ICCJ. Decizia nr. 5684/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5684/2009
Dosar nr. 6182/2/2008
Şedinţa publică de la 10 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Reclamanţii G.O., I.M., H.V. şi M.D. au chemat în judecată Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat şi Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat – Sucursala pentru Administrarea şi Întreţinerea Fondului Imobiliar, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâtele să dispună obligarea acestora de a calcula şi percepe reclamanţilor chiria conform Legii nr. 17/1994, nr. 114/1996, O.U.G. nr. 40/1999, H.G. nr. 310/2007, restituirea sumelor plătite cu titlu de chirie majorată peste cuantumul chiriilor calculate conform dispoziţiilor legale menţionate anterior, în perioada martie 2008 până la soluţionarea cauzei, suspendarea măsurii administrative a pârâtei de a percepe chiria în cuantumul calculat conform O.U.G. nr. 9/2008.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt titulari ai contractelor de închiriere pentru imobile care făceau parte la momentul închirierii din fondul locativ de stat, iar ulterior au trecut prin efectul H.G. nr. 39/1996, în administrarea Regiei Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat. În perioada dintre momentul dobândirii calităţii de chiriaş şi anul 2008 au achitat o chirie calculată conform actelor normative incidente în materie, iar la începutul anului 2008, prin O.U.G. nr. 9/2008, cuantumul chiriilor a fost majorat cu valori cuprinse între 10 până la 40 de ori mai mari, vătămându-i în sensul art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004.
La termenul de judecată din 25 noiembrie 2008, Curtea a luat act de renunţarea la judecată a reclamanţilor I.M., H.V. şi G.O.
2. Hotărârea Curţii de apel
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 979 din 10 martie 2009, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâte şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că litigiul dedus judecăţii vizează raporturi de natură civilă, şi în baza art. 1 C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
3. Recursul reclamantei
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs reclamanta M.D., în temeiul art. 158 alin. (3) C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa şi-a declinat în mod greşit competenţa către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, deoarece potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul acestei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
În acest sens, a arătat că Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat este „persoană juridică mixtă de drept public şi privat”, a cărei organizare şi funcţionare este reglementată prin hotărâre a Guvernului şi având ca obiect de activitate administrarea unor bunuri aflate în proprietatea privată a statului, dar cu o destinaţie specială. Prin urmare, Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat are drept scop realizarea unor interese publice sau îndeplinirea de servicii publice, prin acte de putere publică, actele şi contractele încheiate fiind asimilate actelor administrative în temeiul art. 2 lit. b) şi c) din Legea nr. 554/2004.
În altă ordine de idei, recurenta-reclamantă a solicitat ca în cazul în care argumentele menţionate mai sus nu vor fi acceptate, să se constate că Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat este înregistrată în registrul comerţului Bucureşti, aşadar este asimilată unei societăţi comerciale. Dată fiind natura comercială a litigiului şi obiectul acţiunii (obligaţia de a face), a arătat în final recurenta-reclamantă, „competenţa poate aparţine şi Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, însă în niciun caz Judecătoriei Sector 1.”
4. Apărările Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, pe de o parte, că Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat este persoană juridică de drept privat, potrivit H.G. nr. 60/2005, aşa cum a fost modificată şi completată prin H.G. nr. 265/2005, şi, pe de altă parte că imobilul în care locuieşte recurenta-reclamantă se află în proprietatea privată a statului şi în administrarea Sucursalei pentru Administrarea şi Întreţinerea Fondului Imobiliar.
În consecinţă, sunt aplicabile prevederile art. 1 C. proc. civ., care prevăd competenţa materială a judecătorilor de a judeca în prima instanţă toate procesele şi cererile care nu sunt date în competenţa altor instanţe.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-reclamantă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs
Obiectul acţiunii constă în obligarea pârâtei de a calcula şi percepe chiria pentru spaţiul locativ deţinut de reclamantă potrivit legislaţiei incidente, respectiv Legea nr. 17/1994 pentru prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere privind unele suprafeţe locative, Legea nr. 114/1996 (Legea locuinţei), O.U.G. nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe aprobată prin Legea nr. 241/2001, respectiv H.G. nr. 310/2007 pentru actualizarea tarifului lunar al chiriei (RON/m2) practicat pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale ale acestuia, precum şi pentru locuinţele de serviciu, locuinţele de intervenţie şi căminele pentru salariaţi ale societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale şi regiilor autonome, precum şi restituirea către reclamanţi a sumelor plătite cu titlu de chirie majorată, peste cuantumul chiriilor calculate conform primului capăt de cerere, în perioada începând cu luna martie 2008 şi până la momentul soluţionării prezentei cauze.(diferenţele între chiriile plătite anterior şi cele plătite conform noilor tarife).
Contractul de închiriere din 24 martie 2006, în temeiul căruia recurenta-reclamantă deţine locuinţa situată în Bucureşti, sector 1, a fost încheiat în conformitate cu art. 27 din Legea locuinţei nr. 114/1996, iar spaţiul închiriat face parte din domeniul privat al statului, figurând în anexa 4 a H.G. nr. 60/2005, cu modificările şi completările aduse prin H.G. nr. 265/2005.
Curtea mai reţine că Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat este organizată în temeiul H.G. nr. 60/2005, cu modificările ulterioare, ca persoană juridică funcţionând pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, având printre alte atribuţii, pe aceea de administrare, păstrare a integrităţii şi protejării unor bunuri aparţinând domeniului privat al statului.
Prin urmare, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, obiectul acţiunii nu se referă la un act administrativ tipic sau asimilat în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, iar pârâta nu este o autoritate publică conform definiţiei legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege şi nici nu poate fi asimilată unui comerciant care să imprime litigiului o natură de drept comercial.
Odată cu cererea de chemare în judecată, a fost invocată şi excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 9/2008, dar această împrejurare nu atrage competenţa instanţei de contencios administrativ potrivit art. 126 alin. (6) din Constituţia României şi art. 9 din Legea contenciosului administrativ, pentru că, potrivit alin. (5) al acestui text legal, acţiunea persoanei vătămate poate avea ca obiect numai acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin acte administrative, emise în executarea unor ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau realizarea unei anumite operaţiuni administrative. Cu alte cuvinte, intră în sfera de aplicare a art. 9 din Legea nr. 554/2004 numai raporturile de drept administrativ născute în aplicarea ordonanţei de guvern declarate neconstituţionale, raporturi juridice în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică şi care sunt supuse unui regim de drept public.
Contractul de închiriere a unei locuinţe din domeniul privat al statului nu intră însă în această categorie, instanţa de fond constatând în mod corect că litigiul vizează raporturi juridice de natură civilă ce intră în competenţa materială generală a judecătoriei, potrivit art. 1 alin. (1) C. proc. civ.
2. Soluţia pronunţată în recurs
În consecinţă, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de casare sau de modificare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Resping recursul declarat de M.D. împotriva sentinţei civile nr. 979 din 10 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5683/2009. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 5685/2009. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
