ICCJ. Decizia nr. 5568/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5568/2009
Dosar nr. 35364/2/2008
Şedinţa publică de la 4 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Judecata în primă instanţă
Prin acţiunea înregistrată la data de 23 septembrie 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele A.M. şi I.F. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate că fac parte din categoria personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor, conform art. 43 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 şi art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, fiind îndreptăţite în temeiul Legii nr. 188/1999, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 82/2000, şi conform notei interne din 01 noiembrie 2000, şi să dispună obligarea pârâtului la recunoaşterea vechimii în muncă şi la efectuarea modificărilor ce se impun în carnetul de muncă şi în fişa postului, cu acordarea drepturilor cuvenite.
În motivarea acţiunii, reclamantele arată că au solicitat pârâtului să le recunoască vechimea în muncă şi să efectueze modificările corespunzătoare în fişa postului şi în carnetul de muncă, în raport cu dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 188/1999, republicată, potrivit cărora dintre funcţiile de execuţie face parte şi funcţia de consilier juridic, în condiţiile în care au fost încadrate la data de 15 iulie 2000 în funcţia de consilier, respectiv expert cu studii juridice.
Reclamantele susţin că, potrivit modificărilor legislative intervenite ulterior, pentru funcţia de consilier nu mai este necesară absolvirea unei instituţii de învăţământ superior, astfel că, având în vedere încadrarea avută anterior şi pregătirea profesională, urmau să fie încadrate în funcţia de consilier juridic.
În consecinţă, reclamantele contestă adresa din data de 14 martie 2008, prin care ministerul a răspuns negativ solicitării ce i-a fost adresată, cu motivarea că în statul de funcţii nu a fost prevăzută funcţia de consilier juridic – funcţionar public şi că angajatorul nu este obligat, la data intrării în vigoare a Legii nr. 188/1999, să creeze asemenea funcţii.
Prin sentinţa civilă nr. 3250 din 25 noiembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu de instanţă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând că sunt incidente prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 cu referire la art. 10 alin. (1) teza a II-a şi alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât reclamantele sunt funcţionari publici, iar pârâtul este o autoritate publică centrală.
2. Hotărârea Curţii de apel
Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 613 din 17 februarie 2009, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantelor, reţinând, în esenţă, următoarele:
Prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1852/2000 şi Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1949/C/2000, reclamantele A.M. şi I.F. au fost încadrate în funcţiile publice de: consilier, categoria A, clasa a II-a, gradul 1, respectiv expert, categoria A, clasa a II-a, gradul 1.
La data de 16 septembrie 2008, reclamantele au solicitat pârâtului recunoaşterea faptului că funcţia deţinută în perioada 15 iulie 2000-01 februarie 2005 în care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul Direcţiei Organizare şi Resurse Umane pentru Instanţele Judecătoreşti din cadrul ministerului este o funcţie de specialitate juridică, aşa cum rezultă şi din fişa postului, şi, pe cale de consecinţă, schimbarea funcţiei din consilier în consilier juridic aferent funcţiei publice. Sub acest aspect, reclamantele au invocat nota internă din 01 noiembrie 2001 a Direcţiei acte normative, studii şi documentare din cadrul ministerului care le-a recunoscut dreptul de a face parte din categoria personalului de specialitate juridică de execuţie asimilat magistraţilor, aşa cum rezultă din interpretarea art. 43 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 şi art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.
A reţinut Curtea de apel că reclamantele nu au contestat ordinele de încadrare în funcţiile publice, iar la momentul judecării prezentei cauzei nu poate fi pusă în discuţie legalitatea actelor respective, astfel că cererea de chemare în judecată poate fi analizată sub aspectul refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti de recunoaştere a faptului că funcţia deţinută de reclamante în perioada respectivă, în cadrul Direcţiei acte normative, studii şi documentare din minister este o funcţie de specialitate juridică şi schimbarea funcţiei din consilier în consilier juridic aferent funcţiei publice.
Curtea de apel a apreciat că, în perioada respectivă, reclamantele şi-au desfăşurat atribuţiile corespunzătoare funcţiilor ocupate, au întocmit lucrări potrivit competenţelor materiale şi funcţionale, astfel că instanţa nu poate proceda la modificarea retroactivă a raporturilor de funcţie publică pentru acea perioadă.
