ICCJ. Decizia nr. 591/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 591/2009
Dosar nr. 37254/3/2007
Şedinţa publică din 5 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2177 din 9 septembrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea reclamanţilor N.E.M., D.R., Ş.D., S.V.N., D.I., C.M.A.E., B.L., C.F., C.C., B.G., D.A.L., S.F., P.F.S., L.T., I.I., E.L., C.I., M.C., V.P., B.R., E.M., I.M., Ţ.B., C.D., C.G., C.R., L.D., L.A. formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi cu chematul în garanţie M.E.F., a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor primele de vacanţă pentru perioada octombrie 2004 – decembrie 2006, actualizate; a respins cererea de plată a cheltuielilor de judecată, precum şi cea de chemare în garanţie formulată de pârât.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că potrivit art. 34 lit. f) din Legea 293/2004 funcţionarul public din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor are dreptul la „primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu pe lângă drepturile salariate aferente lunii care se efectuează concediul".
S-a mai reţinut că prin Decizia 23 din 2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că magistraţii şi personalul auxiliar beneficiază de primă de vacanţă pentru perioada în care legislaţia a prevăzut acest drept chiar dacă dispoziţiile legale au fost în mod succesiv suspendate. Instanţa supremă a arătat că „efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziţiei legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv".
În aceeaşi decizie, instanţa supremă a arătat că „dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 386/2001, precum şi cele ale Legii nr. 743/2001 (acte de suspendare a dreptului magistraţilor şi personalului auxiliar la primă de vacanţă.) au întrerupt cursul prescripţiei dreptului la acţiune pentru beneficiarii prevederii legale sus-menţionate, a cărei punere în aplicare a fost suspendată sau amânată prin acte normative temporare, emise datorită unor condiţii financiare deosebite."
Instanţa de fond a mai apreciat că acelaşi raţionament juridic trebuie aplicat şi în cazul funcţionarilor publici cu statut special, constatând că suspendările succesive ale dreptului la primă de vacanţă au avut ca efect întreruperea prescripţiei dar nu au dus la stingerea dreptului ci, după încetarea efectelor actelor de suspendare se impunea plata retroactivă a acestor drepturi. Termenul de prescripţie trebuie calculat de la data ultimei suspendări întrucât doar la acea dată se putea formula o acţiune pentru plata primelor de vacanţă.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie, instanţa de fond a respins-o, apreciind că M.E.F. nu este garantul obligaţiilor bugetare ale altor instituţii care au calitate de ordonatori principali de credite.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Justiţiei, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că instanţa de fond în mod greşit a admis acţiunea pentru perioada 2004 - 2005 reclamanţilor ale căror raporturi de muncă cu Ministerul Justiţiei a început numai din anul 2006.
Recurentul precizează faptul că intimaţii - reclamanţi Ţ.B., C.D., C.R., L.D., au raporturi de muncă cu Ministerul Justiţiei numai din anul 2006, iar prin hotărârea pronunţată instanţa a dispus obligarea la plata primelor de concediu pentru anii 2004 – 2005, perioadă în care aceştia nu au avut raporturi de muncă cu această instituţie.
Pe de altă parte, intimata - reclamantă L.A. a fost transferată la Administraţia Naţională a Penitenciarelor începând cu data de 15 iulie 2005, astfel că prin hotărârea pronunţată în mod greşit s-a dispus obligarea Ministerului Justiţiei la plata primei de concediu începând cu această dată.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din actele dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că reclamanţii Ţ.B., C.D., C.R., L.D., au raporturi de muncă cu Ministerul Justiţiei numai din anul 2006, iar prin hotărârea pronunţată instanţa de fond în mod greşit a dispus obligarea pârâtului la plata primelor de concediu pentru anii 2004 – 2005, deoarece în această perioadă aceştia nu au avut raporturi de muncă cu această instituţie.
De asemenea, intimatei-reclamante L.A. i-au încetat raporturile de muncă prin transfer la Administraţia Naţională a Penitenciarelor începând cu data de 15 iulie 2005, astfel că prin hotărârea pronunţată în mod greşit s-a dispus obligarea Ministerului Justiţiei la plata primei de concediu începând cu această dată.
Înalta Curte va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 34 lit. f) din Legea nr. 293/2004 „funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Or, dispoziţiile textului de lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuţie, au fost în fiinţă în întreaga perioadă menţionată şi fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituţia României, nu s-a constatat că ar fi neconstituţionale.
Ulterior, în anii 2001 - 2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanţă a fost suspendată, însă aceste dispoziţii nu au conţinut vreo referire la eventualitatea desfiinţării dreptului, ci doar la suspendarea exerciţiului acestuia.
Suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui atâta timp cât nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă.
Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2001 - 2006, pentru că exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept) cât şi reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziţiei legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv.
A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziţiei de suspendare a aplicării unui text de lege şi după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput şi inadmisibil.
Altfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi modificată în parte, în sensul respingerii pretenţiilor formulate de reclamanţii Ţ.B., C.D., C.R., L.D., pentru perioada anilor 2004 - 2005 şi de reclamanta L.A. pentru perioada iulie 2005 - 2006, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.J., împotriva sentinţei civile nr. 2177 din 9 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în parte, în sensul respingerii pretenţiilor formulate de reclamanţii Ţ.B., C.D., C.R., L.D., pentru perioada anilor 2004-2005 şi de reclamanta L.A. pentru perioada iulie 2005 - 2006.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 590/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 593/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
