ICCJ. Decizia nr. 4129/2009. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4129/2009
Dosar nr. 4884/1/2009
Şedinţa publică din 7 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 4884/1/2009, S.R., judecător la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI –a comercială, în prezent detaşată în cadrul C.S.M., a formulat recurs împotriva Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 816 din 07 mai 2009, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii cererii sale şi anume recunoaşterea gradului profesional de judecător de curte de apel şi promovarea sa la instanţa imediat superioară, respectiv, Curtea de Apel Bucureşti, conform opţiunii exprimate cu ocazia înscrierii la concursul de promovare a judecătorilor şi procurorilor într-o funcţie de execuţie vacantă la instanţele superioare şi parchetele de pe lângă acestea susţinut la data de 04 februarie 2007.
În motivarea căii de atac, recurenta arată că a participat la concursul de promovare a judecătorilor şi procurorilor într-o funcţie de execuţie vacantă la instanţele superioare, organizat la data de 04 februarie 2007, cu opţiunea promovare pe loc la Curtea de Apel Bucureşti. La acest concurs a obţinut media 8,00, care ar fi fost suficientă pentru a putea fi declarată „admis" conform Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 621/2006.
Totodată, recurenta arată că s-a situat pe poziţia 16, la egalitate cu dl. judecător G.D.M., pentru concursul aflat în discuţie fiind scoase 13 locuri pentru promovare pe loc la Curtea de Apel Bucureşti.
În plus, recurenta menţionează că pe ultimul loc s-au clasat la egalitate, cu media 8,05, două candidate la acest concurs, astfel că a fost prima candidată declarată „respins", alături de dl. judecător G.D.M., la 5 sutimi de media cu care s-a ocupat ultimul loc scos la concurs.
De asemenea, recurenta susţine că a optat la concurs pentru disciplina de drept material „ drept civil", având prima medie pentru Curtea de Apel Bucureşti la această disciplină, în timp ce toţi ceilalţi candidaţi care au ocupat locurile scoase la concurs, au susţinut examenul la disciplinele de drept material „drept penal" (9 candidaţi), „dreptul familiei" (4 candidaţi) şi „ drept administrativ" (un candidat), discipline la care au fost anulate întrebări, acordându-se puncte din oficiu.
Aşadar, toate cele 13 locuri scoase la concurs au fost ocupate numai de către candidaţii care au beneficiat de puncte acordate în plus, din oficiu.
Prin urmare, recurenta consideră că această procedură, neprevăzută de Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 621/2006, a condus la o discriminare evidentă, în condiţiile în care ea a pornit ca bază de punctaj de la nota 0, iar toţi ceilalţi candidaţi declaraţi admişi au pornit de la un punctaj superior.
În concluzie, au fost încălcate disp. art. 2 din actul normativ anterior individualizat.
Recurenta mai invocă Decizia nr. 3289/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care C.S.M. a fost obligat să emită o hotărâre prin care să-l declare admis pe dl. judecător G.D.M.
Recurenta mai învederează că această hotărâre judecătorească a fost pusă în aplicare de către C.S.M., astfel că judecătorul amintit anterior este judecător cu grad de curte de apel şi promovat efectiv la această instanţă, iar ea se află într-o poziţie dezavantajată faţă de acesta, nefiind promovată, întrucât la disciplina drept civil nu a fost anulată nici o întrebare, punctajul pornind de la nota 0, în timp ce punctajul celuilalt candidat a fost de 1,60.
În cadrul cererii de recurs a mai fost invocată Decizia nr. 953 din 19 februarie 2009, prin care instanţa supremă a admis recursul declarat de dl. judecător P.O. împotriva Hotărârii nr. 1063 din 16 octombrie 2008 pronunţată de Plenul C.S.M., dispunând anularea acestei hotărâri şi obligarea intimatului la recunoaşterea gradului profesional de judecător de tribunal. Recurenta arată că această instanţă a dispus ca cererea privind promovarea respectivului judecător la tribunal să fie valorificată în cazul existenţei locului vacant.
În consecinţă, recurenta consideră că au fost încălcate prevederile art. 6 şi 14, ale Protocolului 12 adiţional din C.E.D.O.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe disp. art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004 şi ale OG 137/2000.
În dovedirea cererii de recurs au fost depuse înscrisuri(filele 7-16 dosar).
