ICCJ. Decizia nr. 623/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 623/2009
Dosar nr. 5282/2/2007
Şedinţa publică din 6 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3136 pronunţată la 4 decembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a dispus admiterea acţiunii formulată de reclamanta SC A.Ţ.A. SA Bucureşti şi a obligat pârâta C.S.A.D.F.G. să-i plătească reclamantei suma de 5.435,337 lei cu titlu de dobândă la despăgubire şi 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că refuzul comisiei de supraveghere a asigurărilor de a plăti dobânda de la data de 14 iunie 2004 până la data deschiderii procedurii falimentului este unul nejustificat,|în condiţiile în care reclamanta se afla, la data deschiderii procedurii falimentului, în posesia unui titlu executoriu prin care SC C.R.A.C. SA a fost obligată ca, pe lângă de suma de 400.000.000 lei ( 40.000 RON) să achite şi dobândalegală deîncepând cu data de 14 iunie 2004.
Cât timp creditorul de asigurări are un titlu executoriu se prezumă în mod absolut că sumele stabilite prin acest act sunt conforme cu dispoziţiile legale, administratorul fondului având competenţa să verifice doar existenţatitlului şidacă acesta nu a fost executat în cadrul unei alte proceduri.
Nu se poate vorbi de o confuzie între asigurător şi comisia pentru supravegherea asigurărilor iar pârâta nu se poate apăra prin invocarea inopozabilităţii Sentinţei civile nr. 9976 din 21 decembrie 2004 întrucât legiuitorul a stabilit în mod clar modalitatea de recuperare a sumelor datorate de o societate de asigurări intrată în faliment prin plata acestor sume din fondul de garantare.
Posibilitatea creditorilor de asigurări de a se îndestula din fondul de garantare pentru toate creanţele pe care le aveau faţă de societatea de asigurări cu privire la care s-a deschis procedura falimentului este una care decurge din lege, administratorul fondului fiind în măsură să verifice doar dacă societatea de asigurări respectivă avea o astfel de datorie.
Nici dispoziţiile ordinului 3115/2005, invocat prin întâmpinare, nu pot duce la o altă concluzie.
Aceste dispoziţii normative nu conferă administratorului fondului, şi nici nu ar fi putut să o facă în mod legal, competenţa de a analiza temeinicia unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile ci verificările autorităţii pârâte se limitează la analizarea efectelor respectivei hotărâri.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâta C.S.A.D.F.G. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta invocă în principal excepţia inadmisibilităţii acţiunii în raport de obiectul pretenţiilor deduse judecăţii, solicitând astfel admiterea recursului şi respingerea acţiunii ca inadmisibilă întrucât nu se încadrează în prevederile art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
pe fondul cauzei, solicită, în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 Cod proc. civ, modificarea sentinţei atacate în sensul de a dispune respingerea plângerii formulate de reclamantă, ca neîntemeiată.
Susţine recurenta că dispoziţiile art. 48 din Legea 503/2004 sunt greşit interpretate şi aplicate de instanţa de fond.
limitarea obligaţiilor Fondului de garantare nu decurge din limitarea obligaţiei asigurătorului, aşa cum în mod eronat aplica legea instanţa de fond, pentru că Fondul de garantare nu preia obligaţiile societăţii de asigurare aflate în insolvenţă. Preluarea obligaţiilor societăţii aflate în faliment este imposibilă ţinând cont şi de faptul că poziţia procesuală pe care instituţia recurentă o are în dosarul de faliment al societăţii de asigurare este aceea de creditor de asigurări în condiţiile art. 27 alin. (1) coroborat cu art. 49 alin. (2) din Legea 503/2004 raportat la art. 16 alin. (2) din Normele privind Fondul de garantare aprobate prin Ordinul Preşedintelui C.S.A. nr. 3115/2005.
Procedura şi condiţiile de efectuare a plaţilor din disponibilităţile Fondului este reglementată de art. 23 şi urm. din Legea 503/2004 şi de Capitolul III (art. 13) şi de Capitolul IV (art. 21 şi 22) din Normele privind Fondul de garantare aprobate prin Ordinul Preşedintelui C.S.A. nr. 3115/2005.
Din momentul rămânerii irevocabile a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment a societăţii de asigurare debitoare, în conformitate cu art. 48 alin. (1) din Legea nr. 503/2004, creditorii de asigurări beneficiază de două posibilităţi, respectiv, pe de o parte de prioritate absolută în ceea ce priveşte recuperarea creanţelor din pasivul debitoarei aflate în insolvenţă (art. 49 din Legea 503/2004), iar, pe de altă parte de posibilitatea legală a recuperării creanţelor lor din disponibilităţile Fondului de garantare (art. 48 din Legea 503/2004).
Legea 503/2004 cuprinde două proceduri distincte, pe de o parte, o procedura speciala în ceea ce priveşte procedura de insolvenţă a unei societăţi de asigurare, iar pe de altă parte, o procedură administrativă în ceea ce priveşte plata din disponibilităţile Fondului de garantare a creanţelor de asigurări, distincţie pe care instanţa de fond nu o face.
plata dobânzii incumba debitorului pentru neexecutarea obligaţiei de a da o suma de bani, obligaţie care în această speţă urma a fi suportată în solidar de SC M.E. SA, F.A.J. şi de SC C.R.A.C. SA, aspecte pe care instanţa de fond nu le-a avut în vedere. Susţine recurenta că instanţa de fond a obligat-o prin, încălcarea prevederilor legale, la plata unei sume de bani, cu titlu de dobândă pentru neexecutarea la termen a unei obligaţii care incumbă celor trei debitori, astfel cum rezultă din sentinţa civilă nr. 9976 din 21 decembrie 2004.
