ICCJ. Decizia nr. 4927/2009. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4927/2009
Dosar nr. 1370/2/2009
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată la data de 5 octombrie 2007, reclamantul H.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.J. (în prezent M.J.L.C.), obligarea pârâtului să-i elibereze adeverinţa tip privind vechimea totală în magistratură de 46 ani, 11 luni şi 10 zile, din care numai în funcţia de judecător, procuror, judecător financiar şi avocat de 27 ani, 11 luni şi 10 zile, vechime calculată în condiţiile prevăzute de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin sentinţa civilă nr. 870/2005, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 5710/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea sa şi a constatat refuzul nejustificat al pârâtului M.J. de a-i rezolva cererea privind eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte vechimea în magistratură şi indemnizaţia (venitul brut) ale unui magistrat în activitate.
Dispozitivul sentinţei nr. 870/2005 a fost lămurit prin încheierea din 14 martie 2006 a aceleiaşi instanţe, în sensul că venitul brut al unui magistrat în activitate urmează să fie stabilit în funcţie de coeficientul de multiplicare aplicabil unui judecător de Curte de Apel, conform anexei I Cap. A a OUG nr. 177/2002.
A mai susţinut reclamantul că, în raport cu datele menţionate are o vechime totală în magistratură de 46 ani, 11 luni şi 10 zile, calculate conform Legii n.303/2004, iar îndepărtarea sa din muncă prin Decizia nr. 87094/1987 a Oficiului de Pensii al Sectorului 1, Bucureşti a anulat o conotaţie politică şi s-a dispus în mod nelegal, fiind împiedicat astfel să mai ocupe un alt loc de muncă în magistratură.
A solicitat obligarea autorităţii pârâte de a-i aplica, potrivit pct. 19 din anexa la OUG nr. 27/2006, coeficientul de multiplicare 17,00 şi constatarea refuzului nejustificat al acesteia de a-i elibera o adeverinţă tip în condiţiile Legii nr. 303/2004.
2. Soluţiile pronunţate în primul ciclu procesual
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3354 din 18 decembrie 2009, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată din oficiu şi, totodată a respins, ca neîntemeiată acţiunea reclamantului.
Instanţa a reţinut că nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 1201 C. civ., reclamantul solicitând în prezenta cauză să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a emite un act în executarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Pe fond, s-a apreciat, în esenţă că pârâtul şi-a îndeplinit obligaţia stabilită în sarcina sa prin hotărârea judecătorească menţionată, cu respectarea prevederilor art. 82 din Legea nr. 303/2004, fiind neîntemeiată solicitarea reclamantului de a i se lua în considerare la stabilirea vechimii în magistratură şi a perioadei ulterioare datei stabilirii pensiei de serviciu, în care acesta a avut calitatea de avocat.
Recursul declarat împotriva acestei din urmă sentinţe de către reclamantul H.I. a fost admis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 4402 din 28 noiembrie 2008, hotărârea recurată fiind casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a se stabili cu exactitate obiectul acţiunii şi, prin urmare, reglementările legale incidente.
3. Hotărârea pronunţată de curtea de apel în fond după casare
Judecând în fond pricina după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2025 din 14 mai 2009, a respins acţiunea reclamantului astfel cum a fost formulată şi precizată.
Instanţa a reţinut că, prin cererea precizatoare depusă la 14 mai 2009, reclamantul a arătat că ceea ce contestă este refuzul nejustificat al pârâtului de a emite o adeverinţă legală privind vechimea sa în magistratură, temeiul de drept al acţiunii sale fiind prevederile art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
În raport cu aceste precizări, cu probele administrate şi cu dispoziţiile art. 82 din Legea nr. 303/2004, instanţa de fond după casare a apreciat că soluţia pronunţată se impune, deoarece pârâtul şi-a îndeplinit obligaţia cuprinsă în sentinţa civilă nr. 870/2005 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 5710/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, eliberându-i reclamantului adeverinţe pentru stabilirea primei de serviciu, prin care i s-a recunoscut acestuia o vechime în magistratură de 42 ani şi 7 luni şi o vechime în funcţie de judecător sau procuror de 21 ani şi 7 luni.
Instanţa a constatat că, faţă de menţiunile din carnetul de muncă depus la dosar de reclamant în sprijinul cererii sale, calculul vechimii efective în funcţia de judecător şi procuror şi cel al vechimii în magistratură s-au efectuat în mod corect, întrucât perioada în care o persoană îşi desfăşoară activitatea în calitate de avocat, până la data stabilirii pensiei de serviciu, constituie, conform Legii nt.303/2004, vechime în magistratură, dar nu şi vechime în funcţia de judecător sau procuror.
