătirea lor, nu şi a obligaţiilor la care aceştia au fost supuşi. Această interpretare rezultă din partea finală a art. 9 alin. (4) din HG 137/1991 privind înfiinţarea Academiei de Poliţie, care se referă în mod expres la "alte drepturi primite de studenţi".
Cheltuielile cu echipamentul au o natură juridică total diferită de natura cheltuielilor cu hrănirea, cazarea şi transportul, la care au dreptul studenţii, reprezentând sume pe care M.I. şi le-a asumat în legătură cu propria organizare şi funcţionare, fără nici o legătură cu drepturile asigurate studenţilor în procesul lor de pregătire.
Impunerea restituirii acestor cheltuieli nu se înscrie în scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea art. 70 din Legea nr. 360/2002 şi contravine atât dreptului pozitiv, cât şi caracterului moral al normei juridice.
În fine, recurentul mai arată că studenţii Academiei de Poliţie au primit uniforma (echipamentul) nu ca un drept, ci ca urmare a subordonării lor regulamentelor militare şi Regulamentului interior aplicabil studenţilor, precum şi ca urmare a dispoziţiilor cu caracter normativ care, obligându-i să poarte uniforma, le recunoştea dreptul de a beneficia de aceasta în mod gratuit, în virtutea statutului special de militar, mai ales că aceleaşi acte cu caracter normativ dispun că atât drepturile, cât şi îndatoririle studenţilor militari sunt cele stabilite în Constituţie şi în regulamentele militare.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele dosarului rezultă că instanţa de fond a soluţionat cauza fără ca emitentul actului să fi fost citat în cauză, încălcându-se astfel dispoziţiile procedurale referitoare la citarea tuturor părţilor din proces dar şi ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificat prin Legea nr. 262/2007, prevăd obligativitatea citării emitentului actului.
De altfel, chiar anterior modificărilor, practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost constantă şi s-a pronunţat în sensul obligativităţii citării autorităţi emitente.
Această necesitate rezultă şi din redactarea art. 85 C. proc. civ. potrivit căruia „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel".
Chiar şi forma anterioară a art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 putea, chiar dacă prevederea nu era expresă, să conducă la ideea că trebuia citată şi autoritatea emitentă.
Citarea este foarte importantă pentru respectarea a două principii fundamentale ale procesului civil: contradictorialitatea şi dreptul la apărare.
Principiul contradictorialităţii presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii şi discuţiei părţilor, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenţia dedusă judecăţii.
Pentru ca acest principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă.
Contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părţi, iar pentru aceasta trebuie în prealabil ca părţile să fie informate exact despre existenţa procesului, conţinutul pretenţiilor şi argumentelor părţii adverse, cât şi în raporturile dintre părţi şi instanţă.
În acest sens judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, iar atunci când constată că partea care lipseşte nu a fost legal citată, dispune amânarea judecăţii şi refacerea procedurii de citare.
Nu în ultimul rând, citarea este foarte importantă şi pentru a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O. şi recunoscut de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Neprocedând în acest mod, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, care urmează a fi casată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează, aşadar, să citeze în cauză emitentul actului, Guvernul României.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.D.A., împotriva sentinţei civile nr. 1703 din 21 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4168/2009. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4195/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
