ICCJ. Decizia nr. 5192/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5192/2009
Dosar nr. 519/35/2009
Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Petentul L.L. a chemat în judecată Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu acesta să dispună suspendarea executării ordinului nr. 418 din 23 aprilie 2009, emis de intimat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anularea acestui ordin.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că sunt îndeplinite în mod cumulativ cele două condiţii prevăzute expres de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
A mai arătat şi faptul că ordinul nr. 418 din 23 aprilie 2009 este nelegal, deoarece a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, deoarece încetarea raporturilor de serviciu prin eliberarea din funcţia publică de conducere are loc doar în cazul în care autoritatea sau instituţia publică îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării activităţii, prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 90/CA/2009-PI din 13 mai 2009, a admis cererea de suspendare formulată de petentul L.L. şi a dispus suspendarea executării ordinului nr. 418 din 23 aprilie 2009 emis de intimat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anularea ordinului nr. 418/2009.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, în speţă, sunt îndeplinite în mod cumulativ cele două condiţii prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv, cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs intimatul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond, în soluţionarea cauzei cu care a fost învestită, a ignorat total prevederile imperative ale O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a administraţiei publice, fără a exista o constatare din partea Curţii Constituţionale, că acest act normativ ar fi neconstituţional.
S-a mai susţinut de către recurent şi faptul că prin ordinul nr. 418 din 23 aprilie 2009, emis de ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale au fost executate prevederile prevăzute imperativ în O.U.G. nr. 37/2009.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare:
În fapt, prin ordinul nr. 418 din 23 aprilie 2009 emis de recurent se desfiinţează funcţia publică ocupată de reclamant, respectiv aceea de inspector şef în cadrul I.T.M. Bihor, invocându-se ca temei legal art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, cu toate că, pe de o parte, noţiunea de „desfiinţare a funcţiei publice” nu este definită şi reglementată în legislaţia privind funcţionarii publici, iar pe de altă parte, această funcţie publică a fost înfiinţată printr-o lege organică (Legea nr. 188/1999) iar desfiinţarea acesteia nu se poate realiza decât printr-un act normativ cu aceeaşi putere juridică.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Din lecturarea textului legal anterior arătat rezultă că o primă cerinţă pentru a interveni această măsură excepţională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezenţa unui asemenea act.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noţiunea de act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
În mod evident, ordinul aflat în discuţie adoptă o măsură prin care se desfiinţează raportul de serviciu existent între o autoritate publică şi un funcţionar public: mai precis, este vorba de desfiinţarea funcţiei de inspector şef în cadrul I.T.M. Bihor, în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
În plus, măsura supusă analizei în cauza de faţă a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a O.U.G. nr. 37/2009.
Pe de altă parte, trebuie amintit faptul că suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
După cum se cunoaşte, suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există.
Actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) şi pe prezumţia de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).
De aici rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuşi titlu executoriu.
Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.
Aşa cum am amintit mai sus, o condiţie impusă de legiuitor pentru a se dispune această măsură este aceea a existenţei unui caz bine justificat.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Prin urmare, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, în prezent, principiul legalităţii a devenit un principiu fundamental în toate sistemele de drept, iar acesta constă în respectarea întocmai a legii de către destinatarii ei (cetăţeanul şi statul).
În sistemul juridic românesc, acest principiu este reglementat în art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (2) din Constituţie. Astfel, primul text constituţional precizează faptul că, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Pe de altă parte, al doilea text cuprins în Legea fundamentală arată că nimeni nu este mai presus de lege.
În cazul actelor administrative, legalitatea înseamnă recunoaşterea caracterului valabil al actelor şi al efectelor lor până în momentul anulării, în baza prezumţiei de legalitate. Chiar dacă beneficiază de putere discreţionară, autorităţile publice nu pot ignora legea, a cărei organizare a executării şi executare în concret trebuie să o realizeze.
Cu alte cuvinte, între actul administrativ şi lege există în mod necesar un raport de subordonare.
În speţa de faţă, Înalta Curte constată că suntem în prezenţa unui caz bine justificat în raport de împrejurarea că O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională.
Or, actul administrativ aflat în discuţie a fost emis tocmai pentru a se asigura punerea în executare a unei norme cu putere de lege, respectiv, a ordonanţei anterior individualizate.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noţiunea de pagubă iminentă se înţelege prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
În concepţia instanţei de control judiciar, şi această condiţie legală este îndeplinită în speţă, fiind vorba de diminuarea unor drepturi salariale; acest prejudiciu material este viitor şi previzibil cu evidenţă.
Pe de altă parte, se poate afirma faptul că măsura adoptată în privinţa intimatului, datorită, pe de-o parte, caracterului său imprevizibil iar, pe de altă parte, funcţiei de conducere deţinute de acesta, poate genera o perturbare previzibilă gravă a funcţionării serviciului public.
Astfel, interpretarea textelor legale anterior arătate în modalitatea propusă de recurent, nu poate fi primită de către instanţă, deoarece suspendarea executării unui act administrativ are ca sediu al materiei dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, modificată.
Or, Statutul funcţionarilor publici nu cuprinde cazuri exprese de interzicere a adoptării unor asemenea măsuri, cu caracter excepţional, pe cale judiciară, în cazul încetării unui raport de serviciu.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva sentinţei civile nr. 90/CA/2009-PI din 13 mai 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5191/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5194/2009. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
