ICCJ. Decizia nr. 4941/2009. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4941/2009
Dosar nr. 267/32/2009
Şedinţa de la 6 noiembrie 2009
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 365 din 1 aprilie 2009, Tribunalul Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat în favoarea Curţii de Apel Bacău competenţa soluţionării acţiunii formulate de reclamanţii I.V. şi M.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.S. – U.T., având ca obiect plata despăgubirilor băneşti reprezentând suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază, începând cu 1 ianuarie 2004, actualizate cu indicele de inflaţie.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu prevederile art. 3 şi art. 2 C. proc. civ. şi cu calitatea de autoritate publică centrală a A.N.R.S.
La rândul său, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 95 din 25 iunie 2009, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bacău reţinând incidenţa prevederilor art. 2 pct. (1) lit. d) C. proc. civ. şi împrejurarea că raportul de serviciu este stabilit între reclamanţi şi U.T. Orbeni, unitate teritorială cu personalitate juridică şi care are calitatea de ordonator terţiar de credite.
Totodată, constatând ivit conflictul de competenţă, Curtea de apel a înaintat dosarul pricinii la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 pct. 2, art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabileşte că instanţa competentă să judece pricina, în raport cu obiectul acesteia şi cu dispoziţiile legale incidente, este Tribunalul Bacău, ca instanţă de contencios administrativ.
Potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ.
Deci, determinant în stabilirea instanţei competente din punct de vedere material este raportul de serviciu, dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 urmând să fie coroborate cu cele ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în raport cu rangul autorităţii publice care este parte a raportului de serviciu dedus judecăţii.
Conform art. 1 alin. (4) din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, A.N.R.S. are în subordine unităţi teritoriale, cu personalitate juridică, ce au calitatea de ordonatori terţiari de credite.
Este adevărat că, în cauză, a fost chemată în garanţie şi A.N.R.S., dar raportul de serviciu dedus judecăţii este încheiat cu U.T. Orbeni care este o structură teritorială a A.N.R.S., având, potrivit art. 1 alin. (4) din Legea nr. 82/1992, personalitate juridică, aspect necontestat în cauză.
Prin urmare, având în vedere că raportul juridic de serviciu dedus judecăţii nu este încheiat cu o autoritate publică centrală aflată în proces, ci cu o unitate teritorială a A.N.R.S., care are şi personalitate juridică, în cauză competenţa materială aparţine Tribunalului Bacău, ca instanţă de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii M.M. şi I.V., pârâta A.N.R.S.- U.T. şi chemata în garanţie A.N.R.S. în favoarea Tribunalului Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 4940/2009. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4979/2009. Contencios. Conflict de... → |
---|