ICCJ. Decizia nr. 60/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 60/2009
Dosar nr. 429/35/2008
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea reclamanta S.I. solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Bihor, anularea Hotărârii nr. 10949 din 27 aprilie2008, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată şi, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că s-a născut la data de 18 septembrie 1942 în localitatea Valea Mare, în perioada în care familia sa a fost refugiată din Valea Mare în Beiuş.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă şi declaraţiile autentificate ale unor martori.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 125/CA/2008/PI din 23 iunie 2008, Curtea de Apel Oradea a admis acţiunea, a anulat Hotărârea nr. 10949 din 27 aprilie 2008 emisă de pârâtă şi a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispoziţiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, fiind născută în perioada de refugiu a părinţilor săi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.J.P. Bihor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs se susţine că reclamanta nu a făcut dovada unei persecuţii etnice şi nici a situaţiei de strămutare sau de refugiu în altă localitate decât cea de domiciliu, aşa cum prevăd expres dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
În condiţiile în care datele consemnate în declaraţiile de martori sunt contradictorii cu declaraţiile martorilor audiaţi în şedinţa publică din data de 15 octombrie 2007, rezultă cu certitudine că martorii nu cunosc realitatea din acea perioadă şi ca atare, declaraţiile lor nu pot fi considerate ca probe concludente.
Recurenta mai susţine că din conţinutul extrasului din data de 14 octombrie 2004 eliberat de D.J.A.N. Bihor, rezultă că în Registrul cu evidenţa refugiaţilor români din Ungaria, numita P.F. figurează înregistrată anterior datei de 18 mai 1942.
Recurenta mai arată că din conţinutul fişei rezultă cu certitudine că persoanele inserate nu fac parte din familia intimatei.
În fine, se mai susţine că din actele depuse de reclamantă nu rezultă calitatea acesteia de persoană refugiată şi nici dovada persecuţiilor etnice suferite.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză precum şi cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Intimata - reclamantă şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri şi a celei testimoniale.
Situaţia creată pentru reclamantă şi familie, s-a datorat persecuţiilor etnice.
Cum în cauză s-a făcut dovada şi este de necontestat faptul că reclamanta s-a născut în perioada de refugiu a părinţilor săi, în mod corect instanţa de fond a reţinut că aceasta, începând cu data naşterii sale, respectiv 18 septembrie 1942, a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi este îndreptăţită să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.
Susţinerile recurentei-pârâte în motivarea recursului nu sunt întemeiate şi nu pot fi primite.
Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, reclamanta s-a născut în localitatea Valea Mare, iar din extrasul nr. C/2510 din 14 octombrie 2004 emis de D.J.A.N. Bihor reiese că în Registrul cu evidenţa reiese că în Registrul cu evidenţa refugiaţilor figurează P.F., la poziţia 70, numărul fişei fiind 5689 din 29 noiembrie 1941.
De asemenea, martorii L.G. şi G.C. au confirmat faptul că reclamanta, împreună cu părinţii săi, s-a refugiat în perioada octombrie 1942 – martie 1945 din Valea Mare în Beiuş.
Potrivit actului de înfiere din 30 august 1956, reclamanta a fost înfiată de către bunica ei, P.F., împreună cu care s-a aflat în refugiu la Beiuş, iar cum aceasta s-a comportat ca şi părinte înfietoare, sunt de înţeles depoziţiile martorilor care au identificat-o pe bunică ca mamă a reclamantei.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J. Bihor împotriva sentinţei civile nr. 125/CA/2008/PI din 23 iunie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 59/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 670/2009. Contencios → |
|---|
