ICCJ. Decizia nr. 5700/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5700/2009
Dosar nr. 6539/2/2009
Şedinţa publică de la 10 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii T.T., D.R., V.C., P.O.A., C.N., P.M., G.A., B.A., A.N., I.A., U.C., V.A., L.D., O.V., V.E., C.R.A., I.A.A., M.R., B.I.A., P.N., P.E.D., M.L., U.N.C., P.M.D., D.L., P.D.E., P.N., P.G., M.G., R.G., D.M., M.V., R.C., S.M.C., B.C., C.E., C.A., Z.M., M.G.F., P.A., B.E., Z.V., N.V., P.O.D., V.V., N.B., S.C., B.S., D.E., R.M., C.G., T.M., P.C., C.P., D.E.M., S.M., D.V., S.A.C., C.R.G., N.G., S.G., S.D., C.V., M.I., V.O.A., P.D., procurori şi grefieri în cadrul Parchetelor de pe raza judeţului Vâlcea au chemat în judecată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând instanţei suspendarea executării ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de pârât.
În motivarea acţiunii, întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 reclamanţii au arătat că prin invocarea de către pârât a dispoziţiilor O.U.G. nr. 71/2009 se creează în mod vădit confuzia că sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică ar putea să fie achitat de către ordonatorii de credite printr-o eşalonare, aşa cum a prevăzut această ordonanţă.
Au mai arătat, reclamanţii, că drepturile salariale în prezent câştigate nu pot intra sub incidenţa ordonanţei menţionate, întrucât există cadru legislativ de acordare a sporului ce nu a suferit modificări până în prezent. De asemenea, au arătat şi faptul că, în speţă, este îndeplinită condiţia pagubei iminente, întrucât efectele adresei contestate au aplicabilitate directă asupra indemnizaţiilor judecătorilor care vor fi diminuate considerabil faţă de nivelul la care aceştia sperau în mod legitim să le fie virate drepturile salariale aferente lunii iunie 2009.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat excepţia lipsi de interes a acţiunii în ceea ce-i priveşte pe reclamanţii ce au calitatea de personal auxiliar de specialitate, deoarece ordinul atacat se referă doar la procurori şi la personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor.
Această excepţie a fost invocată şi în ceea ce-i priveşte pe reclamanţii procurori, întrucât ordinul a fost deja suspendat de Curtea de Apel Bucureşti prin mai multe hotărâri pronunţate în cauze cu acelaşi obiect.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3219 din 13 octombrie 2009, a dispus admiterea excepţiei lipsei de interes cu privire la acţiunea formulată de reclamanţii C.E., C.A., Z.M., M.G.F., P.A., B.E., Z.V., N.V., P.O.D., V.V., N.B., S.C., B.S., D.E., R.M., C.G., T.M., P.C., C.P., D.E.M., S.M., D.V., S.A.C., C.R.G., N.G., S.G., S.D., C.V., M.I., V.O.A., P.D., a respins excepţia lipsei de interes cu privire la acţiunea formulată de reclamanţii procurori şi a admis cererea formulată de reclamanţii procurori T.T., D.R., V.C., P.O.A., C.N., P.M., G.A., B.A., A.N., I.A., U.C., V.A., L.D., O.V., V.E., C.R.A., I.A.A., M.R., B.I.A., P.N., P.E.D., M.L., U.N.C., P.M.D., D.L., P.D.E., P.N., P.G., M.G., R.G., D.M., M.V., R.C., S.M.C., B.C.
Totodată, a dispus suspendarea executării ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de pârât, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că excepţia lipsei de interes cu privire la acţiunea formulată de reclamanţii grefieri este întemeiată, întrucât ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 nu a fost destinat personalului auxiliar de la parchete.
Cu privire la excepţia lipsei de interes a reclamanţilor procurori s-a reţinut că aceasta este întemeiată, întrucât interesul este folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă, şi, în speţă, acesta constă în obţinerea sumelor reprezentând sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică.
Referitor la cererea de suspendare a executării, Curtea a reţinut că aceasta este întemeiată, întrucât în cauză sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, cazul bine justificat, reţine instanţa, se referă la existenţa unei puternice îndoieli asupra legalităţii actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată.
De asemenea, prin adresa ce face obiectul suspendării executorii, drepturile salariale (sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică) au fost diminuate retroactiv şi prin aceasta se produce un prejudiciu reclamanţilor.
Împotriva sentinţei instanţei de fond a formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că reclamanţii nu au niciun interes în promovarea acţiunii, ordinul atacat este un act administrativ unilateral, cu caracter normativ şi nu individual, astfel că suspendarea acestuia, odată pronunţată, lipseşte actul de efecte juridice în totalitatea sa.
