ICCJ. Decizia nr. 5255/2009. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5255/2009
Dosar nr. 3121/2/2009
Şedinţa publică de la 20 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2458 din 9 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Comisariatul pentru Societatea Civilă, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, şi l-a obligat pe acesta din urmă să elibereze reclamantului dovada de disponibilitate a denumirii „Federaţia Comisariatului General al Naţiunilor Unite”.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prevederile art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, invocate de pârât, nu pot constitui motiv pentru refuzul de acordare a disponibilităţii denumirii, întrucât se referă la autorităţi sau instituţii publice de interes naţional sau local iar nu internaţional, aşa cum este O.N.U.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei recurate, nu este lipsit de relevanţă nici faptul că pârâtul a eliberat reclamantului, în luna februarie 2008, dovada disponibilităţii aceleiaşi denumiri, prelungind-o până la data de 15 august 2008, apreciind că nu există niciun impediment, deşi erau, şi la acea dată, în vigoare dispoziţiile art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a dat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale incidente, anume ale O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.
Astfel, argumentează autoritatea recurentă, instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia pe dispoziţiile art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000, ignorând faptul că între data eliberării primei dovezi de disponibilitate a denumirii în litigiu, prelungită până la data de 15 august 2008 şi actuala cerere de rezervare a denumirii respective, formulată la data de 3 februarie 2009, dispoziţiile legale incidente au fost modificate prin Legea nr. 305/2008.
În întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă a susţinut, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, modificările aduse art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000, nefiind în măsură să constituie temei pentru respingerea cererii de înregistrare a denumirii în litigiu, iar susceptibila confuzie cu Înaltul Comisariat al O.N.U. pentru Refugiaţi nu este posibilă, din moment ce aceasta este o substructură care funcţionează în cadrul O.N.U.
Recursul este întemeiat.
Într-adevăr, denumirea pentru care intimata-reclamantă a solicitat reacordarea disponibilităţii este aceea de „Comisariatul General al Naţiunilor Unite”, iar în cadrul O.N.U. funcţionează Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, ca o agenţie specializată pentru protecţia refugiaţilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 7 din O.G. nr. 26/2000, în forma anterioară modificărilor şi completărilor aduse prin Legea nr. 305/2008:
„(1) Oricare dintre membrii asociaţi, pe baza împuternicirii date în condiţiile art. 6 alin. (2) lit. h), poate formula o cerere de înscriere a asociaţiei în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială urmează să-şi aibă sediul.
(2) Cererea de înscriere va fi însoţită de următoarele documente: actul constitutiv, statutul asociaţiei, actele doveditoare ale sediului şi patrimoniului iniţial; dovada disponibilităţii denumirii eliberată de Ministerul Justiţiei sau, după caz, refuzul motivat al eliberării acesteia”.
Prin Legea nr. 305/2008, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 855/19.12.2008, a fost adăugat un nou alin., alin. (3) cu următorul conţinut: „(3) Este interzisă utilizarea în denumirea asociaţiei a unor sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice de interes naţional ori local”.
Astfel fiind, rezultă că instanţa de fond a reţinut în mod greşit, în considerentele hotărârii pronunţate, că autoritatea competentă ar fi fost de acord cu denumirea respectivă în condiţiile în care dispoziţiile art. 7 alin. (3), introduse prin Legea nr. 305/2008, erau în vigoare. În realitate, la data soluţionării favorabile a primei solicitări – februarie 2008, prelungită la 15 august 2008, Legea nr. 305/2008 nu era în vigoare, fiind publicată abia la 19 decembrie 2008.
Deci, abia solicitarea înregistrată a fost formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 305/2008, astfel că autoritatea publică recurentă a reţinut, în mod legal că sunt incidente dispoziţiile art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 26/200, refuzând în mod motivat eliberarea dovezii de disponibilitate a denumirii în litigiu, făcând aplicaţia art. 7 alin. (4) din aceeaşi ordonanţă.
În acelaşi timp, instanţa de recurs reţine că este lipsită de temei şi apărarea intimatei-reclamante, potrivit căreia dispoziţiile art. 7 alin. (3) nu ar fi aplicabile, singura confuzie posibilă fiind aceea cu Înaltul Comisariat al O.N.U. pentru Refugiaţi care, însă, nu este o autoritate sau instituţie publică de interes naţional ori local, la care se referă dispoziţiile legale respective.
Astfel, având în vedere că România este membră a O.N.U., iar în ţara noastră funcţionează din anul 1991 Înaltul Comisariat O.N.U. pentru Refugiaţi, Înalta Curte apreciază că legiuitorul, dacă a urmărit prin dispoziţiile art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 să împiedice orice confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice de interes naţional ori local, a fortiori a urmărit ca asemenea confuzii să se producă în legătură cu autorităţi sau instituţii publice internaţionale.
În concluzie, instanţa de recurs reţine că soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, urmând ca recursul să fie admis, iar sentinţa atacată să fie modificată în totalitate, cu consecinţa respingerii acţiunii ca neîntemeiată, refuzul autorităţii fiind pe deplin justificat, dreptul de apreciere fiind exercitat în limitele marjei legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti împotriva sentinţei nr. 2458 din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5252/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5259/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
