ICCJ. Decizia nr. 59/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 59/2009
Dosar nr. 754/33/2008
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamantul S.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, anularea Hotărârii nr. 14145 din 1 aprilie 2008 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada stagiului militar.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă şi copia livretului militar, arătând că în perioada 15 mai 1953 – 7 aprilie 1956 a fost obligat să presteze muncă ordonată, în detaşamentul de muncă, pentru edificarea unor obiective.
Prin sentinţa civilă nr. 473 din 4 iunie 2008, Curtea de Apel Cluj a admis acţiunea şi, anulând hotărârea contestată, a obligat pârâta să-i acorde reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada solicitată, începând cu data de 1 aprilie 2008.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul a satisfăcut stagiul militar prin muncă, în perioada 15 mai 1953 – 7 aprilie 1956, aşa cum rezultă din copia livretului militar depusă la dosar.
Cum în această perioadă, în afara D.S.M., denumite ca atare, au existat şi alte unităţi militare unde tinerii satisfăceau stagiul militar prin muncă, lipsa evidenţelor tuturor acestor unităţi militare nu poate constitui un argument pentru neacordarea drepturilor conferite de Legea nr. 309/2002, care are un caracter vădit reparator.
Împotriva acestei hotărâri pârâta C.J.P. Cluj a declarat recurs, susţinând că este netemeinică şi nelegală, întrucât din actele dosarului nu rezultă că detaşamentele de muncă în care a lucrat reclamantul au făcut parte din Direcţia Generală a Serviciului Muncii, iar de prevederile Legii nr. 309/2002 beneficiază numai persoanele care au efectuat stagiul militar în aceste detaşamente de muncă, în perioada 14 ianuarie 1950 – 28 februarie 1961.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul D.G.S.M. în perioada 1950 – 1961, beneficiază de prevederile acestei legicetăţeanul român care a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă în perioada sus menţionată.
Dovada încadrării în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002 se face, potrivit art. 6 alin. (1) lit. a) din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor acestei legi, aprobate prin HG nr. 1114/2002, şi cu livretul militar.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, din livretul militar al reclamantului rezultă că acesta a lucrat în timpul stagiului militar în detaşamente de muncă, în perioada 15 mai 1953 – 7 aprilie 1956 la U.M. Bucureşti. Or, câtă vreme este dovedită împrejurarea că reclamantul a prestat muncă în timpul stagiului militar într-un detaşament special organizat în acest scop, nu există nici un temei pentru a-l excepta de la beneficiul drepturilor acordate prin lege, aceasta trebuind interpretată în sensul producerii de efecte juridice iar nu al neaplicării ei. Faptul că se contestă de către recurenta-pârâtă apartenenţa detaşamentelor de muncă la D.G.S.M., invocându-se tutela M.F.A., nu prezintă importanţă în soluţionarea cauzei, deoarece, altfel, s-ar ajunge la eludarea scopului reparator al legii, a cărei finalitate este aceea de aacorda drepturi compensatorii persoanelor care au fost obligate să presteze o muncă ordonată de regimul acelei epoci pe anumite criterii, în perioada în care reclamantul trebuia să efectueze stagiul militar, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Dintr-o altă perspectivă, este de menţionat că susţinerile recurentei - pârâte nu-şi găsesc suport probator cert în livretul militar, în condiţiile în care se menţionează expres că intimatul - reclamant a prestat muncă şi a fost încadrat în categoria „neinstruit".
Chiar C.J.P. Cluj, în motivarea recursului, a arătat că în Tabelul cu evidenţa D.M. din cadrul D.G.S.M. care funcţionau în perioada 1950 – 1961, întocmit de A.N., figurează şi unele unităţi militare, ceea ce înseamnă că denumirea de „unitate militară" nu constituie un criteriu suficient pentru stabilirea apartenenţei structurii respective la M.F.A., dacă nu se corelează cu alte elemente certe în acest sens.
Or, este evident că intimatul a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute în art. 1 din Legea nr. 309/2002 chiar dacă unitatea militară unde a satisfăcut stagiul militar, nu poartă denumirea de detaşament de muncă.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 473 din 4 iunie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 58/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 60/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
