ICCJ. Decizia nr. 632/2009. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 632/2009
Dosar nr. 816/45/2007
Şedinţa publică din 6 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 11 decembrie 2007 la Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul R.G.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii SC A. SA Bârlad, Ministerul Transporturilor şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (fost Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor) anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la data de 30 martie 2001 de către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a dobândit prin moştenire dreptul de proprietate asupra terenului care constituie obiectul certificatului de atestate a dreptului de proprietate a cărui anulare a solicitat-o.
A precizat că a luat la cunoştinţă de existenţa Certificatului la data de 7 iunie 2006, când SC A. SA Bârlad a depus actul administrativ menţionat la Dosarul nr. 1490/2006 aflat pe rolul Curţii de Apel Iaşi.
Prin întâmpinare, Ministerul Transporturilor a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, întrucât reclamantul nu a respectat termenul pentru introducerea plângerii prealabile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004. A menţionat că reclamantul a formulat plângere prealabilă şi a înregistrat-o la Ministerul Transporturilor la data de 18 mai 2007, deşi luase la cunoştinţă de existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate la data de 7 iunie 2006.
Prin sentinţa civilă nr. 64/CA din 31 martie 2008, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a hotărât, în complet de divergenţă, admiterea excepţiei tardivităţii formulării plângerii prealabile şi pe cale de consecinţă a respins acţiunea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
A constatat că reclamantul a luat la cunoştinţă de existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 30 martie 2001 la data de 25 aprilie 2002, când i-a fost comunicată Decizia nr. 5 din 5 martie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. 2387/2001.
A mai reţinut că reclamantul a formulat plângere prealabilă la începutul anului 2007, depăşind termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 înlăuntrul căruia se putea formula, legal, această plângere, astfel că soluţia care s-a impus în cauză a fost respingerea acţiunii ca urmare a admiterii excepţiei tardivităţii plângerii prealabile.
Împotriva sentinţei civile nr. 64/CA din 31 martie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul.
În motivarea recursului, reclamantul a prezentat demersurile pe care le-a întreprins pe lângă instituţiile administraţiei locale şi centrale precum şi acţiunile formulate în faţa instanţelor de judecată pentru a i se recunoaşte dreptul de proprietate pretins.
A mai arătat că în faţa instanţei de fond a recunoscut că nu a ştiut că înainte de a promova acţiunea în instanţă, trebuia să formuleze plângere prealabilă către organul emitent al certificatului de atestare a dreptului de proprietate a cărui anulare a solicitat-o.
Examinând actele şi lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate de reclamant, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, având în vedere considerentele ce se vor arătat în cele ce succed.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Totodată, în temeiul alin. (7) din acelaşi articol plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, şi peste; termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului, acesta fiind termen de prescripţie.
În cauză, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a reţinut că reclamantul R.G.I. a luat la cunoştinţă de existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 30 martie 201, la data de 25 aprilie 2002, când i-a fost comunicată Decizia nr. 5 din 5 martie 2002 a Curţii de Apel Iaşi.
Cum reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva actului administrativ menţionat la data de 16 ianuarie 2007, adică după scurgerea termenului de 6 luni prevăzut de textul de lege menţionat, aceasta are caracter tardiv.
Pe cale de consecinţă, soluţia primei instanţe prin care s-a respins acţiunea ca urmare a admiterii tardivităţii plângerii prealabile este legală şi temeinică.
În raport cu aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul R.I. împotriva sentinţei civile nr. 64/ CA din 31 martie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 628/2009. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 638/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
