ICCJ. Decizia nr. 5186/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5186/2009
Dosar nr. 392/2/2009
Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii C.S., C.G. şi C.I. au chemat în judecată Ministerul Afacerilor Externe, solicitând instanţei să constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea acestora, privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române de îndată, precum şi obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 1.000 RON.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că pe data de 19 septembrie 2006 s-au adresat cu o primă cerere scrisă Secţiei Consulare a Ambasadei României din Chişinău, iar la data de 20 octombrie 2008 au formulat o nouă cerere, prin care, au solicitat să le fie comunicată data la care să se prezinte pentru depunerea cererii de redobândire a cetăţeniei române.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1366 din 31 martie 2009, a respins excepţia prescrierii dreptului la acţiune invocată de pârât prin întâmpinare şi, a admis excepţia de netimbrare a capătului de cerere având ca obiect daunele morale, anulând ca netimbrat acest capăt de cerere.
De asemenea, a admis acţiunea reclamanţilor şi a obligat pârâtul să stabilească o dată a depunerii de către aceştia a cererii de redobândire a cetăţeniei române, în termen de 20 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Totodată, a obligat pârâtul la cheltuieli de judecată în cuantum de 154,3 RON.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa reţinut că termenul de peste 6 luni calculat de la data depunerii cererii, nu poate fi considerat un termen rezonabil în sensul dispoziţiilor legii şi a practicii C.E.D.O., iar amânarea stabilirii datei la care reclamanţii vor fi invitaţi să depună cererea de redobândire a cetăţeniei române reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Cât priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale, instanţa a reţinut că, deşi li s-a pus în vedere reclamanţilor să achite taxa de timbru în cuantum de 39 RON şi timbru judiciar de 0,3 RON, aceştia au arătat că nu înţeleg să achite aceste taxe.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe.
Recurentul a susţinut că a răspuns reclamanţilor şi, că acest răspuns a fost redactat şi transmis în interiorul termenului de 30 de zile, care a început să curgă de la data recepţionării petiţiei la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
S-a mai susţinut de către recurent că „termenul rezonabil” de soluţionare a cererii, stabilit de instanţă la o durată de 20 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de fond nu se regăseşte în legislaţia română de lege lata şi că termenul de 6 luni întâlnit în jurisprudenţa C.E.D.O. nu se aplică decât în cazurile expres specificate, raportându-se la toate circumstanţele şi împrejurările concrete ale cazului.
Recurentul a mai arătat că în lipsa unui temei legal, concret, puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive, în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetăţeniei şi a le impune, potrivit autorităţii lucrului judecat, într-o ordine ce ar putea însemna dereglarea activităţii Secţiei Consulare a Ambasadei în Republica Moldova.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
într-adevăr, Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea şi finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, fără să prevadă, însă, un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
În lipsa unui asemenea termen legal, trebuie să se facă, însă, aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie";.
În acelaşi sens sunt, de asemenea, şi prevederile art. 7 din recomandarea a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniştri la 20 iunie 2007, art. intitulat „Principiul acţionării într-un termen rezonabil";, potrivit căruia „Autorităţile publice trebuie să acţioneze şi să îşi îndeplinescă atribuţiile într-un termen rezonabil";.
Cu privire la noţiunea de „termen rezonabil";, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil"; trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
În acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte, apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri - 19 septembrie 2006 - şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudentei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea recurentului, în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depăşesc capacitatea de procesare a Secţiei Consulare a Ambasadei, întrucât autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea „principiului acţionării într-un termen rezonabil";, care guvernează materia aflată în discuţie, în conformitate cu art. 10 din Convenţia Europeană pentru cetăţenie şi art. 7 din recomandarea a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, mai sus menţionate.
Aşa fiind, faptul de a nu răspunde solicitărilor repetate ale intimaţilor- reclamanţi de soluţionare a cererii formulate în anul 2006 reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se
sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
Totodată, având în vedere cererea intimaţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (l) din Codul de procedară civilă, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 500 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 1366 din 31 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la cheltuieli de judecată în sumă de 500 RON către intimaţii C.S., C.I. şi C.G..
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5183/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 5187/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
