ICCJ. Decizia nr. 55/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 55/2009
Dosar nr. 5/3/2008
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1783 din 11 iunie2008, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamantul C.N., în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A. şi I.G.P.R., a obligat pârâţii la plata către reclamant a drepturilor băneşti reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2004 - 2007 şi a sporului de fidelitate pentru anul 2005, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii şi a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul M.I.R.A., în contradictoriu cu chematul în garanţie M.E.F., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul a fost încadratla I.G.P.R. în perioada 2004 – 2 februarie 2007, în calitate de funcţionar public cu statut special de poliţist, astfel cum rezultă din adeverinţa nr. 676954 din 13 februarie 2008 emisă de pârât.
Instanţa de fond a mai reţinut că potrivit art. 6 şi art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003, poliţistul are dreptul la o primă de concediu şi la un spor de fidelitate.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul M.I.R.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs se arată că reclamantul a solicitat instanţei să dispună obligarea M.I.R.A. la plata primelor de concediu pentru perioada 2004-2007 şi a sporului de fidelitate corespunzător anului 2005, cuvenite acestuia în baza prevederilor art. 37 alin. (2) şi art. 6 din OG nr. 38/2003.
Aşa cum rezultă din cuprinsul documentelor depuse la dosarul cauzei, reclamantul şi-a desfăşurat activitatea în cadrul instituţiei pârâte, în calitate de funcţionar public cu statut special – poliţist, până la data de 2 februarie 2007, când a ieşit la pensie.
Recurentul susţine că sentinţa recurată este nelegală şi netemeinică sub aspectul admiterii cererii reclamantului privind acordarea primei de concediu pentru anul 2007.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. (2) teza I din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor „la plecarea în concediul de odihnă, poliţistul primeşte o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Potrivit dispoziţiilor art. 6 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare „pentru activitatea desfăşurată în instituţiile din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, în calitate de militar, poliţist, funcţionar public şi personal contractual, poliţiştilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază".
Astfel fiind, Înalta Curte constată că, deşi reclamantul prin cererea de chemare în judecată a solicitat plata drepturilor băneşti corespunzătoare anilor 2004 – februarie 2007, instanţa a acordat prima de vacanţă şi pentru anul 2007.
Procedând în acest mod, instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Înalta Curte va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003 „la plecarea în concediu, poliţistul primeşte o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară".
De asemenea, conform art. 6 din acest act normativ poliţiştilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază.
Or, dispoziţiile textului de lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuţie, au fost în fiinţă în întreaga perioadă menţionată şi fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituţia României, nu s-a constatat că ar fi neconstituţionale.
Ulterior, în anii 2001 - 2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanţă a fost suspendată, însă aceste dispoziţii nu au conţinut vreo referire la eventualitatea desfiinţării dreptului, ci doar la suspendarea exerciţiului acestuia.
Suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui atâta timp cât nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă.
Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2001-2006, pentru că exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept) cât şi reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.A.D.O.L.F.
Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziţiei legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv.
A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziţiei de suspendare a aplicării unui text de lege şi după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput şi inadmisibil.
Astfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
În consecinţă recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi modificată în sensul respingerii cererii reclamantului C.N. cu privire la acordarea primei de concediu pe anul 2007, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.I.R.A., împotriva sentinţei civile nr. 1783 din 11 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată în sensul că respinge cererea formulată de reclamantul C.N. cu privire la acordarea primei de concediu pe anul 2007.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 54/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 58/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
