ICCJ. Decizia nr. 595/2009. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 595/2009
Dosar nr. 2264/54/2007
Şedinţa publică din 5 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 35 din 31 ianuarie 2008 Curtea de Apel Craiova a admis acţiunea reclamantului D.C.D. formulată în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională a funcţionarilor publici şi Consiliul Local Pieleşti, având ca obiect anularea concursului organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici în luna septembrie 2007 pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacantă de secretar al Comunei Pieleşti, judeţul Dolj.
Instanţa de fond, prin sentinţa civilă nr. 120 din 22 mai 2008 în temeiul dispoziţiilor art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., a admis cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 35 din 31 ianuarie 2008 în sensul că pârâţii au fost obligaţi la 2007 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa aceste hotărâri, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul a solicitat anularea concursului organizat pentru ocuparea funcţiei publice de conducere de secretar al Consiliului Local al comunei Pieleşti, judeţul Dolj, în perioada 17 septembrie 2007 – 18 septembrie 2007 invocând încălcarea dispoziţiilor art. 8 referitoare la îndeplinirea condiţiilor specifice de participare la concurs şi art. 22 privind comisia de concurs şi comisia de soluţionare a contestaţiilor din HG nr. 1209/2003. Conform art. 10 din HG 1209/2003 procedura de desfăşurare a concursului constă în 3 etape: selectarea dosarelor, proba scrisă şi interviul.
La data selectării dosarelor de concurs reclamantul era singurul care îndeplinea condiţiile de vechime în studii pentru participarea la concursul pentru ocuparea funcţiei publice de conducere, situaţie în care comisia de concurs ar fi trebuit să selecteze doar dosarul reclamantului şi nu să aplice excepţia prevăzută de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 251/2006, potrivit căreia în cazul în care la concursul organizat nu se prezintă persoane care îndeplinesc condiţiile de studii juridice sau administrative şi/ sau condiţiile de vechime în specialitatea studiilor juridice ori administrative, pot candida şi persoane care nu îndeplinesc aceste condiţii.
Instanţa de fond a reţinut că în mod nelegal Comisia de soluţionare a contestaţiilor a procedat în data de 18 septembrie 2007, când a afişat la sediul A.N.F.P. rezultatul contestaţiei formulate de reclamant cu privire la selecţia dosarelor, deşi concursul propriu-zis s-a desfăşurat în perioada 17 – 18 septembrie 2007, respingând contestaţia acestuia pentru ca în baza aceluiaşi temei de drept să se menţioneze că, de fapt, comisia de soluţionare a contestaţiilor nu are competenţa asupra selecţiei dosarelor de concurs depuse de candidaţi.
Instanţa de fond a mai apreciat că singura competentă să soluţioneze contestaţiile împotriva etapei selectării dosarelor este comisia de soluţionare a contestaţiilor care are şi obligaţia soluţionării acestor contestaţii într-un termen rezonabil şi înaintea susţinerii celorlalte două probe.
În ceea ce priveşte comisia de concurs, instanţa de fond a constatat că aceasta a fost constituită prin încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art. 22 alin. (2) lit. a)) şi b) din HG nr. 1209/2003.
Din comisia de concurs au participat din partea Consiliului local un inspector financiar debutant (din iunie 2007), un inspector agricol asistent (iulie 2007) şi un referent asistenţă socială (iunie 2006).
Având în vedere bibliografia de concurs, ce cuprinde doar legislaţia de concurs, instanţa de fond a apreciat că nici unul din aceşti membri nu deţineau cunoştinţele juridice necesare evaluării probelor de concurs şi nici experienţa necesară pentru a evalua obiectiv, competent şi profesional cunoştinţele candidaţilor.
Împotriva acestor hotărâri pârâţii A.N.F.P. şi C.L. Pieleşti au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
I. Ulterior, Consiliul Local Pieleşti a renunţat la judecarea recursului declarat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea de şedinţă din data de 6 noiembrie 2008, în temeiul dispoziţiilor art. 246 alin. (2) C. proc. civ., a luat act de renunţarea la judecarea recursului declarat de C.L. Pieleşti.
II. A.N.F.P., în motivarea recursului arată că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că a omis să se pronunţe asupra cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant, în condiţiile în care această cerere a fost pusă în discuţia părţilor.
Se mai arată că potrivit legislaţiei în vigoare şi anexei la Ordinul nr. 8613 din 07 august 2007 al preşedintelui A.N.F.P. pentru participarea la concurs, candidaţii trebuiau să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 50 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 251/2006 şi cele specifice pentru exercitarea funcţiei publice de secretar respectiv: studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul juridic sau administraţie publică, o vechime de 2 ani în specialitatea studiilor absolvite (în domeniul juridic sau administraţie publică) necesare exercitării funcţiei publice de conducere de secretar, cunoştinţe operare P.C., respectiv aplicarea prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 251/2006.
Recurenta mai susţine că reclamantul era licenţiat în ştiinţe administrative, specializarea administraţie publică, nefiind încadrat într-o funcţie corespunzătoare studiilor absolvite, astfel că la data selectării dosarelor de concurs nu îndeplinea condiţiile de vechime în specialitatea studiilor superioare absolvite, respectiv administraţie publică necesare exercitării funcţiei publice de secretar.