Prin întâmpinarea aflată la filele 21 – 26 dosar, intimatul C.S.M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul arată că, prin Hotărârea nr. 90/2007, Plenul C.S.M. a validat rezultatele concursului de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor, organizat la 04 februarie 2007 şi că acest act administrativ este legal şi temeinic, acest moment fiind tardiv pentru a declara schimbate poziţiile candidaţilor de la acea vreme.
A mai fost invocată Decizia nr. 2715/1/2007, prin care instanţa supremă a respins ca nefondat recursul d-nei judecător S.R. împotriva Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 90/2007, astfel că această hotărâre judecătorească îşi produce efectele, independent de anularea sa parţială în raport cu dl. judecător G.M.D.
Totodată, intimatul susţine că, prin Hotărârea Plenului nr. 752/2007, s-a dispus promovarea în funcţia de execuţie pe loc la Curtea de Apel Bucureşti a dl. judecător G.M.D., ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 3289/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost admis recursul declarat de acesta împotriva Hotărârii nr. 90/2007 a Plenului C.S.M.
Intimatul concluzionează în sensul că situaţia învederată de partea adversă nu este identică sau similară prin prisma circumstanţelor de fapt şi de drept avute în vedere la fiecare din persoanele amintite mai sus.
Intimatul a mai depus la dosar un înscris aflat la filele 31 -36 dosar.
Analizând actul administrativ contestat, în raport de susţinerile părţilor şi de prevederile legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată următoarele:
Prezenta cerere de recurs vizează Hotărârea nr. 816 din 07 mai 2009 emisă de Plenul C.S.M., prin care a fost respinsă cererea formulată de d-na judecător S.R. de recunoaştere a gradului de judecător de curte de apel, respectiv, de promovare la Curtea de Apel Bucureşti.
În motivarea actului administrativ dedus controlului de legalitate al instanţei judecătoreşti, autoritatea intimată a reţinut că recurenta din prezenta cauză a participat la concursul de promovare în funcţii de execuţie din data de 04 februarie 2007, optând pentru promovarea pe loc la Curtea de Apel Bucureşti şi a obţinut media de 8.00, situându-se pe poziţia a 16 – a, însă, a fost declarată respinsă urmare a faptului că nu s-a încadrat în cele 13 posturi alocate acestei instanţe pentru promovarea pe loc.
Autoritatea publică emitentă a hotărârii atacate a mai învederat că, prin Decizia civilă nr. 3289 din 27 iunie 2007 pronunţată de secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admis recursul declarat de dl. G.D.M., judecător la Tribunalul Bucureşti, împotriva Hotărârii nr. 90 din 22 februarie 2007 a Plenului C.S.M. şi s-a dispus obligarea Consiliului la emiterea unei hotărâri prin care să-l declare admis pe recurent în funcţia de execuţie, pe loc, la concursul organizat la 04 februarie 2007 şi să dispună promovarea în funcţia de execuţie pe loc la Curtea de Apel Bucureşti.
Prin urmare, prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 752/2007 s-a dispus, în condiţiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ, punerea în executare a acestei decizii.
De asemenea, autoritatea publică şi-a argumentat soluţia recurată în prezentul litigiu prin existenţa Hotărârii nr. 90/2007 a Plenului C.S.M. (ce a fost anulată în instanţă în ceea ce-l priveşte pe dl. G.D.M.) – prin care au fost validate rezultatele finale ale concursului de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor din data de 04 februarie 2007, constatându-se că au fost respectate dispoziţiile regulamentare privind modalitatea de stabilire a rezultatelor finale ale concursului.
În plus, în ceea ce priveşte situaţia invocată de petentă, prin raportare la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la situaţia dl. judecător G.D.M., în sensul că unii candidaţi au fost dezavantajaţi prin anularea unor întrebări şi acordarea unui punctaj din oficiu altor candidaţi, la anumite materii, Plenul C.S.M. a constatat că aceasta se referă în mod exclusiv la atribuţiile comisiilor de elaborare a subiectelor, de corectare şi de soluţionare a contestaţiilor, atribuţii prevăzute de regulamentul de concurs şi care nu mai pot fi puse în discuţie la acest moment, în raport de prevederile art. 47 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Pe de altă parte, referitor la Decizia civilă nr. 953 din 19 februarie 2009 pronunţată de secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cazul dl. judecător P.O., candidat la acelaşi concurs, decizie prin care a fost admis recursul declarat împotriva Hotărârii nr. 1063/2008 a Plenului C.S.M. şi s-a dispus obligarea Consiliului să recunoască recurentului gradul profesional de judecător de tribunal, intimatul a constatat că dispoziţia enunţată este diferită de cea pronunţată în cazul dl. judecător G.D.M.
