ICCJ. Decizia nr. 5556/2009. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5556/2009
Dosar nr. 565/57/2009
Şedinţa publică de la 3 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin acţiunea formulată la Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta M.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Oficiul Român pentru Imigrări şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, anularea dispoziţiei de sancţionare din 06 martie 2009, ca netemeinică şi nelegală, şi anularea Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 214012 din 16 aprilie 2009 prin care a fost respinsă contestaţia împotriva dispoziţiei de sancţionare.
Reclamanta a mai invocat şi excepţia de nelegalitate a ordinului emis în soluţionarea contestaţiei.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că dispoziţia de sancţionare nu cuprinde, sub sancţiunea nulităţii absolute, toate menţiunile prevăzute de lege, respectiv motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei şi ca o consecinţă, comisia de disciplină nu a ţinut cont de acestea.
În privinţa excepţiei de nelegalitate, reclamanta a arătat că Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004 nu are calitatea de act normativ, deoarece nu a fost publicat în M. Of., iar potrivit art. 10 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, actele normative emise de miniştrii se publică după ce au fost semnate de emitent.
Reclamanta a mai susţinut că nici actele de sancţionare nu îndeplinesc o condiţie de formă esenţială pentru actul administrativ individual deoarece au fost emise în baza unui act normativ nelegal.
Pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate ca inadmisibilă, deoarece art. 4 din Legea contenciosului administrativ se referă doar la acte administrative individuale, iar ordinul atacat este un act administrativ normativ.
Pe fondul cauzei, a arătat că reclamanta se face vinovată de faptele reţinute în sarcina sa, iar sancţiunea aplicată este legală.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive faţă de actele atacate, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 162/F/CA/2009, Curtea de Apel Alba Iulia respins excepţia de inadmisibilitate a nelegalităţii Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor; a respins excepţia de nelegalitate a Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004, a dispoziţiei din 06 martie 2009 emisă de directorul general al Oficiului Român pentru Imigrări şi a Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 214012 din 16 aprilie 2009; a admis acţiunea reclamantei şi, pe cale de consecinţă, a anulat dispoziţia de sancţionare din 06 martie 2009 emisă de pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări şi Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 214012 din 16 aprilie 2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În privinţa lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor, instanţa a constatat că excepţia invocată este nefondată faţă de împrejurarea că ordinul nr. 214012/1999 atacat de reclamantă a fost emis de pârât în soluţionarea contestaţiei formulate potrivit legii, iar în cauză s-a invocat şi excepţia de nelegalitate a ordinului nr. 400/2004, act emis de pârât.
În privinţa inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004 s-a constatat că excepţia este nefondată deoarece potrivit jurisprudenţei conturate, nelegalitatea unui act administrativ normativ poate fi invocată atât pe calea acţiunii principale, cât şi pe cale de excepţie, iar aşa după cum se observă din cuprinsul cererii, reclamanta a întemeiat excepţia atât pe dispoziţiile art. 4, cât şi pe dispoziţiile art. 11 din Legea contenciosului administrativ.
Excepţia de nelegalitate a Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004, instanţa de fond a apreciat-o ca fiind nefondată şi a respins-o, deoarece ordinul atacat este un act administrativ cu caracter normativ care potrivit art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 555/2001 prevede că astfel de acte nu sunt supuse regimului general de publicare în M. Of. Potrivit art. 26 alin. (3) din Regulamentul privind măsurile metodologice organizatorice, termenele şi circulaţia proiectelor de acte normative în cadrul ministerului aprobat prin Ordinul nr. 533/2003 emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor, actele normative interne, nesecrete, nebroşate, se multiplică şi se difuzează unităţilor din subordine de către comandamentele de armă, inspectoratele şi direcţiile generale şi direcţiile aparatului central.
În privinţa excepţiei de nelegalitate a dispoziţiei de sancţionare, cât şi a ordinului prin care a fost soluţionată contestaţia reclamantei instanţa a constatat că în condiţiile în care reclamanta a solicitat anularea acestor acte şi a invocat anumite temeiuri de drept, nu poate să solicite, prin aceeaşi acţiune, desfiinţarea aceloraşi acte şi în cadrul aceluiaşi dosar pentru alte temeiuri de drept, potrivit principiului de drept res inter alios acta.
Pe fond, instanţa a constatat că dispoziţia de sancţionare nu cuprinde menţiunile prevăzute de actul normativ ca fiind obligatorii şi anume descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor care au fost încălcate de poliţist şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate în timpul cercetărilor prealabile şi în faţa consiliului de disciplină.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Oficiul Român pentru Imigrări au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
I. În recursul declarat de M.A.I., sentinţa este criticată pentru două considerente:
a) modul de soluţionare al excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.I.
Se arată că Oficiul Român pentru Imigrări este o structură specializată, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi că singurul act administrativ atacat este emis de Directorul General al Oficiului Român pentru Imigrări.
Chiar dacă Ministerul Administraţiei şi Internelor a emis un ordin prin care a fost respinsă contestaţia reclamantei, acesta este un act ulterior emiterii dispoziţiei de sancţionare şi o anulare a dispoziţiei de sancţionare ar determina şi lipsirea de efecte a acestui ordin.
b) modul de soluţionare a cauzei pe fond.
Se invocă dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care instituie obligaţia intimatei-reclamante de a dovedi vătămarea drepturilor sale recunoscute de lege, ori reclamanta nu a contestat în niciun fel faptele care i se impută şi care au determinat sancţionarea sa.
Recurentul apreciază că actul contestat este legal emis şi se impune menţinerea sa.
