ICCJ. Decizia nr. 4931/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4931/2009
Dosar nr. 689/46/2009
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22 mai 2009, reclamantul B.I.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.I., suspendarea executării Ordinului nr. 3873 din 6 mai 2009, prin care s-a dispus încetarea contractului de management educaţional şi revenirea reclamantului din funcţia de inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, la catedra şcolară rezervată, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că măsura dispusă prin ordinul în discuţie încalcă prevederile art. 20 şi art. 44 din Constituţie, art. 6 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale şi art. 1 paragr. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi legislaţia comunitară şi a fost luată în scopul politizării serviciilor deconcentrate.
Cu privire la condiţia pagubei iminente reclamantul a arătat că suportă prejudicii morale şi materiale, determinate de neprimirea drepturilor salariale ce i se cuveneau în calitate de inspector şcolar.
Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 100/ F-CONT din 24 iunie 2009, a admis cererea şi a dispus suspendarea executării ordinului nr. 3873/2009 emis de pârât.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că soluţia se impune, întrucât, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa cazului bine justificat şi a unei pagube iminente.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul M.E.C.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, recurentul susţine că suspendarea actului administrativ trebuie să fie justificată, ori, în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Susţine recurentul că prima instanţă nu a motivat care sunt împrejurările legate de existenţa unui prejudiciu material şi viitor, dar previzibil cu evidenţă, sau perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public pentru a fi vorba de o pagubă iminentă prevăzută de Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea unui act administrativ.
Se arată că în mod greşit s-a reţinut că paguba iminentă constă în faptul că reclamantul este privat de drepturile materiale conferite de funcţia din care a fost înlăturat, deşi legiuitorul a avut în vedere atunci când a reglementat instituţia juridică a suspendării unui act administrativ protejarea instituţiei publice, instituţie care în speţă nu este prejudiciată în nici un fel.
O altă critică formulată de recurent vizează motivarea condiţiei cazului bine justificat, susţinând că prima instanţă s-ar fi substituit Curţii Constituţionale, singura instanţă din România care poate să decidă cu privire la constituţionalitatea unui act şi că în mod greşit instanţa de fond face referire la o decizie a Curţii Constituţionale, respectiv - Decizia nr. 710/2009, care declară ca neconstituţional un proiect de lege de modificare a Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public.
Prin întâmpinare, intimatul - reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică, şi în concordanţă cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 republicată.
Arată intimatul-reclamant că susţinerile recurentului nu au în vedere motivarea integrală a soluţiei primei instanţe, fiind astfel, nefondate.
Recursul este nefondat.
Analizând actele dosarului, motivele de nelegalitate invocate de recurent şi examinând examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte a reţinut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind incident în speţă nici un motiv care să impună casarea sau modificarea acesteia, pentru considerentele în continuare arătate.
Conform dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, invocate ca temei de drept al cererii de suspendare, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".
Din analiza acestor prevederi legale rezultă că pentru soluţionarea favorabilă a cererii de suspendare trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiţii: cazul să fie bine justificat şi paguba iminentă.
În speţă, făcându-se dovada unui caz bine justificat, prin sentinţa recurată, în mod legal a fost admisă cererea de suspendare.
În privinţa primei condiţii, legea nu conţine reglementări, dar este evident că existenţa, unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, impune existenţa unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ care este emis pe baza legii şi pentru executarea acesteia.
Cât priveşte cazul bine justificat motivele invocate de recurent sunt nefondate.
În cauza de faţă, prin actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat, respectiv Ordinul nr. 3873 emis la 6 martie 2009 de M.E.C.I. s-a dispus încetarea contractului de management educaţional încheiat în calitate de inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Argeş şi revenirea la catedra rezervată.
Actul administrativ contestat a fost emis în baza prevederilor art. 11 alin. (2) din OUG nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a administraţiei publice.
Nu se poate reţine că prin motivarea împrejurărilor de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ, prima instanţă, s-ar fi substituit Curţii Constituţionale.
În cererea de suspendare a executării ordinului menţionat, reclamantul a invocat o serie de neregularităţi a unor acte administrative ce au generat mai multor litigii prin care pârâtul a încercat să-l înlăture din funcţia de inspector, precum şi argumente ce ţin de neconstituţionalitatea OUG nr. 37/2009, de neconformitatea acesteia cu legislaţia comunitară în domeniu.
S-a reţinut totuşi că ordonanţa ce a stat la baza emiterii actului administrativ are acelaşi conţinut cu proiectul de lege ce a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 710/2009 a Curţii Constituţionale şi ca, toate aceste aspecte, coroborare, creează o îndoială serioasă asupra legalităţii emiterii ordinului de demitere din funcţia de inspector general.
În cauză se constată că în mod corect prima instanţă examinând aparenţa de nelegalitate a actului administrativ a motivat existenţa unei astfel de îndoieli asupra prezumţiei de legalitate care constituie o justificare suficientă pentru înfrângerea principiului caracterului executoriu al actelor administrative şi totodată caz justificat pentru a se dispune suspendarea executării conform art. 14 din legea contenciosului administrativ.
Cât priveşte noţiunea de pagubă iminentă, se reţine că, în art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, s-a convenit asupra unui sens larg, avându-se în vedere atât sensul clasic de prejudiciu efectiv cât şi sensul de perturbare previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice, după caz, a unui serviciu public.
Se înţelege că într-o acţiune care are ca temei încălcarea unui drept subiectiv, reclamantul poate invoca ideea de perturbare doar dacă se află într-o legătură cauzală cu paguba.
În cauză, reclamantul a invocat un drept subiectiv legal prin actul administrativ atacat, susţinând că înregistrează pagube materiale constant ca urmare a lipsirii de drepturile salariale, relevând şi alte aspecte în cererea de chemare în judecată privind această condiţie a suspendării executării actului administrativ şi nu faptul că paguba iminentă s-ar produce în patrimoniul instituţiei publice.
Astfel, paguba iminentă astfel cum e definită de lege, presupune existenţa în cuprinsul actului vizat a unor dispoziţii care, prin aducerea la îndeplinire, i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu de înlăturat în ipoteza anulării actului.
Aceste argumente vin în susţinerea soluţiei recurate prin care s-a dispus suspendarea executării actului administrativ apreciind în mod corect că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, respectiv cazul bine justificat prin verificarea sumară a condiţiilor de validitate ale actului administrativ cât şi condiţia prevenirii unei pagube iminente în patrimoniul intimatului-reclamant care în decurs de 2 ani este la al patrulea ordin de demitere din funcţia deţinută.
Posibilitatea suspendării actelor administrative este consacrată şi în documente emise de organismele internaţionale în condiţii similare cu reglementarea cuprinsă în Legea nr. 554/2004, Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, care prevede ca principiu tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care instanţa o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanţelor şi intereselor se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative,dificil de reparat şi când exista şi argumente juridice valabile faţă de regularitatea actului emis.
Având în vedere considerentele expuse, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de pârâtul M.E.C.I., a fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul M.E.C.I. împotriva sentinţei civile nr. 100/ F-CONT din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4930/2009. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4934/2009. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