Totodată, a reţinut instanţa că refuzul ministerului pârât nu este nejustificat, întrucât în statul de funcţii nu era prevăzută funcţia de consilier juridic – funcţionar public, iar enumerarea în cuprinsul art. 13 din Legea nr. 188/1999, republicată, a funcţiei de consilier juridic nu obligă angajatorul la crearea acestei categorii de posturi, în condiţiile în care, potrivit art. 107 din aceeaşi lege, funcţiile publice se stabilesc pentru fiecare autoritate sau instituţie publică de către conducătorul acesteia, pe baza activităţilor prevăzute la art. 2 alin. (1) şi (3) din lege, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Totodată, s-a reţinut că singura categorie de personal cu denumirea de consilier juridic este personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor şi supus reglementării Legii nr. 303/2004.
În concluzie, Curtea de apel a reţinut că reclamantele au avut pentru perioada respectivă statut de funcţionari publici, fiind încadrate cu respectarea statului de funcţii al instituţiei şi nu este posibilă transformarea unui post de funcţionar public într-un post supus prevederilor Legii nr. 303/2004, întrucât ar fi încălcate dispoziţiile acestei ultime legi în ceea ce priveşte numirea, drepturile, obligaţiile şi statutul personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor.
Pe cale de consecinţă, atât timp cât în statul de funcţii al ministerului nu există funcţia de consilier juridic – funcţionar public, Curtea de apel a reţinut că pârâtul nu poate fi obligat să procedeze la reîncadrarea reclamantelor pe o funcţie publică inexistentă, chiar dacă s-ar pune problema unei reîncadrări pentru viitor.
3. Recursul declarat de A.M. şi I.F.
Împotriva sentinţei civile nr. 613 din 17 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamantele A.M. şi I.F., invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9, precum şi dispoziţiile cu caracter general cuprinse în art. 3041 C. proc. civ.
Recurentele combat hotărârea fondului, sub următoarele aspecte:
1. Considerentele sunt contradictorii şi străine de natura pricinii.
În dezvoltarea acestui motiv recurentele afirmă că instanţa nu a avut în vedere dispoziţiile imperative ale Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, respectiv ale O.U.G. nr. 82/2000, care le recunosc funcţia de consilier juridic prin raportare la pregătirea profesională.
2. Instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii
Recurentele susţin că activitatea pe care au desfăşurat-o în perioada 15 iulie 2000-01 februarie 2005, în cadrul Direcţiei Organizare şi Resurse Umane pentru Instanţele Judecătoreşti din Ministerul Justiţiei, conform fişei postului, a fost de natură juridică. S-au adresat intimatului în numeroase rânduri solicitând reîncadrarea în funcţia de consilier juridic, în temeiul art. 43 alin. (2) din Legea nr. 92/1992, respectiv art. 87 din Legea nr. 303/2004, fără niciun rezultat. S-a ignorat faptul că la data de 01 februarie 2005 au fost preluate în aparatul tehnic administrativ al Consiliului Superior al Magistraturii în funcţia publică de consilier juridic, tocmai în considerarea studiilor juridice şi a dreptului lor recunoscut de lege.
4. Apărările formulate de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 12 octombrie 2009, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul a arătat că prima instanţă a înţeles exact petitul acţiunii, iar dezlegarea dată este legală. Consideră că recurentele sunt cele care confundă instituţiile jurrdice şi au o poziţie procesuală oscilantă, întrucât în cererea de chemare în judecată au cerut să se constate că fac parte din categoria personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor, iar în recurs insistă asupra vechimii lor în funcţia de consilier juridic, funcţie care nu există în structura organizatorică a Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Referitor la fondul pricinii, intimatul indică faptul că în perioada anilor 2000-2005 recurentele şi-au desfăşurat atribuţiile potrivit funcţiilor publice în care au fost numite, iar instanţa de judecată nu poate proceda la modificarea retroactivă a raporturilor de serviciu pe care le-au avut cu angajatorul.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentele-reclamante A.M. şi I.F. au supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ refuzul intimatului Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti de a le rezolva favorabil cererea având ca obiect modificarea raporturilor de serviciu din perioada 15 iulie 2000-01 februarie 2005 şi recunoaşterea faptului că au desfăşurat activităţi specifice funcţiei de consilier juridic, cu toate consecinţele juridice aferente. Refuzul autorităţii publice a fost exprimat prin adresa din data de 14 martie 2008.
Pentru motivele expuse, prima instanţă a considerat că refuzul intimatului-pârât este justificat.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală, aşa încât o va menţine pentru considerentele care succed:
Necontestat, în perioada de referinţă, recurentele-reclamante şi-au desfăşurat activitatea în cadrul intimatului-pârât, fiind numite în funcţiile publice de consilier, categoria A, clasa I, gradul 2 (A.M.), respectiv expert, categoria A, clasa a II-a, gradul 1.
