ICCJ. Decizia nr. 5695/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5695/2009
Dosar nr. 2093/2/2009
Şedinţa publică de la 10 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta R.A. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâtul să dispună obligarea acestuia să îi analizeze cererea de redobândire a cetăţeniei române, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii şi la plata unor daune morale în cuantum de 1.000 RON.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că în anul 2006 s-a adresat pârâtului în vederea redobândirii cetăţeniei române, conform art. 12 din Legea nr. 12/1991, ulterior solicitându-i acestuia informaţii cu privire la stadiul soluţionării cererii sale.
Reclamanta a mai arătat că, întrucât nu a primit niciun răspuns din partea pârâtului, fiind depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cererii, se impune obligarea lui în sensul solicitat în petitul cererii de chemare în judecată şi la plata daunelor morale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1986 din 13 mai 2009, a admis acţiunea formulată de reclamanta R.A. şi a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti să-i analizeze cerere de redobândire a cetăţeniei române, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că termenul de aproape 3 ani scurs de la data depunerii cererii de către reclamant, este mult prea mare pentru a putea fi apreciat ca rezonabil, în sensul art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sau din punct de vedere al Legii nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este nelegală, întrucât aceasta a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
De asemenea, a susţinut şi faptul că hotărârea este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât în mod greşit s-a reţinut că cererea reclamantei a rămas nesoluţionată până la momentul introducerii acţiunii (09 martie 2009), devreme ce Direcţia cetăţenie a soluţionat favorabil cererea acesteia, cu trei luni înainte de introducerea acţiunii.
Referitor la nesoluţionarea cererii în termen de 30 de zile, recurentul a susţinut că acest termen nu este aplicabil cererilor referitoare la dobândirea sau redobândirea cetăţeniei române, Legea nr. 21/1991 stabilind o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare:
Cu privire la primul motiv de recurs, potrivit căruia instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., urmează să se reţină că în mod corect instanţa de fond a respins ca neîntemeiată cererea de amânare a judecăţii formulată de pârât.
Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 156 C. proc. civ. instanţa poate acorda un singur termen, pentru lipsă de apărare temeinic motivată.
Cum recurentul-pârât nu a făcut dovada imposibilităţii de prezentare şi cum de la data primirii citaţiei 27 aprilie 2009 şi până la termenul de judecată 13 mai 2009 acesta a avut suficient timp pentru a-şi pregăti apărarea, în mod corect instanţa de fond a respins cererea acestuia, păşind la soluţionarea cauzei pe fond.
Referitor la motivul de recurs care priveşte fondul litigiului urmează să se constate că şi acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea şi finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, fără să prevadă, însă, un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
În lipsa unui asemenea termen legal, trebuie să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 06 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie”.
În acelaşi sens sunt, de asemenea, şi prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniştri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acţionării într-un termen rezonabil”, potrivit căruia „Autorităţile publice trebuie să acţioneze şi să îşi îndeplinească atribuţiile într-un termen rezonabil”.
Cu privire la noţiunea de „termen rezonabil”, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
În acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente, dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opina Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri – 2006 – şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Aşa fiind, faptul de a nu răspunde solicitărilor intimatului-reclamant de soluţionare şi avizare a cererii sale formulate în anul 2006 reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti împotriva sentinţei civile nr. 1986 din 13 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la cheltuieli de judecată, în sumă de 760 RON către intimata R.A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5688/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5696/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
