ICCJ. Decizia nr. 5741/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5741/2009
Dosar nr. 1539/2/2009
Şedinţa publică din 11 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1983 din 13 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VllI-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul A.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, obligându-l pe acesta din urmă să stabilească o dată de depunere de către reclamant a cererii de redobândire a cetăţeniei române, într-un termen scurt, rezonabil.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că nesoluţionarea, într-un termen de peste 2 ani, a cererii reclamantului contravine prevederilor art. 10 din C.E.C., ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora fiecare stat trebuie să examineze, într-un termen rezonabil, cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, precum şi redobândirea acesteia.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 5 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs, recurentul arată că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu interpretarea greşită a legii, sub un dublu aspect: nesoluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, invocată prin întâmpinarea formulată în cauză şi, respectiv, constatarea greşită a existenţei unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimatului având ca obiect redobândirea cetăţeniei române.
În dezvoltarea criticilor formulate, recurentul susţine că cererea intimatului nu a fost respinsă ci urma să fie soluţionată, în contextul procesării celorlalte cereri similare ale altor petenţi, depuse în aceeaşi perioadă.
De asemenea, recurentul a reluat susţinerea, făcută şi în faţa instanţei de fond, în sensul că există motive de ordin administrativ, organizatoric, cele peste 300.000 de cereri înregistrate cu acest obiect, care au făcut imposibilă rezolvarea acestora în cadrul unui termen rezonabil.
În opinia recurentului, instanţa de fond trebuia să evalueze exact situaţia specifică a derulării activităţii în exteriorul României şi gradul în care Ministerul Afacerilor Externe îşi poate dimensiona structura administrativă într-un teritoriu ce nu se află sub suveranitatea statului român, împrejurare ce se reflectă asupra mecanismului de luare a deciziilor.
În concluzie, recurentul a arătat că, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimatului, conform definiţiei legale a acestei noţiuni, simpla trecere a timpului neputând fi asimilată ipotezei avute în vedere de legiuitor.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Înalta Curte reţine ca fiind nefondată critica recurentului privind nesoluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, invocată prin întâmpinarea formulată, observând că pârâtul (recurent) nu a fost reprezentat în faţa instanţei de fond la data pronunţării sentinţei atacate iar întâmpinarea a fost depusă la dosar ulterior pronunţării.
De altfel, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune nu este întemeiată, întrucât intimatul-reclamant a solicitat instanţei să constate refuzul nejustificat de soluţionare a cererii de redobândire a cetăţeniei române în raport cu data la care a expirat termenul legal de soluţionare a ultimei cereri, din februarie 2009, faţă de care sesizarea instanţei de contencios administrativ, la data de 19 februarie 2009, este făcută înlăuntrul termenului de 6 luni, reglementat de art. 11 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 554/2004, modificată.
Nici critica recurentului privind greşita aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 2 alin. (l) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care defineşte noţiunea de refuz nejustificat de soluţionare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:
Într-adevăr, Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea şi finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, fără să prevadă, însă, un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
În lipsa unui asemenea termen legal, trebuie să se facă, însă, aplicarea prevederilor art. 10 din C.E.C., adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
În acelaşi sens sunt, de asemenea, şi prevederile art. 7 din Recomandarea CM / Rec (2007) 7 a C.M.C.E., cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniştri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acţionării într-un termen rezonabil", potrivit căruia „Autorităţile publice trebuie să acţioneze şi să îşi îndeplinesc atribuţiile într-un termen rezonabil".
Cu privire la noţiunea de „termen rezonabil", în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
În acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri, septembrie 2006, şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei C.E.D.O.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea recurentului, în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depăşesc capacitatea de procesare a Secţiei Consulare a Ambasadei, întrucât autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea „principiului acţionării într-un termen rezonabil", care guvernează materia aflată în discuţie, în conformitate cu art. 10 din C.E.C. şi art. 7 din Recomandarea CM / Rec (2007) 7 a C.M.C.E., mai sus menţionate.
Aşa fiind, faptul de a nu răspunde solicitărilor repetate ale intimatului-reclamant de soluţionare a cererii formulate în anul 2006 reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (l) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins, ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 1983 din 13 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VllI-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5740/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5750/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
