ICCJ. Decizia nr. 5397/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5397/2009
Dosar nr. 5890/2/2008
Şedinţa publică de la 26 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Prin cererea înregistrată la 6 octombrie 2008 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti reclamanta N.D.A. a solicitat, în contradictoriu cu M.I.R.A. (în prezent M.A.I.) şi Ministerul Finanţelor Publice, obligarea pârâţilor la plata primelor de concediu pentru anii 2002 şi 2003.
2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării cererii.
Reclamanta a arătat că are calitatea de poliţist iar conform dispoziţiilor art. 37 pct. 2 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, începând cu anul 2004, poliţiştii trebuie să beneficieze de prima de vacanţă.
A precizat că nu a beneficiat de acest drept întrucât prin Legea bugetului de stat pe anii 2004, 2005 şi 2006, dispoziţiile art. 37 pct. 2 din O.G. nr. 38/2003 au fost suspendate.
3. Apărările invocate de pârâţi prin întâmpinare.
Prin întâmpinarea depusă la dosar de M.I.R.A. a fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale, întrucât reclamanta are calitatea de funcţionar public cu statut special – poliţist, care are raporturi de serviciu cu I.N.E.P. şi nu cu Ministerul Finanţelor Publice.
Astfel, pârâtul a precizat că I.N.E.P. este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică ce funcţionează în subordinea M.I.R.A., fiind înfiinţat prin reorganizarea D.E.P., în conformitate cu prevederile O.G. nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, aprobată prin Legea nr. 372/2002 cu modificările şi completările ulterioare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, M.I.R.A. în calitatea sa de ordonator principal de credite, repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în raport cu serviciile acestora, conform legii.
Astfel, stabilirea şi plata drepturilor băneşti de care beneficiază fiecare poliţist în parte, inclusiv cei din cadrul I.N.E.P., este în competenţa exclusivă a şefului unităţii, care este ordonator secundar sau terţiar de credite.
Pe fondul cauzei, M.I.R.A. a arătat că actul normativ invocat de reclamantă ca temei al acţiunii, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004, astfel încât cererea acesteia cu privire la acordarea primei de concediu pentru perioada 2002 – 2003 nu poate fi admisă, astfel cum rezultă şi din cele statuate prin Decizia nr. XII din 5.02.2007 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
4. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 667 din 18 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă cererea reclamantei N.D.A. cu obligarea pârâţilor la plata sumelor cuvenite cu titlu de primă de concediu.
5. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de fond.
Instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiile art. 37 pct. 2 din O.G. nr. 38/2003, la plecarea în concediul de odihnă, poliţistul primeşte primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară, iar aceste dispoziţii au fost succesiv suspendate prin legile care au reglementat adoptarea bugetului de stat.
Instanţa a constatat că normele legale de suspendare contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie iar reclamanta este discriminată în raport cu celelalte categorii de persoane încadrate în muncă, precum şi faptul că suspendarea dreptului nu echivalează cu stingerea lui, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exerciţiul dreptului.
6. Recursul formulat de Ministerul Finanţelor Publice.
Motive de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
6.1. Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.I.
Intimata-reclamantă are raporturi de serviciu cu I.N.E.P., astfel că atribuţiile privind plata către aceasta a drepturilor salariale, inclusiv a primelor de concediu, revin şefului acestei unităţi.
I.N.E.P. este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, iar şeful acestuia este ordonator terţiar de credite.
6.2. Sub aspectul judecării fondului cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, a pronunţat o hotărâre nelegală, având în vedere că pentru perioada 2002 – 2003, nu putea acorda prima de concediu, acest drept salarial a fost introdus de la 1 ianuarie 2004 prin O.G. nr. 38/2003.
7. Recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
7.1. Motive de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit legea, considerând că recurentul are calitate procesuală în dosar, deşi reclamanta nu este şi nu a fost angajata acestuia.
Se arată şi că soluţia instanţei de fond nu a fost motivată sub acest aspect, fiind ignorate prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În considerentele hotărârii atacate, se face vorbire de obligaţia pârâtului M.A.I. la plata primei de vacanţă însă în dispozitivul aceleiaşi hotărâri a fost obligat la plata drepturilor băneşti şi M.F.P.
Instanţa de fond nu a ţinut seama că între reclamantă şi M.F.P. nu există nici un fel de raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea în judecată.
Admiţându-se acţiunea şi în contradictoriu cu M.F.P., instanţa de fond a nesocotit şi dispoziţiile Legii nr. 500/2002.
7.2. Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Instanţa de fond a obligat la plata sumelor reprezentând primei de concediu aferentă anilor 2001-2006, deşi reclamanta solicitase acordarea acesteia pe perioada 2002-2003, de unde rezultă că s-a acordat mai mult decât s-a cerut prin cererea de chemare în judecată.
II. Considerentele instanţei de recurs.
1. Recursurile sunt fondate şi urmează a fi admise din perspectiva greşitei soluţionări a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurenţilor-pârâţi, fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. Intimata-reclamantă este angajată în calitate de funcţionar public cu statut special (poliţist) la I.N.E.P.
Rezultă că reclamanta nu derulează raporturi de serviciu cu M.A.I., chiar dacă I.N.E.P. este organizat în subordinea M.A.I.
I.N.E.P. are personalitate juridică, iar conducătorul său are calitate de ordonator terţiar de credite, cu obligaţia de a plăti toate drepturile salariale către angajaţii săi.
Instanţa de fond avea obligaţia să analizeze prioritar excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată în cauză, conform art. 137 C. proc. civ.
Neprocedând astfel, instanţa a pronunţat o hotărâre criticabilă din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
M.A.I. nu are calitate procesuală pasivă în speţă, deoarece nu a încheiat raporturi de serviciu cu intimata-reclamantă.
Aceasta din urmă poate pretinde plata primei de vacanţă numai de la angajatorul său, I.N.E.P.
3. Mai mult, în cauză nu poate avea calitate procesuală pasivă nici pârâtul M.F.P., pe aceleaşi considerente, a lipsei raporturilor legale existente între reclamantă şi acesta.
Recurentul-pârât M.F.P. nu poate fi chemat în astfel de cauze nici în virtutea calităţii sale prevăzute în Legea nr. 500/2002 de elaborare a proiectului bugetului de stat, atâta timp cât bugetul este aprobat prin lege organică de Parlamentul României.
Instanţa de fond a omis să se pronunţe şi asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P. şi nu a motivat opţiunea sa de obligare a acestuia la plata primei de vacanţă către reclamantă.
4. Faţă de acestea, se va constata în temeiul art. 312 alin.1 teza I şi alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, temeinicia recursurilor analizate, admiterea acestora cu consecinţa casării sentinţei recurate şi a respingerii acţiunii ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
5. Instanţa de recurs a constatat că este inutilă analizarea celorlalte motive de recurs ce ţin de fondul cauzei, având în vedere soluţia pronunţată asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor M.A.I. şi Ministerul Finanţelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de M.A.I. şi Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 667 din 18 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi pe fond respinge acţiunea reclamantei ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5390/2009. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5410/2009. Contencios. Conflict de... → |
|---|
