ICCJ. Decizia nr. 5010/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5010/2009
Dosar nr. 1606/57/2008
Şedinţa publică de Ia 11 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul V.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii obligarea pârâtului la formularea unui răspuns în sensul că personalul operativ din cadrul Procuraturii R.P.R. are calitatea de magistrat în înţelesul Legii nr. 303/2004, referitor la activitatea prestată şi recunoaşterea acelei perioade ca vechime în magistratură, potrivit art. 19 şi 33 din Legea nr. 6/1952.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că are calitatea de avocat pensionar, iar la începutul activităţii a lucrat în Procuratura Generală a R.P.R. ca anchetator penal, astfel că potrivit modificărilor aduse Legii nr. 303/2004 prin OUG nr. 100/2007 doreşte să beneficieze de pensie de serviciu prin recunoaşterea perioadei lucrate ca vechime în magistratură.
Prin sentinţa nr. 198/F/CA din 17 decembrie 2008, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul V.T. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 4 iunie 2008 reclamantul s-a adresat cu cerere pârâtului solicitând eliberarea unui act din care să rezulte că anchetatorii penali din cadrul Procuraturii R.P.R. au, în înţelesul Legii nr. 303/2004, calitatea de magistrat referitor la activitatea prestată şi recunoaşterea acelei perioade ca vechime în magistratură, potrivit art. 19, 33 din Legea nr. 6/1952, pentru a beneficia de pensie de serviciu, în perioada 15 octombrie 1956 – 1 martie 1961.
A mai reţinut prima instanţă că prin adresa nr. 1/18002/2008 pârâtul a răspuns reclamantului, în sensul că potrivit dispoziţiilor Legii nr. 317/2004, atribuţiile C.S.M. vizează cariera şi drepturile magistraţilor, iar hotărârile de recunoaştere a vechimii în magistratură au avut în vedere perioadele în care magistraţii au desfăşurat activitate juridică, potrivit dispoziţiilor art. 86 şi art. 104 din Legea nr. 303/2004.
La această situaţie de fapt instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată şi a constatat că, în speţă, nu se discută despre nesoluţionarea unei cereri adresată pârâtului, deoarece C.S.M. a răspuns prin adresa menţionată, motivându-şi răspunsul pertinent, fără a exista un abuz de putere din partea autorităţii pârâte.
A concluzionat prima instanţă că în speţă este vorba de un contencios administrativ subiectiv, deoarece reclamantul a invocat că pârâtul refuză cu exces de putere şi abuziv să soluţioneze cererea adresată, dar în baza probelor de la dosar şi a prevederilor legale ce reglementează activitatea pârâtului, se constată că nu există un refuz nejustificat şi nici exces de putere, instanţa neputând interveni în activitatea autorităţii publice pe aspectul recunoaşterii vechimii în magistratură a reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul V.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a invoca, în drept, vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. sau dispoziţiile art. 3041 din acelaşi cod.
Susţine, în esenţă că, în mod greşit instanţa de fond a considerat că autoritatea pârâtă a răspuns solicitării sale, în realitate, conţinutul
adresei emise de Consiliul Superior al Magistraturii nu are nici o legătură cu solicitarea concretă a reclamantului de a i se arăta „dacă funcţia de anchetator penal al R.P.R. este activitate de magistrat şi dacă timpul prestat în această funcţie constituie sau nu vechime în magistratură".
Mai arată recurentul că, din punctul său de vedere, adresa de răspuns a C.S.M. -ului nu se referă la solicitarea sa, astfel încât există un refuz nejustificat al autorităţii pârâte în soluţionarea cererii sale.
Recursul este nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate în recurs şi faţa de prevederile art. 304 şi 304 C. proc. civ., Curtea va constata că, recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În fapt, prin cererea adresată Consiliului Superior al Magistraturii la data de 4 iunie 2008, recurentul-reclamant V.T. a solicitat autorităţii pârâte „eliberarea unui act din care să rezulte că anchetatorii penali din fosta Procuratură Generală a R.P.R. au acelaşi statut cu procurorii şi că, în înţelesul Legii nr. 303/2004 pe timpul exercitării funcţiei au avut calitatea de magistraţi".
Prin urmare, faţă de conţinutul concret al cererii adresate Consiliului Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată că, recurentul nu a adresat o simplă „întrebare" în sensul „dacăfuncţia de anchetator penal din fosta Procuratură R.P.R. este activitate în magistratură şi dacă conferă vechime în magistratură", astfel cum susţine în motivarea recursului, ci a solicitat un răspuns favorabil dat petiţiei sale, mai exact un act producător de efecte juridice care să ateste şi să recunoască un drept pretins de petent în temeiul propriului raţionament privind interpretarea normelor legale incidente situaţiei în care se afla.
Pe de altă parte, pretenţiilor concrete ale reclamantului, astfel cum aceste au fost citate mai sus, autoritatea pârâtă a răspuns prin adresa din 18 iunie 2008, motivată în fapt şi în drept, arătându-se că cererea petentului V.T. excede competenţelor stabilite prin Legea nr. 317/2004 Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul că actele sale nu pot viza decât cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, care îşi exercită funcţia în temeiul Legii 92/1992 şi Legii nr. 303/2004 şi cărora li se poate recunoaşte ca vechime în magistratură şi perioadele în care au exercitat alte funcţii în domeniul justiţiei.
Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a constatat că răspunsul emis de Consiliul Superior al Magistraturii nu constituie un „refuz nejustificat" în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004 modificată prin Legea nr. 262/2007, deoarece petentului i s-au adus la cunoştinţă motivele de fapt şi temeiul legal pentru care nu i se poate da satisfacţie pretenţiilor sale, tară însă ca autoritatea să îi nege dreptul invocat în petiţia sa.
Pe de altă parte, din petitul cererii de chemare în judecată, rezultă că reclamantul a învestit instanţa cu analizarea refuzului nejustificat al autorităţii pârâte „de a-i da un răspuns privitor la situaţia juridică a fostei Procuraturi Generale a României" (aspect pe care nu l-a solicitat de fapt, prin cererea adresată Consiliului Superior al Magistraturii), solicitând totodată ca instanţa să stabilească prin hotărâre că funcţia de anchetator penal în cadrul R.P.R. are calitatea de magistrat în înţelesul Legii nr. 303/2004.
În acest context, în mod corect, prima instanţă a analizat mai întâi faptul dacă în cauză există sau nu un refuz nejustificat din partea pârâtului şi a constatat că împrejurarea potrivit căreia reclamantul este nemulţumit de răspunsul primit nu poate echivala cu un refuz nejustificat.
Înalta Curte apreciază şi faptul că instanţa judecătorească nu poate să judece peste competenţele stabilite prin Legea contenciosului administrativ, neputându-se substitui autorităţii publice cu atribuţii în soluţionarea cererii petentului, având dreptul doar la cenzurarea refuzului nejustificat din partea autorităţii, a cărei existenţă în cauză nu a fost dovedită.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.T., împotriva sentinţei nr. 198/F/CA din 17 decembrie 2008 a Curţii de Apel Alba – Iulia, secţia contencios administrativă şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5007/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5011/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