S-a mai susţinut de către recurent şi faptul că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind cazul bine justificat şi paguba iminentă, deoarece atâta vreme cât reclamanţii sunt beneficiari ai unor hotărâri judecătoreşti având ca obiect plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, hotărâri ce vor fi executate în condiţiile prevăzute de dispoziţiile O.U.G. nr. 71/2009, nu se poate vorbi de existenţa unei pagube.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Cât priveşte excepţia lipsei de interes a acţiunii formulată de reclamanţii grefieri, corect instanţa de fond a reţinut că aceasta este întemeiată, întrucât ordinul atacat se referă doar la procurori şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, iar nu şi la grefieri, astfel că aceştia nu au niciun interes să solicite suspendarea executării ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009.
În ce-i priveşte însă pe procurori, excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii este neîntemeiată, întrucât folosul urmărit de aceştia, ca şi condiţie de exerciţiu a acţiunii civile constă în obţinerea sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică.
Cu privire la cererea de suspendare, se va reţine, de asemenea, că soluţia atacată este temeinică şi legală.
Astfel, aşa cum s-a arătat, obiectul acţiunii deduse judecăţii îl constituie suspendarea executării Ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care pârâtul a dispus, cu începere de la data de 01 iunie 2009, suspendarea plăţii sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, iar această modalitate de calcul a drepturilor salariale urma să se păstreze şi pentru viitor. În plus, autoritatea pârâtă a arătat că această modalitate de calcul a drepturilor salariale se va păstra şi pentru viitor, plata sporului anterior individualizat urmând să se efectueze conform eşalonării prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
În ceea ce priveşte această măsură legală, trebuie precizat faptul că suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
Suspendarea actelor juridice este măsura de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există.
Actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) şi pe prezumţia de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă); de aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este, el însuşi, titlu executoriu.
Aşadar, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput în cadrul ordinii juridice, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă, într-adevăr, o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.
Dispoziţiile legale care reglementează măsura suspendării executării actelor administrative sunt cele ale art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, potrivit cărora, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Rezultă, din textul legal sus-menţionat, că, pentru a interveni această măsură excepţională de întrerupere a efectelor unui act administrativ, este necesar să se constate, în primul rând, existenţa unui caz bine justificat.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Prin urmare, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ, trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În acest context, este de subliniat faptul că, în prezent, principiul legalităţii a devenit un principiu fundamental în toate sistemele de drept, iar acesta constă în respectarea întocmai a legii de către destinatarii ei: cetăţeanul şi statul.
În sistemul juridic românesc, acest principiu este reglementat de art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (2) din Constituţie. Astfel, primul text constituţional precizează faptul că, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Pe de altă parte, al doilea text cuprins în Legea fundamentală arată că nimeni nu este mai presus de lege.
În cazul actelor administrative, legalitatea înseamnă recunoaşterea caracterului valabil al actelor şi al efectelor lor până în momentul anulării, în baza prezumţiei de legalitate. Chiar dacă beneficiază de putere discreţionară, autorităţile publice nu pot ignora legea, a cărei organizare a executării şi executare în concret au obligaţia să o realizeze; aşadar, între actul administrativ şi lege există în mod necesar un raport de subordonare.
În speţa de faţă, Înalta Curte constată că suntem în prezenţa unui caz bine justificat în raport de următoarele argumente:
În primul rând, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, prin actele administrative analizate, emise la data de 02 iulie 2009, recurenţii au intervenit în mod retroactiv în plata drepturilor băneşti cuvenite intimaţilor pe luna iunie 2009.
Prin această măsură, Înalta Curte poate aprecia că există indicii în sensul că recurenţii au încălcat principiul neretroactivităţii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
În acest sens, se impune a preciza că securitatea juridică impune neaplicarea regulilor de drept unor situaţii existente înainte de momentul emiterii actului.
În jurisprudenţa instanţelor de contencios administrativ, neretroactivitatea a fost recunoscută ca un principiu general de drept, ceea ce i-a permis să se impună şi actelor administrative.
Trebuie precizat, de asemenea, că interdicţia retroactivităţii actelor administrative nu este numai un principiu interpretativ, ci condiţionează însăşi legalitatea acestor acte.
În cauza de faţă, Înalta Curte consideră că există un argument juridic aparent valabil cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu, în sensul unei aplicări retroactive a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, care este o normă cu putere de lege.
De asemenea, un alt aspect care vădeşte aparenţa de nelegalitate a actelor contestate îl constituie încălcarea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora drepturilor salariale ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de acest act normativ, iar salarizarea judecătorilor şi procurorilor se stabileşte prin lege specială.
În raport cu aceste prevederi legale, plata salariilor nu poate fi, deci, diminuată de nicio autoritate publică, în alte condiţii decât cele prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare.
În ceea ce priveşte noţiunea de pagubă iminentă, art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, modificată, o defineşte ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Această condiţie legală este, de asemenea, îndeplinită în speţă, fiind vorba de diminuarea unor drepturi salariale; acest prejudiciu material este viitor şi previzibil cu evidenţă, în contextul derulării raporturilor de serviciu dintre magistraţi şi stat.
Faţă de cele arătate, apreciind că în mod corect instanţa de fond a reţinut că, în cauză, sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru suspendarea actelor administrative, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 3219 din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5699/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5701/2009. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