II. În recursul declarat de Oficiul Român pentru Imigrări este criticată soluţia instanţei de fond pentru că a fost dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se invocă faptul că art. 62 alin. (2) din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004 prevede forma dispoziţiei de sancţionare, însă nu în mod imperativ, sub sancţiunea nulităţii, pentru că nulitatea deciziei poate interveni doar în acele situaţii în care, prin nerespectarea formei i s-a produs persoanei sancţionate o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel (nulitatea relativă).
Pentru că în mod greşit a aplicat o sancţiune care nu este prevăzută în lege, în baza art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ. s-a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Se arată că la dosarul cauzei au fost depuse toate documentele premergătoare actului administrativ de sancţionare, ceea ce dovedeşte legalitatea acestuia.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, dar a arătat că cererea a rămas fără obiect ca urmare a încetării raporturilor de serviciu şi pensionarea sa, începând cu 01 iulie 2009.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursurile declarate, dar pentru următoarele considerente:
Referitor la motivul de recurs invocat de către Ministerul Administraţiei şi Internelor privind modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei autorităţi, acesta este nefondat pentru că, într-adevăr, în cauză s-a solicitat anularea unui act emis de Oficiul Român pentru Imigrări, care are personalitate juridică, dar şi un act emis de M.A.I., chiar dacă acesta viza o contestaţie la actul de sancţionare.
Mai mult, instanţa de fond a fost sesizată cu excepţia de nelegalitate a Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004, iar potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, este obligatorie citarea autorităţii emitente a actului a cărui nelegalitate este invocată, astfel că Ministerului Administraţiei şi Internelor are calitate procesuală pasivă.
Însă, recursurile sunt fondate în ceea ce priveşte modul de soluţionare al capătului de cerere privind anularea dispoziţiei de sancţionare din 06 martie 2009 şi a ordinului nr. 214012 din 16 aprilie 2009.
Instanţa de fond a anulat aceste două acte pe motiv că dispoziţia de sancţionare nu cuprinde menţiunile prevăzute de actul normativ ca fiind obligatorii.
Potrivit art. 62 alin. (2) din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004, actul administrativ de sancţionare trebuie să cuprindă în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor care au fost încălcate de poliţist;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de poliţist în timpul cercetării prealabile şi în faţa Consiliului de Disciplină;
d) temeiul legal în baza căruia a fost aplicată sancţiunea disciplinară;
e) termenul în care sancţiunea disciplinară poate fi contestată;
f) instanţa competentă la care poate fi atacat actul administrativ.
S-a apreciat de către instanţa de fond că actul de sancţionare nu cuprinde descrierea faptei, precizarea prevederilor încălcate şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de poliţist în timpul cercetărilor prealabile şi în faţa consiliului de disciplină.
În speţă, se analizează legalitatea unui act administrativ de sancţionare a unui funcţionar public cu statut special încadrat într-o structură a Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Tocmai plecând de la acest statut, procedura de sancţionare a acestor funcţionari publici este diferită şi presupune analizarea abaterilor într-un consiliu de disciplină, unde pot fi propuse probe în apărare de către persoana cercetată.
Este adevărat că art. 62 alin. (2) din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului enumeră elementele pe care trebuie să le cuprindă în mod obligatoriu actul administrativ de sancţionare, dar nu este prevăzută expres sancţiunea nulităţii absolute pentru lipsa unui asemenea element din cuprinsul actului.
În acelaşi timp, trebuie subliniat faptul că în actul de sancţionare (dispoziţia din 06 martie 2009 emisă de Oficiul Român pentru Imigrări) sunt indicate faptele pentru care a fost sancţionată intimata-reclamantă:
- neglijenţa manifestată în îndeplinirea sarcinilor de serviciu;
- întârzierea repetată a soluţionării lucrărilor;
- depăşirea atribuţiilor de serviciu, lipsa de solicitudine în relaţiile cu cetăţenii;
- încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri.
Tot în aceeaşi dispoziţie sunt indicate temeiurile de drept ale sancţiunii: art. 41 lit. c), e), h); art. 57 lit. b), c), d) şi k), art. 58 lit. c)1, art. 59 şi art. 61 din Legea nr. 360/2002, art. 12 alin. (1) lit. b), c), d) şi k), art. 17 lit. d), art. 18 alin. (2), art. 62 alin. (1) şi Anexa nr. 2 din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004.
Mai mult, în Ordinul nr. 2140 din 16 aprilie 2009 al Ministerului Administraţiei şi Internelor au fost descrise pe larg faptele reţinute în sarcina intimatei-reclamante care constituie abateri disciplinare.
Referitor la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de poliţist în timpul cercetărilor prealabile şi în faţa consiliului de disciplină se constată că într-adevăr, intimata-reclamantă a depus un memoriu odată cu audierea în faţa consiliului de disciplină, iar acesta cuprinde o înşiruire de fapte, dar nu sunt depuse probe în sprijinul acestor afirmaţii, iar răspunsul la referirile legate direct de abaterile disciplinare reţinute în sarcina sa se află în procesul-verbal încheiat la 12 februarie 2009 de Consiliul Superior al Magistraturii de disciplină.
Având în vedere că instanţa de fond a soluţionat cauza fără a cerceta fondul acesteia, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, republicată, va fi admis recursul, va fi casată sentinţa atacată şi va fi trimisă cauza spre rejudecare pentru a se analiza fondul cauzei.
Pentru că recursurile au vizat numai actele administrative atacate de intimata-reclamantă, soluţia instanţei de fond în privinţa excepţiilor de nelegalitate a intrat în puterea lucrului judecat, iar la rejudecare se va analiza numai fondul cererii referitor la actele administrative atacate, dispoziţia din 06 martie 2009 emisă de Oficiul Român pentru Imigrări şi Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 214012 din 16 aprilie 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Oficiul Român pentru Imigrări împotriva sentinţei civile nr. 162/F/CA din 08 iulie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5553/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5557/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
