ICCJ. Decizia nr. 4168/2009. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4168/2009
Dosar nr. 494/2/2009
Şedinţa publică din 8 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1599 din 10 aprilie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanţii O.I.M. şi M.D.G. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D.; a obligat pârâta să numească un evaluator pentru evaluarea clădirii şi magaziei ce au existat în Bucureşti, sector 5 şi, totodată, să emită o decizie cu privire la cuantumul despăgubirilor şi să plătească penalităţi de 50 lei pe fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive şi irevocabile a prezentei hotărâri până la numirea unui evaluator.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa civilă nr. 1349 din 24 octombrie 2007 Tribunalul Bucureşti a obligat Primăria Municipiului Bucureşti să restituie suprafaţa de 286,50 mp de teren reclamanţilor şi a respins capătul de cerere cu privire la stabilirea întinderii despăgubirilor.
Ca urmare a apelului formulat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 381/A din 22 mai 2008 a constatat că reclamanţii sunt persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţia demolată.
Reclamanţii au notificat C.C.S.D. pentru ca, în baza art. 2 alin. (2) şi art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 să dispună evaluarea clădirii şi emiterea deciziei privitoare la titlurile de despăgubire.
Prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, au fost, reglementate atât sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, cât şi înfiinţarea unei entităţi, respectiv C.C.S.D., cu atribuţii în privinţa emiterii deciziilor conţinând titlurile de despăgubire.
Instanţa de fond a mai reţinut că procedura administrativă prevăzută de actul normativ amintit presupune parcurgerea mai multor etape şi anume: etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor, această etapă fiind prevăzută de dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) Capitolul V Titlul VII, modificat şi completat prin O.U.G nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv;
- etapa analizării dosarelor de către S.C.C. sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării şi etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestui titlul în condiţiile prevăzute de pct. 26 din OUG nr. 81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul VI, Secţiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire".
Deasemenea a mai reţinut că, potrivit art. 6 Din C.E.D.O., orice persoană are dreptul la rezolvarea cauzei sale într-un termen rezonabil. Cauza reclamanţilor a debutat prin notificarea nr. 5216/2001. Apreciind că termenul de 8 ani scurs de la data depunerii notificării şi până în prezent depăşeşte orice termen rezonabil, instanţa de fond a admis cererea reclamanţilor şi a obligat pârâta să numească un evaluator.
În ceea ce priveşte acordarea de penalităţi instanţa a constatat că pârâta nu a soluţionat cererea reclamaţilor în termen astfel încât a stabilit penalităţi pe fiecare zi de întârziere.
Împotriva acestei hotărâri pârâta C.C.S.D. (numită în continuare Comisia Centrală) a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, recurenta a considerat că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs au fost reiterate apărările pe care autoritatea pârâtă le-a opus şi la fond şi care sunt axate pe următoarele aspecte:
Procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se declanşează numai după transmiterea dosarului complet (notificarea soluţionată şi documentaţia aferentă) de către entitatea notificată, în speţă Primăria Municipiului Bucureşti către S.C.C.
Cum în cauză această documentaţie nu a fost transmisă autorităţii recurente, iar aceasta nu are atribuţii legale în cursul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, în mod greşit apreciază recurenta s-a reţinut culpa sa şi s-a dispus, la acest moment, obligarea la numirea unui evaluator pentru imobilul în discuţie.
În opinia Comisiei Centrale,instanţa de fond a ignorat existenţa unei hotărâri judecătoreşti mai exact a sentinţei civile nr. 1349 din 24 octombrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă (devenită irevocabilă) prin care Primăria Municipiului Bucureşti a fost obligată să soluţioneze notificarea reclamanţilor. În acest context, al netransmiterii documentelor aferente soluţiei date notificării, în sarcina Comisiei Centrale s-a stabilit o obligaţie imposibil de executat, care contravine prevederilor legale în materie şi pe care instanţa nu le poate completa sau modifica devenind „legislator pozitiv" (Cauza Broniowski contra Poloniei – jurisprudenţa C.E.D.O.).
Pentru cele punctate şi faţă de adresa din 14 mai 2009 către Primăria Municipiului Bucureşti prin care Comisia Centrală a solicitat informaţii despre stadiul de soluţionare al notificării formulate de intimaţii-reclamanţi,greşit s-a stabilit în sarcina pârâtei obligaţia de plată a unor penalităţi de 50 lei/zi de întârziere, nefiind incidente dispoziţiile art. 8(1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată .
