ICCJ. Decizia nr. 5260/2009. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5260/2009
Dosar nr. 133/35/2009
Şedinţa publică de la 20 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 88/CA/2009-P.I. din 11 mai 2009, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios, administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SA A. F., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a Judeţului Satu Mare, şi a anulat în parte decizia din 26 februarie 2009 emisă de pârâtă, în ceea ce priveşte respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate de reclamantă pentru suma de 567.388 RON, reprezentând T.V.A. stabilită suplimentar şi majorări de întârziere aferente. A fost menţinută suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de reclamantă pentru suma de 5.804 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar, majorări de întârziere aferente, T.V.A. stabilită suplimentar în sumă de 2.815 RON şi dobânzi aferente în sumă de 441 RON. A fost anulată, în parte, decizia de impunere din 8 decembrie 2008 emisă de pârâtă în ceea ce priveşte obligarea la plata sumei de 570.644 RON, reprezentând T.V.A. (287.771 RON) şi majorări de întârziere aferente (282.873 RON).
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală din 8 decembrie 2008, contestată în cauză, s-au stabilit în sarcina societăţii reclamante SA A. F. obligaţii fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 669.624 RON, care se compune din:
debit stabilit suplimentar T.V.A. în sumă de 302.314 RON, majorări de întârziere şi penalităţi debitul suplimentar T.V.A. în sumă de 289.725 RON;
debit suplimentar impozit pe profit în sumă de 16.361 RON, majorări de întârziere şi penalităţi aferente debitului suplimentar impozit pe profit de 28.235 RON;
debit suplimentar privind sumele datorate pentru protecţia socială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap în sumă de 16.386 RON, majorări de întârziere şi penalităţi aferente debitului suplimentar privind sumele datorate pentru protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap în sumă de 16.603 RON.
Prin decizia din 26 februarie 2009 emisă de D.G.F.P. Satu Mare a fost suspendată soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă pentru suma de 5.804 RON reprezentând:
impozit pe profit stabilit suplimentar în sumă de 1.971 RON;
majorări de întârziere aferente în sumă de 577 RON;
taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar în sumă de 2.815 RON
penalităţi aferente în sumă de 441 RON.
Prin aceeaşi decizie a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia pentru suma de 567.388 RON reprezentând:
taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar în sumă de 284.956 RON
majorări de întârziere aferente în sumă de 282.432 RON
taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar în sumă de 284.956 RON
majorări de întârziere aferente în sumă de 282.432 RON.
Instanţa de fond a apreciat, cu privire la impozitul pe profit suplimentar, în sumă de 1.971 RON, majorări de întârziere aferente în sumă de 577 RON, T.V.A. stabilită suplimentar în sumă de 2.815 RON şi dobânzi aferente în sumă de 441 RON, ca fiind legală şi temeinică măsura suspendării soluţionării contestaţiei formulate de reclamantă, motivând că între stabilirea obligaţiilor bugetare datorate, în sumă totală de 5.804 RON, şi contestate de reclamantă şi caracterul infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei; în funcţie de soluţia pronunţată cu privire la latura penală şi de constituirea statului ca parte civilă în procesul penal pentru recuperarea pe această cale a prejudiciului cauzat bugetului de stat, procedura administrativă va fi reluată în conformitate cu prevederile art. 214 alin. (3) şi (4) din O.G. nr. 92/2003 – C. proc. fisc., republicat.
De asemenea, în ceea ce priveşte T.V.A. stabilită suplimentar în sumă de 287.771 RON şi accesoriile aferente în sumă de 282.873 RON, prima instanţă a reţinut că livrarea produselor agricole membrilor asociaţi, în schimbul subscrierii dreptului de folosinţă asupra terenului agricol, nu este o operaţiune asimilată livrării de bunuri, întrucât nu reprezintă un transfer (schimb) al dreptului de proprietate asupra produselor de la societatea agricolă-persoană juridică la persoanele fizice proprietare ale terenului.
Cu privire la acest aspect, instanţa de fond, invocând prevederile art. 1405 C. civ., arată că, pentru a fi în prezenţa unui schimb, asociaţii ar fi trebuit să transmită proprietatea asupra terenurilor în schimbul producţiei însă, în realitate, ei transmit numai dreptul de folosinţă asupra terenului agricol, nefiind, deci, îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3 alin. (5) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoare adăugată sau art. 130 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., invocate de pârâtă.
Din acest motiv, se arată în considerentele hotărârii recurate, nu are relevanţă împrejurarea neînscrierii operaţiunii analizate în excepţiile de la plata T.V.A., întrucât excepţiile privesc doar operaţiunile care îndeplinesc condiţiile cumulative prevăzute de lege, ori, în speţă, este vorba despre o operaţiune ce reprezintă, de fapt, o cheltuială a asociaţiei agricole pentru dreptul de folosinţă asupra terenurilor aduse în societate ca aport social.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, considerând-o netemeinică şi nelegală.