Recurenta mai arată că datorită faptului că s-a apreciat că nici un candidat nu îndeplinea condiţiile de vechime – respectiv 2 ani în specialitatea studiilor absolvite, necesare exercitării funcţiei publice de conducere de secretar, s-a aplicat excepţia prevăzută de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 251/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/ 1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi menţionată expres în anexa la Ordinul nr. 8613 din 07 august 2007 al preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Comisia de concurs a fost constituită potrivit dispoziţiilor art. 22 din HG nr. 1203/2009 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici prin Ordinul nr. 8613 din 07 august 2007 al preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, astfel cum a fost modificat prin ordinul nr. 9927 din 07 septembrie 2007 al preşedintelui A.N.F.P. şi a fost formată din 5 membri, 3 fiind desemnaţi dintre funcţionari publici din cadrul autorităţii publice în al cărui stat de funcţii a figurat funcţia publică scoasă la concurs, respectiv din cadrul Consiliului Local Pieleşti, iar 2 fiind desemnaţi dintre funcţionari publici din cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
În fine, recurenta consideră că instanţa de fond trebuia să o introducă în cauză, pe câştigătoarea concursului contestat, respectiv D.G., în calitate de intervenientă.
Examinând cauza şi sentinţele atacate, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de A.N.F.P. împotriva sentinţei civile nr. 35 din 31 ianuarie 2008 şi a sentinţei nr. 120 din 22 mai 2008, ambele pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
1. În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 35 din 31 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Craiova, Înalta Curte apreciază că nu pot fi reţinute argumentele recurentei privind neîndeplinirea cerinţei pentru vechimea în specialitatea studiilor superioare absolvite de către reclamant, având în vedere vechimea celorlalţi doi candidaţi.
Din actele dosarului rezultă că reclamantul a fost singurul care a îndeplinit această condiţie, fiind consilier juridic 2 ani şi 2 luni.
Astfel fiind, nu pot fi primite susţinerile recurentei potrivit cărora datorită faptului că nici un candidat nu a îndeplinit condiţia de vechime – respectiv 2 ani în specialitatea studiilor absolvite, a fost nevoită să aplice excepţia prevăzută de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 251/2006.
În cauză, reclamantul a făcut, la momentul depunerii candidaturii pentru postul de secretar al Primăriei Pieleşti, dovada îndeplinirii condiţiei privitoare la vechimea numirii în specialitatea studiilor necesară exercitării funcţiei publice vacante stabilită de art. 57 alin. (6) din Legea nr. 188/1999, republicată.
De asemenea, Înalta Curte urmează a înlătura critica potrivit căreia instanţa de fond în mod greşit a constatat nelegala compunere a comisiei de concurs.
Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (2) lit. a) şi b) din HG nr. 1209/ 2003, membrii comisiei de concurs trebuie să aibă cunoştinţele necesare valorii probelor de concurs, precum şi experienţă în evaluarea cunoştinţelor şi aptitudinilor candidaţilor, specifice procesului de recrutare.
Din comisia de concurs au făcut parte un inspector financiar debutant, un inspector agricol asistent şi un referent asistenţă socială.
Astfel fiind, instanţa de fond în mod corect a reţinut că pârâtele aveau obligaţia, în raport cu postul vacant sos la concurs să ia toate măsurile ca toţi membrii comisiei să îndeplinească cerinţele prevăzute de art. 22 alin. (2) lit. a) şi b) din HG nr. 209/2003.
Înalta Curte consideră neîntemeiat şi motivul de recurs potrivit căruia instanţa de fond, în mod nelegal nu a dispus introducerea în cauză a persoanei care a câştigat concursul, în calitate de intervenientă.
Într-adevăr, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorul este în drept să pună întrebări părţilor sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau întâmpinare.
Din interpretarea textului de lege mai sus amintit, se observă că sunt avute în vedere acele împrejurări de fapt sau de drept care se încadrează în limitele cadrului procesual, sub aspectul obiectului şi al părţilor în proces, deci ale cadrului procesual trasat deja de reclamant şi de pârât.
Instanţa nu poate pune în dezbatere posibilitatea reclamantului de a-şi mări câtimea obiectului sau de a cere şi altceva, ori posibilitatea oricăreia dintre părţi de a solicita introducerea în cauză a unui terţ.
Dreptul părţilor de a determina limitele procesului este, în principiu, neîngrădit, instanţa neputând introduce din oficiu o altă persoană în proces, posibilitatea de a lărgi sfera procesului având-o numai părţile.
În consecinţă, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei fondului este legală şi temeinică.
2. În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 120 din 22 mai 2008 a Curţii de Apel Craiova, prin care a fost admisă cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 35 din 31 ianuarie 2008, în sensul obligării pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat şi nu poate fi promovat având în vedere dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".
Susţinerea potrivit căreia instanţa era obligată să pună în discuţia părţilor această cerere este nefondată, neexistând această obligaţie pentru instanţă.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat împotriva celor 2 hotărâri, va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E
Respinge recursul declarat de A.N.F.P. împotriva sentinţei civile nr. 35 din 31 ianuarie 2008 şi a sentinţei nr. 120 din 22 mai 2008, ambele pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 593/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 596/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
