ICCJ. Decizia nr. 5243/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5243/2009
Dosar nr. 27711/39/2006
Şedinţa publică de la 20 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 107 din 18 mai 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta SC S.M. SA Suceava, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Suceava, prin care solicita anularea certificatului de atestare fiscală din 23 mai 2005 emis de pârâtă, obligarea acesteia la emiterea unei noi fişe fiscale din care să fie scăzută suma echivalentă cu 357.000 dolari S.U.A. şi doar suspendarea plăţii obligaţiilor bugetare până la scăderea sumei respective.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin contractul de vânzare cumpărare din 13 iulie 1995 încheiat între F.P.S. şi reclamanta SC S.M. SA, în baza legilor privind privatizarea societăţilor comerciale nr. 55/1995 şi nr. 77/1994, societatea reclamantă a cumpărat un număr de 63.693 acţiuni.
Invocând nerespectarea prevederilor art. 50 din Legea nr. 77/1994 privind asociaţiile salariaţilor şi membrilor conducerii societăţilor comerciale care se privatizează, reclamanta a solicitat anularea certificatului de atestare fiscală din 23 iunie 2005 emis de A.F.P. Suceava şi restituirea sumei de 357.000 dolari S.U.A., considerată a fi achitată în mod necuvenit bugetului de stat.
În scopul verificării legalităţii înscrierilor din certificatul de atestare fiscală contestat s-au efectuat două expertize tehnice contabile, concluziile acestora fiind opuse.
Astfel, prima expertiză concluzionează că toate obligaţiile evidenţiate în certificatul de atestare fiscală sunt, în realitate, plăţi nedatorate bugetului de stat, ca efect al nerespectării legilor privatizării şi nu reprezintă un titlu de creanţă, astfel că reclamanta a achitat în plus către bugetul de stat suma de 729.203 dolari S.U.A., ce se impune a fi restituită.
Apreciind că nu sunt în măsură a-i forma convingerea, instanţa de fond a înlăturat concluziile acestui raport de expertiză, invocând natura creanţelor înscrise în certificatul de atestare fiscală, în raport cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 77/1994.
Cea de-a doua expertiză, căreia prima instanţă i-a dat eficienţă, concluzionează, dimpotrivă, că obligaţiile fiscale evidenţiate în certificatul de atestare fiscală contestat reprezintă titlu de creanţă, conform dispoziţiilor legale; obligaţiile fiscale corespund celor declarate de societate prin declaraţia din data de 21 aprilie 2005, şi reprezintă obligaţii de plată la bugetul consolidat aferent lunii martie 2005 şi declaraţiei din 23 mai 2005, ce reprezintă obligaţii de plată la bugetul general consolidat a lunii aprilie 2005.
Or, se arată în considerentele sentinţei recurate, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., în materie de colectare a creanţelor fiscale şi ordinului ministrului finanţelor publice din 10 februarie 2004 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularului 100 ";Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat";, coroborate cu obligaţiile prevăzute de C. fisc., prin declararea acestor obligaţii, obligaţiile fiscale evidenţiate în certificatul de atestare fiscală contestat reprezintă titlu de creanţă.
Pe de altă parte, reţine instanţa de fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 77/1994, pe toată durata derulării contractului de vânzare-cumpărare acţiuni, societatea beneficiază de reducere cu 50% a impozitului pe profit aferent acţiunilor dobândite şi scutirea de plata impozitului pe dividende aferent acţiunilor; or, certificatul de atestare fiscală contestat, excluzând suma de 146.812.000 RON, cuprinde datorii ale societăţii către bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru şomaj, fond de risc accidente de muncă şi boli profesionale ce nu fac parte din categoria înlesnirilor avute în vedere de acest text legal.
Drept urmare, reţine prima instanţă, obligaţiile evidenţiate în certificatul de atestare fiscală contestat au la bază un titlu de creanţă conform dispoziţiilor legale în materia colectării creanţelor fiscale, constând în declaraţiile depuse de reclamantă şi înregistrate la organul fiscal.
Cât priveşte suma de 156.632 RON, menţionată în certificatul de atestare fiscală ca amânată la plată, instanţa de fond a constatat că, prin referatul pârâtei din 10 august 2005, s-a propus scăderea din evidenţa fiscală a contribuabilului, operaţiunea fiind realizată prin borderoul cu acelaşi număr şi din aceeaşi dată.
Raportat la cele reţinute, prima instanţă a apreciat că certificatul de atestare contestat respectă condiţiile de formă şi de fond prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare în această materie, iar creanţele fiscale evidenţiate au la bază un titlu de creanţă, acţiunea fiind neîntemeiată.
Celelalte capete de cerere ale acţiunii, vizând pretenţii materiale, au fost, de asemenea, considerate ca nefondate, prima instanţă reţinând că acestea nu se justifică faţă de împrejurarea că certificatul de atestare fiscală contestat a fost legal emis.
2. Recursul declarat de SC S.M. SA Suceava
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, considerând-o netemeinică şi nelegală.
Invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, formulând criticile expuse în continuare.
a) Instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii.
În dezvoltarea acestui motiv, recurenta arată că prin acţiunea înregistrată la data de 26 mai 2005 a solicitat anularea fişei fiscale din aprilie 2005 şi restituirea sumei de 357.000 dolari S.U.A. reprezentând plăţi nedatorate la bugetul statului, ca efect al nerespectării legilor privatizării şi compensarea acestei sume cu obligaţiile fiscale exigibile.
Consideră că prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., schimbând obiectul cererii de chemare în judecată.
b) Nu există un raport de dependenţă între capătul de cerere privind restituirea sumei de 1.742.941 RON şi celălalt petit.
