ICCJ. Decizia nr. 455/2009. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 455/2009
Dosar nr. 533/44/2008
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 22 aprilie 2008, reclamanta G.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., obligarea autorităţii pârâte la emiterea unei decizii prin care să fie stabilit cuantumul despăgubirilor ce i se cuvin, subsecvent Deciziei Primarului Municipiului Brăila nr. 7320 din 10 aprilie 2006, cu privire la imobilul situat în Brăila str. Progresului, preluat abuziv.
A mai solicitat reclamanta stabilirea unui termen de executare de 3 zile, urmând ca, în caz de neexecutare conducătorul autorităţii pârâte să suporte o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere.
În motivarea acţiunii, aceasta a susţinut că Primarul Municipiului Brăila a emis Dispoziţia nr. 7320 din 10 aprilie 2006, cu privire la imobilul situat în Brăila str. Progresului, preluat abuziv. Prin aceeaşi dispoziţie dosarul a fost înaintat pârâtei C.C.S.D. la data de 7 noiembrie 2007.
Separat, reclamanta, prin mai multe cereri, a solicitat un răspuns al comisiei. Întrucât această autoritate nu a răspuns în niciun chip, reclamanta a formulat prezenta acţiune în contencios administrativ.
Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 75 din 10 iunie 2008, a admis acţiunea, a obligat pârâta să emită Decizia de stabilire a despăgubirilor cuvenite reclamantei, a respins capătul de cerere privitor la stabilirea unui termen de execuţie şi de aplicare a unei amenzi pentru neexecutare şi a obligat pârâta la plata sumei de 805 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
În ceea ce priveşte primul capăt al acţiunii, instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi cu împrejurarea că, ignorând cererile repetate ale reclamantei şi nerăspunzându-i acesteia în niciun fel, pârâta i-a încălcat reclamantei dreptul de a fi informată, neavând relevanţă parcurgerea sau nu a unor etape procedurale de către aceasta.
Referitor la al doilea capăt de cerere, prima instanţă a apreciat că, întrucât astfel de sancţiuni nu sunt prevăzute de lege, cererea în acest sens trebuie respinsă.
Împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, pârâta C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în partea ce priveşte admiterea primului capăt de cerere şi acordarea cheltuielilor de judecată, iar pe fond respingerea acţiunii în întregime, ca neîntemeiată.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că, prin admiterea în parte a acţiunii, prima instanţă a încălcat prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în sensul că, nu putea fi obligată C.C.S.D. să emită Decizia de stabilire a despăgubirilor cuvenite reclamantei, pe de o parte pentru că nu au fost parcurse toate etapele şi procedurile legale pentru emiterea acestui act, pe de altă parte pentru că acţiunea reclamantei, astfel cum a fost formulată, avea ca obiect o „obligaţie de a face", nefiind nicidecum o acţiune întemeiată pe legea contenciosului administrativ pentru că nu i s-ar fi răspuns unei petiţii, reclamantei.
A arătat că, la data de 20 februarie 2008, A.N.R.P. a răspuns memoriului reclamantei, precizându-i că cererea sa de tratare cu prioritate a dosarului a fost aprobată în şedinţa Comisiei Centrale, iar dosarul se află în lucru la un consilier.
S-a menţionat că şi obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată este neîntemeiată, nefiind arătate dovezile în baza cărora s-au reţinut sumele respective.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de fond a stabilit corect cadrul procesual şi, respectiv, obiectul acţiunii.
Astfel, potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei de contencios administrativ, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
În fapt, obiectul acţiunii îl constituie obligarea recurentei-pârâte la emiterea unui act administrativ, ca urmare a refuzului acestei autorităţi de a elibera Decizia reprezentând titlu de despăgubiri, solicitată în repetate petiţii de către intimata-reclamantă.
Având în vedere că însăşi recurenta-pârâtă recunoaşte că intimata-reclamantă este îndreptăţită la emiterea deciziei în discuţie, ba mai mult că acesteia i-a fost aprobată cererea de tratare cu prioritate a dosarului de despăgubiri nr. 26284/CC, potrivit art. 4 din Decizia nr. 2/2006 a Comisiei Centrale, în mod corect a fost obligată de prima instanţă să elaboreze Decizia ce reprezintă titlu de despăgubiri.
Chiar dacă recurenta a invocat necesitatea parcurgerii unor proceduri sau etape în emiterea deciziei în cauză, aceasta nu a putut indica nici un temei obiectiv pentru propriile întârzieri în derularea acestor proceduri, mai ales că intimatei i s-a aprobat şi cererea de urgentare a rezolvării dosarului său.
Soluţia primei instanţe este corectă şi în ceea ce priveşte obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere dezlegarea dată acţiunii, prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. şi dovezile depuse la dosarul de fond, reprezentând chitanţele de plată a taxei judiciare de timbru şi onorariului de avocat.
Ţinând cont de faptul că, faţă de cele expuse, sentinţa atacată este legală şi temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., recursul se va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C.C.S.D. împotriva sentinţei civile nr. 75 din 10 iunie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta pârâtă la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei- reclamante G.A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 454/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 458/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