4. Recursul reclamantului
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond după casare a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul H.I., solicitând modificarea ei în sensul admiterii acţiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a făcut o amplă expunere a istoricului cauzei şi a parcursului său profesional arătând, în esenţă, că prin aplicarea corectă a legii se ajunge la concluzia că are o vechime totală în magistratură de 46 ani, 11 luni şi 10 zile, dintre care:
- 27 ani, 11 luni şi 10 zile – vechime în funcţia de judecător, procuror, judecător financiar 1 şi avocat, conform art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările aduse prin Legea nr. 29/2006;
- 2 ani şi 4 luni – referent de specialitate juridică la Direcţia juridică a Secretariatului General al Consiliului de Miniştri- funcţie de specialitate juridică în aparatul Guvernului României;
- 16 ani şi 8 luni – consilie juridic şef al Oficiului juridic al Secretariatului General al Guvernului României, Editura SC R. SRL Bucureşti şi SC R. SA Bucureşti – unitate de interes strategic.
În sprijinul susţinerilor sale, recurentul-reclamant a invocat prevederile art. 82 şi art. 86 din Legea nr. 303/2004, ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 303/2004 aprobate prin HG nr. 1275/2005, ale art. 4 din OUG nr. 27/2006, privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor şi procurorilor, în ceea ce priveşte sporul de stabilitate în magistratură şi ale punctului 19 din anexa OUG nr. 27/2006 – pentru stabilirea coeficientului de multiplicare şi, în fine, prevederile art. 47 alin. (2) din Constituţia României, potrivit cărora condiţiile şi criteriile de acordare a pensiei, modul de calcul şi cuantumul acesteia, inclusiv recalcularea, se stabilesc prin lege.
A precizat că în anul 1987 a fost îndepărtat din funcţia de judecător financiar în condiţii nelegale, neimputabile persoanei sale, şi a fost obstrucţionat în a mai ocupa un alt loc de muncă în magistratură, context în care refuzul M.J. are caracter nejustificat şi se impune a fi sancţionat prin hotărârea instanţei.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul - reclamant şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Prin sentinţa nr. 870 din 10 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, aşa cum a fost lămurită prin încheierea din data de 14 martie 2006 şi rămasă irevocabilă conform Deciziei nr. 5710 din 29 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, M.J. a fost obligat să-i elibereze reclamantului adeverinţa din care să rezulte vechimea în magistratură şi indemnizaţia (venitul brut) al unui magistrat în activitate, cu coeficientul de multiplicare aplicabile unul judecător de curte de apel – adeverinţa fiindu-i necesară în vederea stabilirii pensiei de serviciu.
În executarea acestei hotărâri judecătoreşti, M.J. a emis adeverinţa nr. xxxxx/2006 prin care a stabilit că reclamantul are o vechime în magistratură de 42 ani şi 7 luni şi o vechime în funcţia de judecător şi procuror de 21 ani şi 7 luni.
Ulterior, prin cererea înregistrată din 27 aprilie 2007, reclamantul a solicitat eliberarea adeverinţei – tip pentru actualizarea pensiei de serviciu, indicând vechimea în magistratură şi în funcţia de judecător şi procuror calculată aşa cum s-a detaliat şi în prezentul recurs şi nemulţumit fiind de conţinutul adeverinţei nr. zzzzz/2004, privind actualizarea pensiei începând cu data de 1 ianuarie 2007, a revenit cu memoriul nr. yyyyy/2007.
Prin adresa, reprezentând răspunsul la memoriul indicat, M.J. i-a comunicat că la stabilirea pensiei de serviciu au fost avute în vedere:
Pentru vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror, următoarele perioade:
- 01 noiembrie 1952 - 01 noiembrie 1956 judecător,
- 25 februarie 1959 - 01 noiembrie 1962 procuror,
- 01 iunie 1973 - 21 mai 1987 judecător financiar
Pentru vechimea în magistratură următoarele perioade:
- 01 noiembrie 1952 - 01 noiembrie 1956 judecător,
- 25 februarie 1959 - 01 noiembrie 1962 procuror,
- 01 noiembrie 1962 - 01 iunie 1973 consilier juridic,
- 01 iunie 1973 - 21 mai 1987 judecător financiar,
- 06 ianuarie 1992 - 30 ianuarie 1998 consilier juridic,
- 01 august 2001 - 29 noiembrie 2005 avocat.
