ICCJ. Decizia nr. 4137/2009. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4137/2009
Dosar nr. 232/35/2009
Şedinţa publică din 7 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, la data de 27 februarie 2009, reclamanţii B.I. şi B.B. au chemat în judecată pe pârâta A.N.R.P., solicitând obligarea pârâtei la achitarea sumei de 223.911, 83 lei, reprezentând cea de a doua tranşă, de 60%, din suma stabilită cu titlu de despăgubiri prin Hotărârea Comisiei Judeţene Bihor de aplicare a Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, numărul 12 din 25 octombrie 2006, ce va fi actualizată, până la data de 10 noiembrie 2008, cu indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima luna pentru care acest indice a fost publicat de către I.N.S., faţă de luna decembrie a anului anterior, iar începând cu data de 11 noiembrie 2008 şi până la data plăţii efective, cu dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanţii susţin că, prin Hotărârea nr. 12/2006 a Comisiei Judeţene Bihor de aplicare a Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, au fost stabilite, în favoarea lor, despăgubiri în sumă de 373.186,39 lei în conformitate cu prevederile Legii nr. 290/2003.
Reclamanţii mai arată că, în conformitate cu art. 10 pct. 2 din Legea nr. 290/2003 şi art. 18 pct. 5 din HG nr. 1120/2006, plata despăgubirilor trebuia efectuată în termen de maxim 2 ani de la data comunicării hotărârii comisiei judeţene, eşalonat în două tranşe, astfel: 40% în primul an şi 60% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor depăşea 100.001 lei, urmând ca suma achitată în cea de a doua tranşă să fie actualizată în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către I.N.S., faţă de luna decembrie a anului anterior.
În plus, reclamanţii învederează că prima tranşă de 40% a fost achitată la data de 01 februarie 2007, iar cea de a doua nu a mai fost achitată.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 290/2003, HG nr. 1120/2006, ale Legii nr. 554/2004 şi ale C. proc. civ.
Prin întâmpinarea depusă la filele 12-15 dosar fond, pârâta a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
În esenţă, pârâta invocă faptul că prevederile art. 18 alin. (5) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003(referitoare la eşalonarea plăţii pe parcursul a 2 ani consecutivi) sunt aplicabile doar în situaţia în care sunt alocate suficiente fonduri de la bugetul de stat pentru plata despăgubirilor stabilite în baza Legii nr. 290/2003.
În concepţia pârâtei, neplata tranşei a doua către reclamanţi nu dovedeşte refuzul său nejustificat de a soluţiona o cerere, acest fapt fiind justificat de fondurile alocate de la bugetul de stat privind plata despăgubirilor.
Prin sentinţa nr. 55/2009 – P.I. din 23 martie2009, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că, prin Hotărârea nr. 12 din 25 octombrie 2006 a Comisiei Judeţene Bihor de aplicare a Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, au fost stabilite în favoarea reclamanţilor despăgubiri în sumă totală de 373.186,39 RON. Conform susţinerilor reclamanţilor, din această sumă le-a fost achitată o primă tranşă de 40% la data de 1 februarie 2007.
În opinia Curţii, din conţinutul art. 18 alin. (5) din HG nr. 1120/2006 rezultă că plata despăgubirilor, eşalonată pe parcursul a doi ani consecutivi, este condiţionată de aprobarea sumelor cu această destinaţie în bugetul de stat. Ori, neplata tranşei a doua nu se datorează unui refuz nejustificat al pârâtei, ci lipsei fondurilor alocate de la bugetul de stat privind plata despăgubirilor.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti s-a promovat recurs în termen legal de către reclamanţi, care au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei, în sensul admiterii cererii.
În dezvoltarea căii de atac, întemeiată în drept pe disp. art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recurenţii consideră că interpretarea dată de instanţa de fond articolului 18 alin. (5) din HG nr. 1120/2006 este esenţialmente greşită, astfel că judecătorul fondului a încălcat atât litera, cât şi spiritul legii.
Au fost amintite în acest sens prevederile art. 10 pct. 2 din Legea nr. 290/2003.
