ICCJ. Decizia nr. 5191/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5191/2009
Dosar nr. 601/33/2009
Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta B.E. a chemat în judecată C.J.P. Sălaj, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea hotărârii din 12 decembrie 2008, emisă de aceasta din urmă, cu consecinţa recunoaşterii în favoarea reclamantei a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât are calitatea de refugiat.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în perioada martie 1943 – 6 martie 1945 a fost nevoită ca împreună cu părinţii să se refugieze din localitatea H., judeţul Sălaj în B., judeţul Bihor, astfel că are calitatea de refugiată şi solicită a i se acorda drepturile corespunzătoare, începând cu data de 1 septembrie 2008.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 198/2009, a admis acţiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii din 12 decembrie 2009 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pe perioada aprilie 1940 – 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/1999, începând cu data de 1 octombrie 2008.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că proba testimonială este concludentă în cauză, martorii arătând instanţei detalii ale refugiului reclamantei şi mamei sale, relatând fapte care le-au cunoscut direct şi în care au fost implicaţi personal.
La rândul lor, însăşi martorii sunt beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189/2000, fiindu-le recunoscută calitatea de refugiat prin hotărâri similare cu a pârâtei, împrejurare apreciată de instanţă ca fiind suficientă în dovedirea persecuţiilor etnice ale persoanelor refugiate.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs C.J.P. Sălaj.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că reclamanta nu a făcut dovada persecuţiei din motive etnice, întrucât valoarea obiectului litigiului, care este calitatea de refugiat, dă dreptul la o indemnizaţie lunară de până la 500 RON şi că această valoare nu poate fi probată decât prin înscrisuri autentice.
Recursul este fondat însă pentru alte considerente decât cele invocate de recurentă prin recursul declarat.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, în conformitate cu art. 61 din acelaşi act normativ, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Este adevărat că, potrivit art. 1191 C. civ., dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depăşeşte 250 RON, nu se poate face decât prin act autentic sau prin act sub semnătură privată, însă în cauză ceea ce urmează a se dovedi este un fapt juridic (refugiu) şi nu un act juridic, aşa încât dovada poate fi făcută şi cu martori, cum dealtfel corect a procedat instanţa de fond.
Potrivit art. 5 din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, drepturile prevăzute de acest act normativ se acordă persoanelor beneficiare începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea.
În cauză, reclamanta a făcut dovada refugiului conform dispoziţiilor legale ce reglementează această materie.
Ceea ce însă în mod greşit a fost reţinut de către instanţă în dispozitivul hotărârii atacate, este perioada refugiului.
Astfel, instanţa reţine că pârâta este obligată să-i acorde drepturile băneşti reclamantei, pe perioada aprilie 1940-6 martie 1945 ori, din cererea reclamantei, din declaraţiile martorilor din dosarul de fond ca şi din minuta sentinţei atacate, rezultă că intervalul pentru care se acordă aceste drepturi este aprilie 1943 – 6 martie 1945 drepturile urmând a fi acordate începând cu data de 1 octombrie 2008 deoarece cererea reclamantei a fost depusă la C.J.P. Sălaj la data de 23 septembrie 2008.
Faţă de cele ce preced recursul este întemeiat şi în consecinţă va fi admis, sentinţa atacată se va modifica în sensul arătat mai sus, menţinându-se neschimbate celelalte dispoziţii ale hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.J.P. Sălaj împotriva sentinţei civile nr. 198 din 4 mai 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru perioada aprilie 1943 – 6 martie 1945.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5190/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5192/2009. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
