ICCJ. Decizia nr. 5196/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5196/2009
Dosar nr. 75/43/2009
Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.A. a chemat în judecată C.J.P. Mureş, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea hotărârii din 15 ianuarie 2009 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 şi să-i acordae drepturile ce rezultă din calitatea de refugiat.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că împreună cu părinţii a fost obligată să se refugieze din localitatea B. în localitatea T., în perioada anilor 1940 – 1946, ca urmare a regimului instaurat după Dictatul de la Viena.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 66 din 2 aprilie 2009, a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a dispus anularea hotărârii din 15 ianuarie 2009, obligând pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 şi să-i acorde drepturile ce rezultă din calitatea de refugiat pentru perioada septembrie 1940 – martie 1945, începând cu data de 1 decembrie 2008.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că din probele de la dosar rezultă că reclamanta împreună cu părinţii ei a fost obligată să se refugieze în urma ocupării Ardealului de Nord, suferind împreună cu aceştia privaţiunile datorate prigoanei din motive etnice.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâta C.J.P. Mureş.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că petentul are calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, bazându-se exclusiv pe declaraţiile martorilor atâta timp cât aceste declaraţii nu au fost susţinute de alte dovezi.
A mai susţinut că din actele depuse la dosar, rezultă că petenta fiind de origine etnică maghiară nu putea fi supusă represiunilor săvârşite „împotriva familiilor de români” aşa cum apreciază instanţa de fond.
Examinând sentinţa atacată in raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii exercitate de regimurile instaurate în România în perioada precizată, sub forma refugiului, a expulzării sau strămutării în altă localitate, fără a se face nici o distincţie după cum persoana persecutată era de o etnie sau alta ori după cum refugiul, expulzarea sau strămutarea s-au făcut pe teritoriul de atunci al României sau în afara acestuia. Or, potrivit unui principiu de drept, unde legea nu distinge, nici noi nu o putem face.
De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente alin. (1) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori alin. (2).
Or, din declaraţia martorului M.I. audiat nemijlocit de către instanţa de judecată, rezultă că în perioada 1940 – 1946, după regimul instaurat prin intrarea în vigoare a Dictatului de la Viena, mai multe familii, printre care şi familia reclamantei s-au refugiat din localitatea B. în alte localităţi, peste graniţa Statului austro-ungar, urmare persecuţiilor etnice exercitate asupra lor.
Cum, potrivit legii, s-a făcut dovada refugiului precum şi a faptului că aceasta a fost consecinţa persecuţiilor etnice la care reclamanta şi familia sa au fost supuşi în acea perioadă, în mod corect instanţa de fond a admis acţiunea şi, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să emită o nouă hotărâre, prin care s-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi să-i acorde drepturile ce i se cuvin.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Mureş împotriva sentinţei civile nr. 66 din 2 aprilie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5195/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5199/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