Raporturile de serviciu au fost stabilite în două etape. Astfel, ca efect al emiterii Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 1852/C/2000, prin care s-au echivalat funcţiile cu clasele şi gradele prevăzute de anexa la Legea nr. 188/1999 cu funcţiile, gradele şi treptele corespunzătoare prevăzute în Anexa nr. 1 şi la Capitolul I din Anexa nr. 2 la O.U.G. nr. 24/2000 s-a realizat, în baza art. 9 din Legea nr. 188/1999, o corespondenţă a funcţiilor publice la nivelul întregului minister şi a instituţiilor publice aflate în coordonarea sa. Ulterior, prin ordinul nr. 1949/C/2000, s-a procedat la numirea în funcţiile publice corespunzătoare posturilor pe cale le ocupă a persoanelor din aparatul propriu, inclusiv a recurentelor-reclamante, care se regăsesc în Anexa nr. 1 pct. 4 şi pct. 5, ambele funcţionând în cadrul Direcţiei Organizare şi Resurse Umane pentru Instanţele Judecătoreşti.
Aceste două acte administrative emise în baza O.U.G. nr. 82/2000 privind modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici nu au fost contestate de recurentele-reclamante şi, prin urmare, şi-au produs efectele juridice în tot intervalul cuprins între 15 iulie 2000-01 februarie 2005.
În acest context, constatarea judecătorului fondului, în sensul că cele două recurente şi-au desfăşurat activitatea în limitele competenţelor materiale şi funcţionale specifice funcţiilor publice respective, nefiind posibilă o reconsiderare şi, implicit, o modificare retroactivă a raporturilor dintre părţi, este legală.
Răspunzând în concret celor două motive de recurs formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
1. În cuprinsul primului motiv de recurs recurentele invocă, cu titlu generic, ignorarea dispoziţiilor „imperative” cuprinse în Legea nr. 188/1999 şi O.U.G. nr. 82/2000, de modificare şi completare a acesteia.
Din modul cum şi-au structurat criticile rezultă că, în opinia recurentelor, studiile juridice atrag automat încadrarea lor în funcţia de consilier juridic. În plus, afirmă că recunoaşterea funcţiei, gradului şi treptei nu este legată de existenţa acestora în cadrul instituţiei publice, art. 107 din Legea nr. 188/1999 nefiind aplicabil întrucât „se referă strict la funcţii în cadrul Consiliului Judeţean şi/sau Consiliului Local”.
O astfel de abordare este complet lipsită de suport legal.
După cum s-a arătat, recurentele au fost numite în funcţiile publice de consilier, respectiv expert, printr-un act administrativ pe care nu l-au contestat. Evident că studiile superioare juridice au fost avute în vedere la numirea în funcţiile publice de execuţie menţionate, iar împrejurarea că aceleaşi studii ar fi putut să determine numirea într-o altă funcţie publică, respectiv cea de consilier juridic nu prezintă relevanţă, câtă vreme acest fapt nu s-a realizat.
În fine, recurentele sunt în eroare şi cu privire la sfera de adresabilitate a art. 107 din Legea nr. 188/1999, text care la data demarării procedurii administrative avea următorul cuprins:
„Funcţiile publice se stabilesc pentru fiecare autoritate şi instituţie publică, în parte, de conducătorul acesteia şi prin hotărâre a consiliului judeţean sau, după caz, a consiliului local, pe baza activităţilor prevăzute la art. 2 alin. (1) şi (3) şi cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici”.
2. Prima instanţă şi-a stabilit în mod corect limitele învestirii, în pofida modului ezitant în care au înţeles reclamantele să îşi valorifice drepturile procesuale.
Curtea de apel a analizat inclusiv pretenţia iniţială a recurentelor, de a fi considerate, în perioada în discuţie, că au exercitat prerogativele de personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, stabilind, de asemenea, că nu poate primi o rezolvare favorabilă, pentru argumente similare celor expuse în analiza primului motiv de recurs.
În plus, chiar prevederile legale invocate de recurente: art. 43 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 pentru organizare judecătorească şi apoi art. 87 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, conţin dispoziţii speciale legate de modalitatea de admitere, evaluarea activităţii profesionale, examenul de capacitate, promovarea, etc., aplicabile personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, dispoziţii care nu li s-au aplicat recurentelor în calitatea lor de funcţionari publici.
Împrejurarea că în prezent recurentele îndeplinesc funcţia publică de consilier juridic nu prezintă nicio relevanţă din perspectiva examinată, acest statut juridic neproducând efecte şi pentru trecut.
III. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.M. şi I.F. împotriva sentinţei civile nr. 613 din 17 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5567/2009. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 5570/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