În opinia Plenului C.S.M., ambele hotărâri sunt decizii de speţă care produc efecte juridice doar pentru părţile din proces, nefiind vorba despre o decizie dată într-un recurs în interesul legii, prin care dezlegarea dată problemelor de drept judecate devine obligatorie, potrivit art. 329 C. proc. civ.
Înalta Curte apreciază că toate aceste argumente prezentate de autoritatea intimată în cadrul actului administrativ contestat în prezenta cauză sunt legale.
În primul rând, trebuie remarcat faptul că, prin Decizia nr. 4451 din 19 noiembrie 2007, instanţa supremă a respins ca nefondat recursul declarat de d-na judecător S.R. împotriva Hotărârii nr. 90 din 22 februarie 2007 a Plenului C.S.M.(filele 12-16 dosar).
În raport de situaţia de fapt învederată anterior, este evident că recurenta nu se află într-o situaţie identică cu dl. judecător G.D.M.: hotărârea de validare a rezultatelor concursului de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor, organizat la 04 februarie 2007, şi-a produs efectele faţă de recurentă, actul administrativ fiind declarat legal de instanţa judecătorească.
Aşa cum s-a relevat anterior, prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 752/2007, s-a dispus promovarea în funcţia de execuţie pe loc la Curtea de Apel Bucureşti a dl. judecător G.D.M., ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 3289/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost admis recursul declarat de acesta împotriva Hotărârii nr. 90/2007 a Plenului C.S.M., fiind anulată în parte hotărârea în discuţie(numai în ceea ce priveşte această persoană).
De asemenea, Înalta Curte constată că situaţia recurentei nu este identică cu cea a dl. judecător P.O., faţă de împrejurarea că acesta din urmă nu a atacat, în condiţiile legii, actul administrativ de validare a rezultatelor finale ale concursului de promovare în funcţii de execuţie, organizat la data de 04 februarie 2007 (a se vedea considerentele Deciziei nr. 953/2009 a instanţei supreme – fila 8 dosar).
Înalta Curte apreciază că, în speţă, nu este incidentă aplicarea principiului nediscriminării, avându-se în vedere considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conceptul de discriminare este definit de art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/2000, republicată: prin această noţiune se înţelege "orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice".
Alin. (2) al articolului menţionat mai sus prevede că „ dispoziţia de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare, în înţelesul prezentei ordonanţe".
Alin. (3) al aceluiaşi articol exclude din sfera de cuprindere a conceptului de discriminare prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor instituite la alin. (1), faţă de alte persoane, dacă acestea sunt justificate de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.
Faţă de prevederile art. 2 din OG nr. 137/2000, republicată, discriminarea poate fi invocată numai în raport de anumite situaţii identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, faţă de care se aplică un tratament diferenţiat, fără ca acest tratament să fie justificat obiectiv de un scop legitim şi fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate sau necesare.
În acelaşi sens, pot fi amintite şi prevederile art. 14 din C.E.D.O.
În speţa de faţă, situaţia învederată de către recurentă nu este identică sau similară prin prisma circumstanţelor de fapt şi de drept avute în vedere la fiecare în parte.
Sintagma „ în condiţii de egalitate", utilizată de art. 2 din OG nr. 137/2000, republicată, nu poate fi interpretată decât prin raportare la principiul constituţional al egalităţii în drepturi, consacrat de art. 16 din Legea fundamentală a ţării.
Acest principiu presupune identitate de soluţii numai pentru situaţii identice, această regulă fundamentală neopunându-se la stabilirea unor soluţii diferite pentru persoane aflate în situaţii distincte.
Pe de altă parte, hotărârile invocate de recurentă constituie decizii de speţă, care nu pot produce efecte juridice decât inter partes.
A accepta punctul de vedere al recurentei cuprins în cadrul prezentei căi de atac ar echivala, în mod indirect, cu încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat(datorită existenţei Deciziei irevocabile nr. 4451/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal).
De altfel, hotărârea judecătorească reprezintă actul final şi de dispoziţie al instanţei prin care se soluţionează, cu putere de lucru judecat, litigiul dintre părţi, iar întreaga activitate judiciară se realizează cu scopul de a soluţiona un conflict juridic concret.
În raport de cele expuse anterior, în baza art. 312 alin. (1) teza a II –a C. proc. civ. şi art. 29 din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.R. împotriva Hotărârii nr. 816 din 7 mai 2009 a Plenului C.S.M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4116/2009. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 4137/2009. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