Recurenţii apreciază că instanţa a preferat să scoată din context prevederile inserate în Normele de aplicare a Legii nr. 290/2003, lăsându-le astfel fără eficienţă juridică, practic, dând dreptul statului de a respecta sau nu prevederile legii, respectiv, de a achita despăgubirile stabilite când va considera de cuviinţă.
Recurenţii au amintit cauza Ş. împotriva României, în care instanţa de la Strasbourg a apreciat că refuzul autorităţilor de a plăti despăgubirile datorate constituie o atingere adusă drepturilor ce decurg din art. 1 din Primul Protocol adiţional la C.E.D.O.
În plus, recurenţii arată că partea adversă nu a înfăţişat nici o probă din care să rezulte că nu au fost aprobate sume pentru plata despăgubirilor.
Prin întâmpinarea existentă la filele 18-21 dosar, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La termenul de judecată din 07 octombrie 2009, Înalta Curte a pus, din oficiu, în discuţia părţilor un motiv de ordine publică, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., respectiv, necompetenţa materială a instanţei de fond în soluţionarea cauzei, caz de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Recurentul reclamant B.I. a arătat că lasă la aprecierea instanţei soluţionarea acestei excepţii.
Analizând sentinţa recurată, în raport de motivul de ordine publică invocat la ultimul termen de judecată, de dispoziţiile legale aplicabile în speţă, Înalta Curte constată următoarele:
Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de obligarea pârâtei A.N.R.P. la achitarea sumei de 223.911, 83 lei, reprezentând cea de a doua tranşă de 60% din suma stabilită cu titlu de despăgubiri prin Hotărârea Comisiei Judeţene Bihor de Aplicare a Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, nr. 12 din 25 octombrie 2006, sumă ce va fi actualizată la data plăţii efective.
De remarcat faptul că actul administrativ anterior individualizat (aflat la fila 4 dosar fond) precizează că au fost acordate despăgubiri reclamanţilor din prezenta cauză pentru bunurile rămase în Basarabia, în temeiul art. 8 alin. (2) din Legea nr. 290/2003, modificată şi completată prin Legea nr. 171/2006.
Aşadar, este vorba despre o acţiune în pretenţii, datorată neplăţii, în termenul legal, a unor despăgubiri stabilite printr-un act administrativ.
Înalta Curte apreciază că pentru corecta soluţionare a problemei de drept aflată în litigiu sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003.
Conform alin. (3) al articolului anterior indicat, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulţumit de hotărârea comisiei judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestaţie la A.N.R.P. – Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.
În plus, alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, A.N.R.P. - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestaţiile şi le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreşedintelui A.N.R.P. care coordonează activitatea Serviciului pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.
Alin. (5) din articolul în discuţie precizează că hotărârile A.N.R.P. sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Totodată, conform alin. (6) al articolului mai sus individualizat, hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
În aceeaşi ordine de idei, art. 17 alin. (6) din HG nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin HG nr. 1120/2006, prevede că deciziile vicepreşedintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
Din interpretarea tuturor acestor texte normative rezultă că actele administrative emise de A.N.R.P. în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ, fiind vorba de o competenţă exclusivă a tribunalului.
Mai precis, sunt aplicabile disp. art. 159 pct. 2 C. proc. civ., care dispune că necompetenţa este de ordine publică atunci când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad, în contextul în care prezenta cauză a fost judecată de către o curte de apel.
Nu există nici o îndoială că întotdeauna competenţa materială a instanţei de judecată este reglementată de norme imperative.
În litigiul de faţă, putem afirma că suntem în prezenţa unei acţiuni privind acordarea unor despăgubiri reactualizate, având drept temei juridic Legea nr. 290/2003.
Altfel spus, trebuie aplicat principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003.
Ca atare, instanţa de control judiciar reţine că nu sunt incidente în speţă normele de drept comun în materia competenţei instanţei de contencios administrativ, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004 modificată.
În consecinţă, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul şi, în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bihor, secţia contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.I. şi B.B. împotriva sentinţei nr. 55/CA/2009 - PI din 23 martie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bihor, secţia contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4129/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4143/2009. Contencios. Conflict de... → |
|---|