În esenţă, recurentul- reclamant se consideră vătămat sub două aspecte: pe de o parte, neincluderea în calculul vechimii în funcţia de judecător sau procuror, vizată de art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, a perioadei în care a exercitat profesia de avocat şi, pe de altă parte, calculul greşit al vechimii totale în magistratură, cu referire la categoriile de funcţii de specialitate juridică enumerate în art. 86 din Legea nr. 303/2004 şi la perioada în care a exercitat avocatura - solicitând să fie luat în calcul şi un interval ulterior stabilirii pensiei de serviciu.
Cu privire la aceste chestiuni litigioase, Curtea reţine următoarele:
Aşa cum rezultă din adeverinţa tip nr. 47968/2006, recurentului-reclamant i s-a stabilit pensia de serviciu în temeiul art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, luându-se în calcul o vechime totală în magistratură de 42 ani şi 7 luni şi o vechime în funcţia de judecător şi procuror (inclusiv judecător financiar) de 21 ani şi 7 luni.
Este de menţionat că recurentul-reclamant a declarat, sub semnătură, că este de acord cu înregistrările din acea adeverinţă, pe care le-a socotit corespunzătoare realităţii.
La acea dată, art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, prevedea că judecătorii şi procurorii cu o vechime de cel puţin 25 de ani în magistratură beneficiază de pensie de serviciu la împlinirea vârstei prevăzute de lege.
De acest drept pot beneficia şi judecătorii şi procurorii cu o vechime în magistratură între 20 şi 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% pentru fiecare an lipsă din vechimea integrală (art. 82 alin. (4)).
Alin. (5) al aceluiaşi articol instituia un beneficiu pentru persoanele care la data pensionării aveau altă ocupaţie, în sensul că persoanele care îndeplineau condiţiile minimale de vechime numai în funcţiile de judecător şi procuror puteau primi pensie de serviciu.
Acest text, în care s-a încadrat şi recurentul-reclamant, nu asimilează vechimea în avocatură cu aceea de judecător şi procuror.
Art. 82 alin. (2), care lua în calcul vechimea în avocatură, fără ca aceasta să poată fi mai mare de 10 ani, se referea la o situaţie distinctă, aceea a judecătorilor, procurorilor şi judecătorilor şi procurorilor financiari care se puteau pensiona la cerere înainte de împlinirea vârstei prevăzute de lege.
Ceea ce doreşte recurentul-reclamant este, aşadar, combinarea unor prevederi ale legii care vizau ipoteze cu totul diferite: pe de o parte dreptul judecătorilor şi procurorilor în funcţie de a se pensiona anticipat, înaintea împlinirii vârstei legale de pensionare şi, pe de altă parte, dreptul foştilor judecători şi procurori de a beneficia de pensia de serviciu.
Referitor la vechimea totală în magistratură, Curtea reţine că autoritatea emitentă a luat în calcul perioadele în care partea a fost judecător, procuror, judecător financiar, consilier juridic şi avocat, iar în lipsa unor elemente din care să rezulte conţinutul funcţiei de „referent de specialitate III" în cadrul Secretariatului General al Consiliului de Miniştri, pentru perioada 1 noiembrie 1956 - 23 februarie 1959, nu se poate reţine o conduită nejustificată a intimatului-pârât în aprecierea pe care a efectuat-o în ceea ce priveşte încadrarea activităţilor desfăşurate de recurentul-reclamant în noţiunea de „vechime în magistratură".
Curtea reţine de asemenea, că instanţa de fond a constatat corect că în calculul vechimii în magistratură nu poate fi luată în considerare şi perioada exercitării profesiei de avocat după data stabilirii pensiei de serviciu, la această concluzie conducând interpretarea logică a tuturor prevederilor legale referitoare la condiţiile de acordare a pensiei de serviciu.
În motivele de recurs, recurentul-reclamant a făcut ample referiri la sporul de 30% pentru vechimea în funcţia de judecător sau procuror, prevăzut de art. 4 din OUG nr. 27/2006 şi la coeficientul de multiplicare pe baza căruia se stabileşte indemnizaţia unui judecător sau procuror aflat în activitate, în raport cu succesiunea în timp a prevederilor legale în materie, dar aceste aspecte exced limitelor învestirii instanţei de fond, aşa cum au fost stabilite prin cererea precizatoare depusă la dosar la data de 30 aprilie 2008, ca urmare a deciziei de casare menţionate anterior în cuprinsul prezentei hotărâri.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, probele cauzei nefiind de natură să contureze un refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri adresate autorităţii publice.
Prin urmare, recursul declarat în cauză în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul H.I. împotriva sentinţei civile nr. 2025 din 14 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4924/2009. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 4928/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
