ICCJ. Decizia nr. 4924/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4924/2009
Dosar nr. 299/2/2009
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 13 ianuarie 2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios Administrativ şi fiscal, reclamanta D.I.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.C.S.I., pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, prin care pârâtul să fie obligat la plata către reclamant a sumelor de bani reprezentând spor de confidenţialitate în procent de 15% din salariul de bază brut lunar, actualizat cu indicele de inflaţie şi dobânda legală începând cu data de l ianuarie 2006, până la data de 1 iulie 2008.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că, în perioada 2002 1 iulie 2008 a fost angajată în cadrul autorităţii pârâte. În perioada 1 ianuarie 2006 - 1 iulie 2008, în baza funcţiilor deţinute, a beneficiat de certificat eliberat de O.R.N.I.S.S. pentru a avea acces la documente clasificate şi a lucrat efectiv cu acest tip de documente, fără a beneficia de sporul de confidenţialitate cuvenit în raport cu specificul muncii desfăşurate.
Reclamanta arată că alte categorii de funcţionari publici beneficiază, în baza legilor speciale, de sporul de confidenţialitate solicitat, spor neacordat de pârât.
Reclamanta arata că aceasta reprezintă o discriminare, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (3) din OG nr. 137/2000 republicată, fiind o încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţia României.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1834 din 30 aprilie 2009, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, deşi reclamanta a deţinut certificat O.R.N.I.S.S. în perioada 2006-2008, acest act, necesar pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, nu-i dă dreptul reclamantei să beneficieze de sporul de confidenţialitate solicitat, în condiţiile în care nu există în legislaţia naţională o normă specială, prin care dreptul la sporul menţionat să fie recunoscut funcţionarilor publici din cadrul autorităţii pârâte, iar actele normative invocate de reclamantă privesc alte categorii de funcţionari publici, cărora li se recunoaşte, prin legi speciale, dreptul la un spor de confidenţialitate.
Împotriva susmenţionatei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta D.I.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.
Recurenta a susţinut că primul argument invocat de instanţă, referitor la deţinerea certificatului O.R.N.I.S.S., care nu i-ar da dreptul de a beneficia de sporul de confidenţialitate, este eronat, deoarece acest certificat O.R.N.I.S.S. a fost invocat pentru a dovedi împrejurarea că a lucrat în mod direct şi nemijlocit cu informaţii clasificate, obligaţia de confidenţialitate prevăzută de lege ca o obligaţie a tuturor funcţionarilor publici fiind dublată în privinţa sa de obligaţia de confidenţialitate pe care o presupune accesul la documente calificate.
S-a arătat că şi al doilea argument al primei instanţe, privitor la inexistenţa unei norme speciale în legislaţia naţională, care să permită acordarea acestui spor funcţionarilor publici din cadrul autorităţii pârâte, este tot nefondat, devreme ce, obligaţia de confidenţialitate a reclamantei trebuie urmată de o contraprestaţie salarială, potrivit art. 16 alin. (1) şi art. 41 alin. (2) din Constituţie, ca urmare a naturii juridice a acestei obligaţii şi caracterului juridic sinalagmatic al raportului de muncă.
S-au invocat, prin similitudine, prevederile Deciziei nr. 46/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Recurenta a mai menţionat că instanţa de fond a greşit şi atunci când a apreciat că nu se poate reţine existenţa unei discriminări, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de OG nr. 137/2000 şi a invocat, ca argumente de drept, prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, prin raportare la art. 109 din Legea nr. 188/1999, dispoziţiile art. 46 şi art. 77 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 188/1999, ale OG nr. 137/2000, ale Constituţiei României, ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, ale Cartei Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale şi ale Directivei 2000/JIC/78, ale Parchetului Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale şi ale Cartei Sociale Europene.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:
În ceea ce priveşte sporul de confidenţialitate, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 18 din OUG nr. 92/2004:
„Art. 18 - (1) Sporul de confidenţialitate se acordă funcţionarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum şi funcţionarilor publici din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Ministerului Afacerilor Externe, direcţiilor subordonate ministrului delegat pentru comerţ din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, Consiliului Legislativ.
(2) Categoriile de funcţionari publici, cuantumurile sporului de confidenţialitate şi condiţiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat."
Art. 15 din OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006 are un cuprins similar cu cel al art. 15 din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007, şi dispune în sensul că:
„Art. 15. - (1) Sporul de confidenţialitate se acordă funcţionarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum şi funcţionarilor publici din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, M.A.E., M.I.E., direcţiilor subordonate ministrului delegat pentru comerţ din cadrul M.E.C., Consiliului Legislativ.
(2) Categoriile de funcţionari publici, cuantumurile sporului de confidenţialitate şi condiţiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat."
Din interpretarea dispoziţiilor respective, rezultă cu evidenţă faptul că sporul de confidenţialitate se acordă numai funcţionarilor din cadrul instituţiilor menţionate expres şi limitativ în textele de lege, în condiţiile stabilite prin act administrativ al ordonatorului principal de credite şi cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Or, în speţă, recurenta-reclamantă a avut calitatea de funcţionar public în cadrul M.C.S.I., care nu este menţionat între instituţiile prevăzute expres de textele de lege citate şi nici nu a făcut parte din aparatul de lucru al Guvernului, ci a funcţionat ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului, aşa cum rezultă din prevederile art. 1 din HG nr. 12/2009.
Pe cale de consecinţă, recurenta-reclamantă nu face parte din categoriile de personal care, potrivit dispoziţiilor citate, sunt îndreptăţite la acordarea sporului de confidenţialitate.
A accepta teoria recurentei-reclamante sub aspectul acordării unor drepturi salariale la care nu este îndreptăţită potrivit legii, echivalează cu depăşirea limitelor puterii judecătoreşti, prin substituirea în atribuţiile legiuitorului, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 820/2008 şi Decizia nr. 838/2009).
Ţinând seama de considerentele expuse în cele ce preced şi având în vedere că argumentele de text invocate de recurentă nu pot fi reţinute în absenţa unei norme care să prevadă acordarea sporului solicitat pentru categoria funcţionarilor publici din cadrul autorităţii intimate pârâte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II -a C. proc. civ., se va respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta D.I.C. împotriva sentinţei civile nr. 1834 din 30 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4922/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4927/2009. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