Recurenta susţine, în esenţă, că în urma studierii „contestaţiei” depuse de către reclamantă, a raportului de inspecţie fiscală din 10 noiembrie 2008 înregistrat la A.I.F. Satu Mare din 5 decembrie 2008 şi a deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilire de inspecţia fiscală din 8 decembrie 2008 şi a celor reţinute de instanţa de judecată a ajuns la concluzia că acordarea bunurilor rezultate din exploatarea terenurilor agricole date în folosinţă de către membrii asociaţi, este o operaţiune impozabilă întrucât are loc transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor din proprietatea societăţii agricole către membrii asociaţi în schimbul dreptului de folosinţă asupra pământului.
Se arată că în urma inspecţiei fiscale s-a constatat că o parte din membrii asociaţi au solicitat acordarea de produse în natură, iar o parte au convenit la acceptarea încasării contravalorii în numerar a produselor agricole cuvenite conform statutului şi a adunării generale anuale obligatorii, astfel că în situaţia membrilor asociaţi care au acceptat acordarea în natură de produse agricole, organul de inspecţie fiscală, în mod corect a procedat la colectarea T.V.A. aferentă produselor agricole acordate.
Intimata-reclamantă SA A. F. în conformitate cu prevederile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind temeinică şi legală.
Se arată că susţinerile recurentei sunt nefondate întrucât nu suntem în prezenta unui transfer al dreptului de proprietate asupra produselor agricole, bunurile rezultate din exploatarea terenurilor nu constituie proprietatea societăţii, ci a persoanelor membre, care păstrează dreptul de proprietate.
În consecinţă aportul membrului asociat în societatea agricolă înfiinţată în baza Legii nr. 36/1991 este numai folosinţa terenului şi nu proprietatea asupra acestuia, produsele primite sunt în raport de suprafaţa de teren folosită în comun şi nu în funcţie de părţile sociale sau acţiuni, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a trata operaţiunea de acordare a bunurilor rezultate din exploatarea terenurilor asociaţilor ca fiind operaţiuni impozabile, respectiv, operaţiune care intră în sfera de acţiune a T.V.A.
Intimata invocă practica recentă a D.G.F.P. Satu Mare care într-o situaţie similară, a admis ca întemeiată contestaţia unei societăţi agricole, anulând actele de impunere.
Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, având în vedere şi apărările făcute prin întâmpinare, conform prevederilor art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
SA A. F. a fost înfiinţaţă în baza Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, pentru exploatarea agricolă a terenurilor, uneltelor, animalelor şi a mijloacelor aduse în societate de asociaţi.
Potrivit art. 6 din lege, „terenurile agricole se aduc numai în folosinţa societăţii, asociaţii păstrându-şi dreptul de proprietate asupra acestora”.
Pentru utilizarea terenului membrii societăţii agricole, sunt îndreptăţiţi a primi, conform statutului societăţii, produsele agricole obţinute în urma exploatării acestor terenuri.
Instanţa reţine că în mod greşit recurenta, a considerat operaţiunea de distribuire a produselor agricole către membrii asociaţi ca fiind operaţiune care intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată întrucât nu are loc transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor în proprietatea societăţii agricole.
Neoperând un transfer de proprietate nu sunt incidente prevederile art. 128 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. care prevede că „prin livrări de bunuri se înţelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar care o altă persoană, direct sau prin persoana care acţionează în numele acesteia”.
În această privinţă prima instanţă a reţinut că în ceea ce priveşte T.V.A. stabilită suplimentar în sumă de 287.771 RON şi accesoriile aferente în sumă de 282.873 RON, contrar poziţiei exprimate de recurentă D.G.F.P. Satu Mare prin întâmpinare, livrarea produselor agricole membrilor asociaţi în schimbul subscrierii dreptului de folosinţă asupra terenului agricol nu este o operaţiune asimilată livrării de bunuri întrucât nu reprezintă un transfer al dreptului de proprietate asupra produselor de la societatea agricolă - persoana juridică la persoanele fizice proprietare ale terenului.
În consecinţă acordarea produselor agricole membrilor asociaţi în schimbul subscrierii dreptului de folosinţă asupra terenului agricole nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată. Acordarea bunurilor rezultate din exploatarea terenurilor asociaţilor nu este o operaţiune impozabilă, întrucât nu are loc transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor din proprietatea societăţii agricole în schimbul dreptului de folosinţă asupra pământului al asociaţilor.
În acest sens, Înalta Curtea reţine că practica D.G.F.P. Satu Mare în materia analizată, s-a schimbat de la data formulării recursului, conform deciziei din 4 septembrie 2009 dată în soluţionarea contestaţiei formulată de o altă societate agricolă, care a fost admisă cu motivarea învederată prin întâmpinare, în esenţă, că acordarea produselor agricole membrilor asociaţi nu reprezintă o operaţiune impozabilă.
Pentru toate aceste considerente, în baza prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursul formulat de pârât D.G.F.P.Satu Mare a fost respins ca nefondat şi menţinută ca legală şi temeinică sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta D.G.F.P. a Judeţului Satu Mare împotriva sentinţei nr. 88/CA/2009-P.I. din 11 mai 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5259/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5262/2009. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
