ICCJ. Decizia nr. 5754/2009. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5754/2009
Dosar nr. 305/36/2009
Şedinţa publică din 11 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 237/ CA din 11 iunie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta G.Şt., în contradictoriu cu pârâta I.R.P.C. Constanţa, prin care solicita să fie obligată această autoritate să îi răspundă la petiţia adresată în data de 21 octombrie 2008.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de judecată a reţinut, în esenţă, că în pricina dedusă judecăţii nu ne aflăm în faţa unui refuz nejustificat al unei autorităţi publice de a soluţiona o cerere, în sensul Legii nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta, reiterând argumentele invocate la judecata în fond a cauzei.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Obiectul acţiunii formulate de reclamantă, aşa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, este obligarea autorităţii pârâte să răspundă la petiţia adresată în data de 21 octombrie 2008.
Potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente .. „[(art. l alin. (l)] iar prin nesolutionarea în termenul legal a unei cereri se înţelege „faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen! [(art. 2 alin. 1 lit. (h)].
De asemenea, referindu-se la obiectul acţiunii judiciare în contenciosul administrativ, art. 8 alin. (l) ipoteza a doua din actul normativ susmenţionat prevede că „.. se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesolutionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri ..".
Cum reclamanta s-a adresat autorităţii pârâte la data de 21 octombrie 2008 fără să primească vreun răspuns, rezultă că acţiunea acesteia are drept cauză nesoluţionarea cererii sale în termenul legal şi că se încadrează, aşadar, în prevederile Legii nr. 554/2004, mai sus citate.
Or, conform art. 8 alin. (l) din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, „Autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia să comunice petiţionarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă".
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., constatând că soluţia instanţei de fond este nelegală, va fi admis recursul şi modificată sentinţa atacată, în sensul admiterii acţiunii formulate de reclamantă şi obligării autorităţii pârâte să răspundă cererii formulate de reclamantă în data de 21 octombrie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGU
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta G.Şt. împotriva sentinţei nr. 237/ CA din 11 iunie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantă şi obligă pârâtul I.R.P.C. Constanţa să răspundă la cererea reclamantei înaintată la 21 octombrie 2008.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 5753/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1137/2009. Contencios. Conflict de... → |
---|