ICCJ. Decizia nr. 5526/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5526/2009
Dosar nr. 558/33/2009
Şedinţa publică de la 3 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată în data de 25 martie 2009, reclamantul P.P. a solicitat instanţei anularea hotărârii nr. 5283 din data de 13 august 2008 emisă de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, cu consecinţa recunoaşterii, în favoarea sa, a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât are calitatea de refugiat.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în data de 25 martie 2008, a depus, la Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, cerere pentru acordarea drepturilor de refugiat, dar neprimind niciun răspuns, în data de 18 martie 2009, s-a prezentat la sediul pârâtei, aceasta comunicându-i că cererea sa a fost respinsă.
În aceste condiţii, reclamantul apreciază că hotărârea pârâtei este nelegală, deoarece nu cuprinde motivele pentru care i s-a respins solicitarea, având în vedere faptul că a depus actele doveditoare, inclusiv declaraţii de martori autentificate de notarul public, pentru recunoaşterea calităţii de refugiat pentru perioada 1940-1945, astfel cum impun dispoziţiile O.G. nr. 105/1999.
Pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, prin întâmpinarea formulată, a solicitat instanţei respingerea acţiunii ca nelegală şi netemeinică, deoarece, în dovedirea susţinerilor sale, reclamantul nu a prezentat nicio dovadă cu acte şi, mai mult, declaraţiile martorilor, date în faţa notarului public, sunt sumare, neconducînd la concluzia existenţei persecuţiei reclamantului şi a familiei acestuia.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 297 din 15 iunie 2009, a admis acţiunea, a anulat hotărârea atacată şi a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 septembrie 1940-06 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 aprilie 2008.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu probele administrate şi cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 189/2000.
Împotriva susmenţionatei sentinţe, a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9, modificarea acestei hotărâri, în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
Recurenta a susţinut că, în mod eronat, prima instanţă a admis acţiunea reclamantului numai în temeiul unor declaraţii testimoniale şi în absenţa unui înscris autentic sau sub semnătură privată, aşa cum impun prevederile art. 1191 alin. (1) C. civ., întrucât, în cauză, se tinde la obţinerea unor drepturi (indemnizaţie) în valoare mai mare de 250 RON.
S-a mai arătat că, intimatul-reclamant nu se încadrează în prevederile actului normativ invocat, deoarece nu a dovedit că motivele refugiului său au fost de natură etnică.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este legală şi temeinică.
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aşa cum a fost completată şi modificată, de dispoziţiile acestei ordonanţe beneficiază persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Prin persoană strămutată în altă localitate, conform dispoziţiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înţelege „persoana care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.
În mod eronat recurenta-pârâtă susţine că intimatul-reclamant nu s-ar afla în această situaţie.
Astfel, din declaraţiile autentice ale martorilor B.A. şi D.L., ei înşişi beneficiari ai Legii nr. 189/2000, şi declaraţiile judiciare ale martorilor C.I. şi B.A., coroborate cu actele de stare civilă ale reclamantului, rezultă că s-a făcut dovada, în condiţiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002 că, în luna septembrie 1940, intimatul-reclamant, împreună cu familia sa s-au refugiat din comuna Cizer, judeţul Sălaj, în localitatea Dîngău Mare, judeţul Cluj, datorită persecuţiilor exercitate pe criterii etnice asupra populaţiei din Ardealul de Nord, de către trupele maghiare de ocupaţie.
În consecinţă, faţă de dovezile existente la dosar, se reţine că sentinţa este legală şi temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sălaj împotriva sentinţei civile nr. 297/CA din 15 iunie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5525/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5527/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
