ICCJ. Decizia nr. 5190/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5190/2009
Dosar nr. 569/33/2009
Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta D.L. a chemat în judecată C.J.P. Sălaj, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât are calitatea de refugiat.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în perioada octombrie 1940 – noiembrie 1944 a suferit din cauza persecuţiilor etnice, fiind nevoită ca împreună cu părinţii să se refugieze din localitatea D., judeţul Sălaj, în localitatea B., judeţul Bihor.
Prin întâmpinare, pârâta C.J.P. Sălaj a susţinut că reclamanta nu se încadrează în situaţiile prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât nu a prezentat nici o dovadă oficială în susţinerea persecuţiei etnice, declaraţiile martorilor fiind sumare şi conducând la concluzia că nu există persecuţie etnică.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 213 din 13 mai 2009, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta să-i recunoască acesteia calitatea de refugiat pe perioada 15 octombrie 1940 – 15 noiembrie 1944 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de O.G. nr. 105/1999, începând cu data de 1 octombrie 2008.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa, în urma analizei probei testimoniale administrate, a reţinut că declaraţiile martorilor sunt pertinente, confirmând susţinerile reclamantei.
A mai reţinut că pârâta a recunoscut calitatea de refugiat al martorului M.G., iar martorul L.A. este beneficiar al legitimaţiei de refugiat din Ardealul de Nord.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs C.J.P. Sălaj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că potrivit art. 1191 alin. (1) reclamanta ar fi trebuit să facă dovada pretenţiilor sale printr-un act autentic, întrucât valoarea obiectului care este calitatea de refugiat, dă dreptul la o indemnizaţie lunară de până la 500 RON.
Examinând sentinţa atacată in raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare:
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, în conformitate cu art. 61 din acelaşi act normativ, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în catul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Este adevărat că, potrivit art. 1191 C. civ., dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depăşeşte 250 RON, nu se poate face decât prin act autentic sau prin act sub semnătură privată, însă în cauză ceea ce urmează a se dovedi este un fapt juridic (refugiu) şi nu un act juridic, aşa încât dovada poate fi făcută şi cu martori, cum dealtfel corect a procedat instanţa de fond.
În cauză, instanţa a procedat la audierea sub prestare de jurământ a martorilor M.G. şi L.A., care, prin declaraţiile date în faţa instanţei, au confirmat calitatea de refugiaţi a familiei reclamantei, refugiul fiind determinat de teama persecuţiilor etnice ce s-au exercitat asupra lor, ca urmare a cedării Ardealului de Nord autorităţilor ungare.
Martorii au relatat că i-au cunoscut personal pe părinţii reclamantei şi, ştiu că aceştia împreună cu reclamanta s-au refugiat de teama persecuţiilor etnice instituite în localitatea de domiciliu, reîntoarcerea în B., având loc în anul 1945.
În cauză, dovada refugiului reclamantei s-a făcut, aşadar, conform legii, instanţa de fond în mod corect admiţând acţiunea şi obligând-o pe pârâtă să-i recunoască şi să-i acorde reclamantei drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Sălaj împotriva sentinţei civile nr. 213 din 13 mai 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5188/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5191/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