Acest capăt de cerere are o existenţă distinctă în opinia recurentei şi trebuia examinat prin prisma reglementărilor cuprinse în Legea nr. 77/1994, O.U.G. nr. 88/1997 şi O.U.G. nr. 26/2004 prin care s-au acordat înlesniri şi facilităţi fiscale.
3. Întâmpinarea formulată de D.G.F.P. Suceava
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 20 august 2009, intimata D.G.F.P. Suceava a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Răspunzând punctual la cele două motive de recurs, intimata a arătat în esenţă că:
a) recurenta însăşi, în primul ciclu procesual şi-a precizat acţiunea, solicitând anularea certificatului de atestare fiscală din 23 iunie 2005;
b) pretenţiile recurentei pot fi examinate în contextul Legii nr. 554/2004, numai dacă derivă din nelegalitatea actului administrativ dedus judecăţii.
II. Considerentele instanţei de recurs
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Hotărârea judecătorească prezentată la pct. 1.1 a fost pronunţată în al doilea ciclu procesual.
În primul ciclu procesual, prin sentinţa nr. 742 din 8 decembrie 2005, Tribunalul Suceava - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea fişei fiscale emisă de A.F.P. Suceava şi a anulat ca netimbrat capătul de cerere privind restituirea sumei de 357.000 dolari S.U.A.
Considerentul pentru care s-a respins capătul de cerere privind anularea fişei fiscale l-a constituit lipsa caracterului de act administrativ ale acesteia, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi art. 41 din O.G. nr. 92/2003.
În recursul declarat împotriva acestei sentinţe, recurenta însăşi, indicând petitele cererii de chemare în judecată a arătat că primul capăt de cerere priveşte „anularea certificatului de atestare fiscală (fişa fiscală) emis de Administraţia Finanţelor Publice din 23 iunie 2005”.
Soluţionând recursul, prin decizia nr. 330 din 29 iunie 2006 Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare, reţinând că certificatul de atestare fiscală atacat este act administrativ.
De asemenea, în raport de actul pe care l-a indicat din dosarul de fond, a arătat şi că nu se impune timbrarea separată a celuilalt capăt de cerere care „intră în taxa generală de timbru prevăzută de art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997”.
Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 2666 din 7 septembrie 2007 Tribunalul Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Suceava, care a pronunţat sentinţa atacată cu prezentul recurs.
Punctual, referitor la cele două motive de recurs formulate, Înalta Curte reţine că sunt nefondate pentru argumentele prezentate în continuare.
a) Din succinta prezentare a soluţiilor pronunţate în prezenta cauză rezultă că obiectul acţiunii judiciare, astfel cum a fost reţinut de Curtea de Apel, este în acord cu principiul disponibilităţii procesuale.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ.:
„În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii”.
Pretenţia recurentei de a se casa hotărârea fondului şi de a obliga instanţa să se pronunţe asupra legalităţii fişei fiscale din luna aprilie 2005 este nu numai nelegală în raport de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., dar conturează chiar un abuz de drept procesual în sensul pe care art. 723 alin. (1) C. proc. civ. îl conferă acestei sintagme.
Astfel, deşi este real că, iniţial, cererea de chemare în judecată formulată de SC S.M. SA Suceava viza anularea fişei fiscale menţionate, aflând că aceasta nu reprezintă decât un act intern, o evidenţă sintetică a debitelor şi plăţilor contribuabilului şi văzând că acţiunea i s-a respins ca inadmisibilă, în primul recurs şi-a recalificat petitul, indicând actul administrativ vătămător, şi anume certificatul de atestare fiscală emis de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Suceava din 23 iunie 2005. Tocmai această „precizare” a petitului iniţial a antrenat pronunţarea deciziei nr. 330 din 29 iunie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, care a indicat instanţei de trimitere in claris să se pronunţe asupra legalităţii actului administrativ aflat la dosar, adică a certificatului sus menţionat.
Este exact ceea ce a făcut Curtea de Apel, prin hotărârea atacată cu recursul de faţă, conchizând în sensul că toate obligaţiile fiscale evidenţiate în certificatul de atestare fiscală corespund obligaţiilor declarate de societatea comercială şi reprezintă obligaţii de plată la bugetul general consolidat, aferente lunii aprilie 2005.
Prin urmare, primul motiv de recurs este vădit nefondat, recurenta însăşi fiind în culpă pentru modul confuz şi inconsecvent în care şi-a gândit demersul judiciar.
b) Raportul de dependenţă dintre petitele cererii de chemare în judecată rezultă cu necesitate, câtă vreme, potrivit recurentei, suma de 1.742.941 RON reprezintă „obligaţii fiscale nereale şi nelegal constituite”, cuprinse în certificatul de atestare fiscală.
De altfel, după cum bine punctează intimata în întâmpinarea formulată, pct. 3.b), pretenţiile recurentei pot fi examinate de către instanţa de contencios administrativ numai în contextul în care derivă dintr-un act administrativ nelegal, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 19 alin. (1) din aceeaşi lege.
În plus, după cum a reţinut şi prima instanţă de recurs, recurenta a beneficiat de reglementarea favorabilă cuprinsă în Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, tocmai pentru că cererea cu caracter patrimonial pe care a formulat-o a fost încadrată la dispoziţiile art. 3 lit. m) din acest act normativ, iar nu la dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. g) din acelaşi act normativ, cum stabilise Tribunalul Suceava, ceea ce ar fi antrenat obligaţia timbrării la valoare.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.
Pentru toate considerentele expuse la pct. 11.1, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat, reţinându-se totodată că recurenta nu a formulat critici pe fondul cauzei, ci numai cu privire la aspectele formale ale judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.M. SA Suceava împotriva sentinţei nr. 107 din 18 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5239/2009. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 5252/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
