ICCJ. Decizia nr. 5698/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5698/2009
Dosar nr. 2436/2/2009
Şedinţa publică de la 10 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul P.I. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâtul să îi soluţioneze cererea de redobândire a cetăţeniei române.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a depus cererea de redobândire a cetăţeniei române în anul 2003, primind număr de înregistrare nr. 5224/2003, însă, cererea nu i-a fost soluţionată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2164 din 26 mai 2009 a dispus admiterea acţiunii formulată de reclamant, obligând pârâtul să-i soluţioneze cererea acestuia de redobândire a cetăţeniei române.
Totodată, a obligat pârâtul la cheltuieli de judecată în cuantum de 150 RON.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că faţă de data înregistrării cererii, respectiv anul 2003, întârzierea de 6 ani nu poate fi considerată un termen rezonabil pentru soluţionarea acestei cereri.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că aprobarea cererilor de acordare ori redobândire a cetăţeniei române se face prin ordin al ministrului justiţiei, care apreciază asupra propunerilor Comisiei pentru Cetăţenie.
Astfel, susţine recurentul, soluţionarea cererii de acordare, respectiv redobândire a cetăţeniei române este un atribut asupra căruia statul român dispune exclusiv şi în condiţiile expres menţionate de legea specială a cetăţeniei române, petentul sau instanţa neputând condiţiona termenul în care trebuie soluţionată.
Printr-un al doilea motiv de recurs, recurentul a susţinut că hotărârea instanţei de fond este criticabilă şi sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor de drept substanţial prin aceea că a obligat în mod nejustificat pârâtul la cheltuieli de judecată de 150 RON, ignorând prevederile art. 275 C. proc. civ.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Într-adevăr, Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea şi finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, fără să prevadă, însă, un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
În lipsa unui asemenea termen legal, trebuie să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 06 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie”.
În acelaşi sens sunt, de asemenea, şi prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniştri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acţionării într-un termen rezonabil”, potrivit căruia „Autorităţile publice trebuie să acţioneze şi să îşi îndeplinescă atribuţiile într-un termen rezonabil”.
Cu privire la noţiunea de „termen rezonabil”, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
În acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente, dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri – anul 2003 – şi data soluţionării cauzei - aprilie 2009, nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Aşa fiind, faptul de a nu răspunde solicitărilor intimatului-reclamant de soluţionare şi avizare a cererii sale formulate în anul 2003 reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, urmează să se constate că în raport de dispoziţiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ., „judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxe de procedură (…), precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut”.
Pe de altă parte, potrivit art. 275 C. proc. civ., „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
Cum în speţă, pârâtul a fost pus în întârziere de adresele reclamantului care solicita urgentarea procedurii, acesta în mod corect a fost obligat la cheltuieli de judecată, motivul de recurs urmând a fi respins ca nefondat.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa motivelor de casare, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti împotriva sentinţei civile nr. 2164 din 26 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5697/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5699/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
