ICCJ. Decizia nr. 5312/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5312/2009
Dosar nr. 3023/1/2009
Şedinţa publică de la 24 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul C.V.C. a solicitat în contradictoriu cu A.N.L., obligarea acesteia la plata de despăgubiri pentru pagubele produse ca urmare a emiterii actului administrativ anulat prin sentinţa civilă nr. 1378 din 23 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că a încheiat un contract de construire a unei locuinţe în cadrul proiectului C.H.C. organizat de pârâtă, fiind invitat ulterior să încheie un act adiţional prin care se majora preţul construcţiei. Întrucât a refuzat iniţial semnarea actului adiţional, pârâta a dispus anularea ordinului de începere a lucrărilor, situaţie care l-a obligat pe reclamantul la semnarea actului ,pârâta fiind vinovată de prejudiciul produs, care constă în diferenţa de preţ prevăzută în actul adiţional.
La termenul din 9 septembrie 2008 pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2213 din 9 septembrie 2008 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
A respins acţiunea formulată de reclamantul C.V.C. în contradictoriu cu A.N.L., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că nu există o legătură de cauzalitate între actul emis de pârâtă şi încheierea actului adiţional între reclamantă şi antreprenor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.V., criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios, administrativ şi fiscal, prin decizia din 4 martie 2009 a anulat recursul declarat de C.V.C. ca netimbrat, reţinând că recurentului i s-a pus în vedere obligaţia de a timbra cererea de recurs prin citarea sa cu această menţiune fără însă ca aceasta să îndeplinească această obligaţie.
Împotriva deciziei din 4 martie 2009 reclamantul a formulat contestaţie în anulare, recurentul C.V.C. solicitând anularea deciziei prin care s-a anulat ca netimbrat recursul declarat împotriva sentinţei nr. 2213 din 9 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal.
În motivarea cererii s-a arătat, că prin citaţia emisă în 20 noiembrie 2008 în Dosarul nr. 947/2/2008 i s-a comunicat termenul de judecată pentru data de 4 martie 2009, fără să se specifice obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru sau a timbrului judiciar, motiv pentru care a depus la dosarul cauzei actele de care a înţeles să se folosească, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi admiterea cauzei spre rejudecare aceRONaşi instanţe.
Contestatorul a arătat că nu a avut cunoştinţă despre emiterea unei noi citaţii pentru acelaşi termen de judecată, la o dată ulterioară, când dovedeşte cu actele de călătorie în străinătate că nici el nici soţia acestuia nu se aflau pe teritoriul României.
Neavând cunoştinţă de obligaţia de plată a vreunei taxe de timbru, iar prin citaţia pe care a primit-o nu i s-a comunicat că are o astfel de obligaţie, contestatorul a apreciat că pot fi aplicate dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. respectiv dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale.
Prin întâmpinare intimata A.N.L. a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă, arătând că temeiul de drept invocat vizează greşeli de fapt, involuntare iar nu greşeli de judecată şi că în speţă nu poate fi vorba de o greşeală materială în sensul legii, eventual de o greşeală de judecată, care nu se poate îndrepta de aceeaşi instanţă prin retractarea propriei sale hotărâri.
Prin decizia nr. 4459/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, cu majoritate de voturi, contestaţia în anulare formulată de C.V.C. împotriva deciziei nr. 1199 din 4 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios, administrativ şi fiscal; a desfiinţat hotărârea atacată şi a fixat termen de judecată la 24 noiembrie 2009, cu citarea părţilor.
Cu opinia separată a d-nei L.V. în sensul respingerii contestaţiei în anulare ca nefondată.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut:
Pentru admisibilitatea unei contestaţii în anulare speciale, întemeiată pe prevederile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. este necesar să fie întrunită o singură cerinţă şi anume dezlegarea dată recursului să fie rezultatul unei greşeli materiale, vizând erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului ca şi cel invocat de contestator, respectiv anularea recursului ca netimbrat, cu toate că pe citaţia primită de acesta pentru termenul de judecată nu era specificată obligarea plăţii vreunei taxe judiciare de timbru şi a timbrului.
În motivarea deciziei contestate, s-a reţinut că recursul nu a fost timbrat conform dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi cele ale art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, deşi recurentul a fost citat cu menţiunea timbrării recursului, cu precizarea cuantumului de 19,5 RON al taxei judiciare de timbru şi de 0,15 RON timbru judiciar care trebuia depus.
Contestatorul nu a invocat greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare sau de aplicare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural ci faptul că pentru acelaşi termen de judecată s-au emis două citaţii dintre care cea primită de acesta nu avea specificată obligaţia de plată a unei taxe judiciare de timbru sau timbru judiciar.
Totodată, contestatorul a făcut dovada că la data când a fost emisă a doua citaţie ce purta menţiunea obligaţiei menţionate, acesta era plecat din ţară, fiind în imposibilitate de a afla de această măsură dispusă de instanţă pentru a fi în măsură să-şi apere drepturile sale procesuale, inclusiv să poată timbra recursul până la termenul de judecată din 4 martie 2009.
Instanţa de recurs
Rejudecând recursul, Înalta Curte constată că aceste este fondat.
Prima instanţă a soluţionat cauza prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, fără a cerceta fondul cauzei, apreciindu-se că nu există legătură de cauzalitate între actul emis de pârâtă şi încheierea actului adiţional.
Obiectul acţiunii l-a constituit obligarea pârâtei –intimate la plata unor daune, provocate prin emiterea ordinului nr. 17/2006 de către pârâtă, act care a fost anulat prin sentinţa nr. 10203/2/2006 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă irevocabilă.
Prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, cu motivarea expusă mai sus, prima instanţă a confundat apărările formulate de pârâtă împotriva pretenţiilor reclamantului cu excepţiile de fond care sunt acte procesuale distincte.
Apărarea este actul procesual prin care pârâta se opune pretenţiilor reclamantului şi conchide în sensul respingerii acestora, fiind obiecţiuni îndreptate împotriva pretenţiilor din acţiune.
Excepţiile de fond sunt mijloace procedurale care privesc lipsuri referitoare la exerciţiul dreptului material la acţiune, fiind strâns legate de raportul juridic litigios, însă acestea nu pun în discuţie fondul dreptului.
În cauza prezentă, pârâta a contestat pretenţiile reclamantului, a pus în discuţie fondul dreptului, susţinând că actul anulat, în baza căruia s-au solicitat daune de către reclamant, nu este în legătură directă cu prejudiciul pretins.
În această situaţie se impunea ca instanţa să dispună ca părţile să depună la dosarul cauzei ordinul nr. 17/2006 şi în raport de conţinutul acestuia, de împrejurarea că a fost anulat să examineze temeinicia pretenţiilor reclamantului şi apărările pârâtei.
Având în vedere că pricina s-a soluţionat prin admiterea excepţiei de fond a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi ca urmare nu s-a intrat în cercetarea fondului, în baza art. 312 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 republicată, se va casa sentinţa primei instanţe cu trimitere pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.V.C. împotriva sentinţei civile nr. 2213 din 9 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios, administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5303/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5315/2009. Contencios. Conflict de... → |
|---|