Intimaţii-reclamanţi nu au formulat întâmpinare, în recurs, însă cu ocazia dezbaterilor au invocat excepţia nulităţii recursului cu motivarea că recurenta nu a indicat textele de lege ce au fost încălcate sau aplicate greşit.
Asupra acestei excepţii poziţia Înaltei Curţi este în sensul jurisprudenţei consacrate în materia recursului în contencios administrativ, urmând a o respinge ca neîntemeiată faţă de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. potrivit cărora instanţa poate examina cauza sub toate aspectele chiar dacă nu este precizat motivul de casare/modificare. De altfel, temeiul cererii de recurs a fost menţionat ca fiind art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar textele de lege apreciate ca fiind aplicate greşit se regăsesc în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 la care se face în mod expres trimitere de către recurenta-pârâtă. În plus, este lesne de observat că în art. 3021 C. proc. civ., privind menţiunile din cererea de recurs a căror lipsă se sancţionează cu nulitatea, nu se regăseşte menţiunea arătată de intimaţi.
Examinând cauza prin prisma criticilor enunţate de către recurentă şi a dispoziţiilor legale incidente în litigiul dedus judecăţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul este întemeiat şi îl va admite în temeiul art. 312 C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Deşi în raport de actele dosarului instanţa fondului a reţinut în mod corect situaţia de fapt, iar în considerentele sentinţei atacate a explicat ce presupune procedura administrativă prevăzută în capitolul V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 (art. 16 alin. (1) şi 2), în mod eronat a obligat pârâta să numească un evaluator şi să plătească penalităţi pe zi de întârziere până la numirea evaluatorului.
Fundamentarea soluţiei şi pe dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O., mai exact prin trimitere la dreptul oricărei persoane la judecarea în mod echitabil şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, nu este de principiu una neconsistentă, dar este una nepertinentă deoarece tot actele dosarului evidenţiază că termenul de 8 ani scurs de la data depunerii notificării nr. 5216/2001 şi până în prezent, cu adevărat un termen nerezonabil, nu poate fi imputat C.C.S.D. (constituită în baza art. 13 al Capitolului III – Titlul VII din Legea nr. 247/2005).
Comisia Centrală are într-adevăr atribuţii în ceea ce priveşte evaluarea imobilului în condiţiile actului normativ mai înainte amintit, dar îndeplinirea lor face parte dintr-o etapă ulterioară, care se declanşează numai după ce entitatea deţinătoare - în speţă Primăria Municipiului Bucureşti - soluţionează printr-o dispoziţie motivată notificarea întemeiată pe Legea nr. 10/2001 şi transmite dosarul complet S.C.C.
În condiţiile în care în cauza de faţă, aspect necontestat de către reclamanţi, procedura administrativă reglementată de dispoziţiile legale deja arătate nu a fost încă declanşată, Înalta Curte constată că nu este vorba de un refuz nejustificat al autorităţii pârâte de soluţionare a unei cereri de natura celei pentru care s-a iniţiat procedura judiciară prin sesizarea instanţei de contencios administrativ.
Probatoriul administrat mai scoate în evidenţă şi poziţia pe care recurenta-pârâtă a adoptat-o tocmai pentru respectarea legii şi a dreptului la rezolvarea unei cereri într-un termen rezonabil. Astfel, la fila 17 din dosarul de recurs există actul nr. 827799 din 10 septembrie 2009 prin care se revine la o altă solicitare din 14 mai 2009, adresat Primarului General, pentru a se cunoaşte stadiul de soluţionare al notificării formulat în temeiul Legii nr. 10/2001 privind imobilul situat în Bucureşti, sector 5.
Desemnarea unui evaluator în conformitate cu prevederile Legii nr. 247/2005 nu poate fi făcută decât după transmiterea documentaţiei aferente unei dispoziţii de soluţionare a notificării către Secretariatul autorităţii recurente, urmând ca după întocmirea raportului de evaluare să se emită Decizia ce conţine titlul de despăgubire.
Aşadar, judecătorul fondului, în mod greşit, a considerat ca fiind incidente prevederile art. 8 şi art. 18 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004.
Ca urmare, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va modifica sentinţa atacată în sensul că se va respinge acţiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţi - reclamanţi O.I.M. şi M.G.
Admite recursul declarat de C.C.S.D., împotriva sentinţei civile nr. 1599 din 10 aprilie 2009 a Curşii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4143/2009. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4170/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
