ICCJ. Decizia nr. 58/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 58/2009
Dosar nr. 741/33/2008
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamantul L.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, anularea Hotărârii nr. 22700 din 15 februarie 1008 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada noiembrie 1940 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 ianuarie 2007.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că s-a refugiat împreună cu părinţii din localitatea de domiciliu într-o altă localitate, din motive de persecuţie etnică.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 546 din 1 iulie 2008 Curtea de Apel Cluj a admis acţiunea, a anulat Hotărârea nr. 22700 din 15 februarie 2008 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască calitatea de persoană refugiată în perioada noiembrie 1940 – 15 martie 1945 şi, totodată, să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 ianuarie 2008.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispoziţiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 fiind nevoit să-şi părăsească împreună cu familia localitatea de domiciliu, suferind prejudicii în urma refugierii forţate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, C.J.P. Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs se susţine că din eroare, instanţa de fond a acordat drepturile până la 15 martie 1945, deşi este binecunoscut că intervalul legal se termină la 6 martie 1945, iar Legea nr. 189/2000 prevede că una dintre dovezile care pot reconstitui evenimente atât de îndepărtate este proba cu martori. În consecinţă, aceasta trebuie să fie foarte clară şi să se susţină reciproc, neputându-se recunoaşte un interval de refugiu nedeclarat de ambii martori, aşa cum a procedat instanţa de fond.
Astfel, instanţa nu a analizat argumentele împotriva martorilor, iar la baza recunoaşterii statutului de refugiat, în cazul în care nu există nici un document oficial, stau declaraţiile notariale a doi martori.
Aşadar, potrivit pluralului legii, ar fi trebuit avute în vedere două surse de informaţie care să indice împreună aceleaşi date: data de plecare, localitatea de plecare, motivul plecării, localitatea de refugiu, data întoarcerii din refugiu, pentru a putea fi coroborate în favoarea reclamantului.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză precum şi cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat în ceea ce priveşte perioada pentru care vor fi acordate drepturile prevăzute de lege.
Instanţa de fond a acordat drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada noiembrie 1940 – 15 martie1945, cu toate că potrivit art. 1 din Ordonanţa nr. 105/1999 „beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice".
Înalta Curte va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Intimatul - reclamant şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale.
În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puţin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamantul.
Or, în cauză a fost depusă Hotărârea nr. 10799 din 21 iulie 2003 din care rezultă că martora A.A. s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamantul.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerinţele prevăzute de lege.
Situaţia creată pentru reclamant şi familie, s-a datorat persecuţiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.
Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamantul împreună cu familia s-a refugiat din localitatea de domiciliu în altă localitate, în mod corect instanţa de fond a reţinut că acesta a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi este îndreptăţit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi modificat în parte, în sensul că drepturile vor fi acordate pe perioada noiembrie 1940 – 6 martie 1945, cu menţinerea celorlalte dispoziţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.J.P. Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 546 din 1 iulie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că drepturile cuvenite reclamantului L.A., prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobate prin Legea nr. 189/2000 vor fi acordate pe perioada noiembrie 1940 – 6 martie 1945.
Menţine celelalte dispoziţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 55/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 59/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
