ICCJ. Decizia nr. 5685/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5685/2009
Dosar nr. 7357/2/2008
Şedinţa publică de la 10 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantele O.N.C., T.C.L. şi G.V., funcţionari publici în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Romi, au chemat în judecată această pârâtă, solicitând obligarea sa la plata sumelor de bani reprezentând:
1. Suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. c), d) din Legea nr. 188/1999, retroactiv (din data de 04 decembrie 2007 pentru prima reclamantă, 08 august 2005 pentru a doua, şi 23 august 2005 pentru a treia) şi până la data pronunţării hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului până la data efectuării plăţii efective, pentru fiecare;
2. Suplimentului postului, în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, calculate şi plătite, începând cu data pronunţării hotărârii şi în continuare, până la încetarea raporturilor de muncă.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că deşi potrivit art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999, beneficiază de aceste suplimente, până în prezent nu au beneficiat efectiv de ele, aplicarea acestor dispoziţii fiind suspendate prin O.U.G. nr. 92/2004, O.U.G. nr. 2/2004, iar pentru anii 2007-2008, această suspendare nu a mai operat, totuşi în mod nelegal le-a fost restrâns exerciţiul acestui drept.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 757 din 25 februarie 2009, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantele O.N.C., T.C.L. şi G.V.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că textele de lege indicate de reclamante reglementează doar o vocaţie în privinţa obţinerii suplimentului postului şi suplimentului corespunzător treptei de salarizare, iar nu drepturi care să poată fi exercitate efectiv.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică au declarat recurs reclamantele.
Recurentele au susţinut, în esenţă, că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, întrucât art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici prevede un drept concret la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă; suplimentul postului şi suplimentul gradului, iar nu doar vocaţia de a obţine un salariu format din toate cele 4 element indicate în textul de lege.
Au mai susţinut şi faptul că nestabilirea unor criterii concrete de determinare a cuantumului drepturilor salariale încalcă caracterul de stat de drept prevăzut de art. 1 alin. (3) din Constituţia României, cât şi art. 44 din Constituţie şi a art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Lipsa caracterului cert al creanţei, susţin recurentele, nu este de natură să ducă la concluzia că nu ar avea un „bun” în înţelesul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Într-adevăr, potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 (art. 29, în forma iniţială a legii), republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Acelaşi articol prevede, la alin. (3), că salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.
Prin art. 3 din O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare, s-a prevăzut că „Gestiunea sistemului de salarizare a funcţionarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare şi în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii”.
Or, în raport cu aceste din urmă dispoziţii legale şi în lipsa unui act normativ privind salarizarea unitară a funcţionarilor publici, în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu există bază legală pentru cuantificarea şi acordarea suplimentului postului şi a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Într-adevăr, pentru a fi posibilă calcularea acestor două componente ale salariului funcţionarilor publici, este necesară, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, fie adoptarea unui act normativ cu forţă juridică de lege, fie adoptarea de către Guvern a unei hotărâri emise în executarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999.
Aşadar, în condiţiile în care nu este, încă, reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente la salariul de bază, suntem în prezenţa unui drept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi băneşti ar însemna obligarea autorităţii ori a instituţiei publice angajatoare la plata unor sume imposibil de calculat şi, în consecinţă, pronunţarea unei hotărâri nesusceptibile de executare.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de O.N.C., T.C.L. şi G.V. împotriva sentinţei civile nr. 757 din 25 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5684/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5686/2009. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
