ICCJ. Decizia nr. 622/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 622/2009
Dosar nr. 3050/2/2007
Şedinţa publică din 6 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul M.C.F. a chemat în judecată pârâtul M.A.I. (fost M.I.R.A.), solicitând anularea Hotărârii pârâtului nr. 2106251 din 30 ianuarie 2007, în ceea ce priveşte respingerea cererii reclamantului de restituire a sumei de 18.274,92 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată care face parte integrantă din preţul apartamentului vândut prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata integrală; obligarea pârâtului să emită o hotărâre de restituire a sumei de 18.274,92 lei în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei, sub sancţiunea unei penalităţi de 100 lei pe zi de întârziere, anularea art. 15 alin. 6 şi art. 10 din Ordinul nr. 1502 din 13 noiembrie 2006 al Ministerului Administraţiei şi Internelor în ceea ce priveşte limitarea restituirii TVA în cazul locuinţelor de serviciu achitate integral până la data intrării în vigoare a Legii nr. 357/2006, numai la taxa pe valoarea adăugată aferentă diferenţei între preţul achitat şi noul preţ modificat potrivit legii.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că cererea sa prin care a solicitat restituirea sumei de 18.274,92 lei reprezentând TVA i-a fost respinsă de pârât, astfel că în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 a formulat plângere prealabilă, care i-a fost la rându-i respinsă, menţinându-se actul atacat, ca fiind legal şi temeinic.
Pârâtul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată având în vedere că potrivit art. 2 din Legea nr. 357/2006, preţul şi condiţiile de plată prevăzute în contractele de vânzare cumpărare încheiate în baza Legii nr. 562/2004 pot fi modificate la cererea cumpărătorilor, nefiind prevăzută posibilitatea restituirii integrale a TVA aplicată preţului de vânzare.
În acelaşi timp pârâtul a formulat cerere de chemare în garanţie a M.F.P. (fost M.E.F.), arătând că suma solicitată de reclamant şi care reprezintă TVA a fost virată la bugetul de stat, care este gestionat de acest minister.
Prin întâmpinare, M.F.P. a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar pe fondul cererii de chemare în garanţie a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Pe timpul procesului, reclamantul şi-a precizat acţiunea, în sensul că dacă se va reţine legalitatea art. 15 alin. (6) şi art. 10 din Ordinul M.A.I. nr. 1502/2006, solicită obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri de restituire a sumei de 5161 lei reprezentând TVA aferentă diferenţei dintre preţul achitat şi noul preţ recalculat, diferenţă în cuantum de 27.163, 78 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 1598 din 27 mai 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte, acţiunea precizată formulată de reclamant, a anulat, în parte, Hotărârea nr. 2106251 din 30 ianuarie 2007 emisă de M.A.I., pe care l-a obligat să emită o nouă hotărâre prin care să restituire reclamantului taxa pe valoarea adăugată aferentă diferenţei dintre preţul achitat prin contractul de vânzare cumpărare a apartamentului şi noul preţ recalculat, diferenţă în cuantum de 27.163,78 lei, potrivit facturii din 5 decembrie 2006.
A respins cererea de chemare în garanţie a M.F.P. formulată de pârâtul M.A.I.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 357/2006 şi ale art. 15 din Ordinul nr. 1502 din 13 noiembrie 2006 al M.A.I. se restituie atât diferenţa dintre preţul achitat integral al locuinţelor de serviciu vândute de către instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi noul preţ, recalculat, la cererea cumpărătorilor, cât şi dobânda şi TVA-ul aferent acestei diferenţe.
Constatând că reclamantul se încadrează în condiţiile prevăzute de aceste dispoziţii legale, instanţa de fond a admis, în parte acţiunea şi a obligat pârâtul să emită o hotărâre prin care să-i restituie reclamantului TVA-ul aferent diferenţei de preţ rezultată din factura din 5 decembrie 2006 emisă de pârât.
În ceea ce priveşte cererea privind chemarea în garanţie a M.F.P. formulată de pârâtul M.A.I., prima instanţă a considerat că acest minister nu are calitate procesuală pasivă, întrucât conform art. 158 alin. 2 din Legea nr. 571/2003, TVA-ul se administrează de organele fiscale şi de autorităţile vamale iar potrivit art. 17 din Legea nr. 92/2003 subiectele raportului juridic fiscal sunt statul, unităţile administrativ teritoriale, contribuabilul precum şi alte persoane ce dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul M.A.I., criticând-o sub aspectul respingerii cererii de chemare în garanţie a M.F.P.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că suma reprezentând TVA, achitată de intimatul reclamant la a cărei restituire a fost obligat pârâtul M.A.I., a fost virată la bugetul de stat, care, potrivit HG nr. 208/2005 este gestionat de M.E.F.
Examinând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva motivelor de recurs invocate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, având în vedere considerentele ce urmează:
În temeiul art. 28 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, M.F.P. (numit M.E.F. la data pronunţării hotărârii atacate) are atribuţii în elaborarea proiectelor legii bugetului şi al bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite.
Totodată, în cazul modificării bugetului aprobat, acelaşi minister are obligaţia de a elabora proiectul legii de rectificare a bugetului de stat.
Din perspectiva atribuţiilor pe care le are, M.F.P. apare ca un administrator al bugetului statului care, în baza legii bugetului de stat aprobat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, dar numai în măsura în care acestea sunt prevăzute de lege.
În acelaşi mod, M.F.P. nu poate fi obligat să aloce fondurile necesare restituirii TVA, deoarece potrivit art. 158 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, TVA se administrează de către organele fiscale şi de către autorităţile vamale pe baza competenţelor acestora, astfel cum a apreciat, în mod corect, şi instanţa de fond.
Aşadar, M.F.P., neavând competenţe în materia administrării TVA, nu poate avea nici calitate procesuală pasivă în cauză, motiv pentru care recursul pârâtului M.A.I. vizând admiterea cererii de chemare în garanţie a M.F.P. va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.A.I. (fost M.I.R.A.) împotriva sentinţei civile nr. 1598 din 27 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 618/2009. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 628/2009. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