Prin întâmpinarea formulată în recurs intimata SC A.Ţ.A. SA Bucureşti a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menţinerea sentinţei recurate ca fiind legală şi temeinică cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi sub toate aspectele conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată:
Recurenta-pârâtă a invocat prin motivele de recurs excepţia inadmisibilităţii acţiunii în raport de obiectul pretenţiilor deduse judecăţii, excepţie care este nefondată pentru următoarele considerente:
Intimata-reclamanta SC A.Ţ.A. SA Bucureşti a formulat acţiunea în temeiul art. 40 alin. (1) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurărilor, conform cărora, "(1) împotriva deciziilor adoptate de C.S.A., în conformitate cu art. 8 alin. (2), persoana fizică sau juridică în cauză poate face plângere la Curtea de Apel Bucureşti în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei."
S-a apreciat că Decizia atacata valorează refuz din partea recurentei - pârâte de a plăti suma de 5.435,00 lei, reprezentând "dobânda legala", calculata pe perioada de la data de 14 iunie 2004 pana la data 03 februarie 2005 (data deschiderii procedurii de reorganizare si lichidare judiciara împotriva SC C. SA).
Prin adresa din 06 octombrie 2006, C.S.A - Departamentul Fondul de Garantare a comunicat că în urma analizării documentelor din dosar au rezultat diferenţe faţă de sumele solicitate şi anume din totalul sumei cerute, de 45.435,33 lei, înţelege să achite doar suma de 40.000,00 lei, motivat de faptul că această sumă reprezintă valoarea maximă a despăgubirii conform Ordinului 8/2001, diferenţa neachitată de 5.435,33 lei depăşind nivelul maxim până la care legea permite acordarea despăgubirilor de către asigurător.
Prin adresa înregistrată la C.S.A - Departamentul Fond de Garantare sub nr. 144644 din 07 aprilie 2006, reclamanta a contestat neacordarea dobânzii pentru întârziere, solicitând C.S.A - Fondul de Garantare achitarea dobânzii legale, calculate de la data de 14 iunie 2004 până la data deschiderii procedurii de faliment, 03 februarie 2005, in valoare de 5.435,33 lei, iar prin Decizia nr. 60203 din 12 iunie 2007, emisă de recurentă s-a respins în parte cererea de plată pentru suma de 45.435,00 lei, admiţând plata din disponibilităţile Fondului de Garantare pentru suma de 40.000,00 lei.
Se constată astfel că s-a atacat la Curtea de Apel Bucureşti un act emis de pârâta - recurentă prin care s-a respins o cerere privind plata dobânzii legale astfel cum de altfel s-a stabilit prin hotărâre judecătorească, prima instanţă analizând motivele pentru care s-a respins în parte cererea şi apreciind că refuzul autorităţii pârâte de a achita suma solicitată este nejustificat.
Este contestat astfel în baza unei legi speciale un act administrativ, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv ca fiind o manifestare unilaterală de voinţă a autorităţii publice care refuză rezolvarea unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim conform art. 2 alin. (2) din lege.
Criticile de nelegalitate formulate de recurentă pe fondul cauzei nu pot fi reţinute, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel cum s-a invocat, având în vedere că prima instanţă a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi a aplicat dispoziţiile legale incidente raportat la aceasta.
Prin sentinţa civilă nr. 9976 din 21 decembrie 2004 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 17630/2004, instanţa a admis acţiunea formulată de reclamanta-intimată SC A.T.A. SA, împotriva SC C.R.A.C. Sa, Sc M.E. Srl şi F.A.J., aceştia din urmă fiind obligaţi în solidar la plata sumei de 40.000,00 lei reprezentând indemnizaţie C.A.S.C.O. şi a dobânzii legale calculată de la data achitării indemnizaţiei de asigurare către asiguratul C.A.S.C.O. (14 iunie 2004 ), pana la achitarea debitului, conform OG 9/2000.
prin sentinţa comerciala nr. 198 din 3 februarie 2005,, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială, a dispus deschiderea procedurii de reorganizare şi lichidare judiciară împotriva SC C. SA, iar intimata-reclamantă s-a adresat cu cerere de executare a hotărârii judecătoreşti C.S.A., cererea fiind înregistrată la aceasta instituţie în data de 07 aprilie 2006.
Conform dispoziţiilor art. 22 din Norma C.S.A. privind Fondul de Garantare (aprobat prin Ordinul C.S.A. nr. 3115/2005), creanţele de asigurări care la data intrării în vigoare a Legii nr. 503/2004 sunt constatate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi susceptibile de a fi puse în executare potrivit legii, pot fi transmise administratorului Fondului învederea verificării şi, după caz, valorificării acestora(…).
Astfel, la data deschiderii procedurii de faliment împotriva SC C.R.A.C. SA, era pronunţat un titlu executoriu prin care aceasta societate de asigurări a fost obligata ca, pe langa suma de 40.000,00 lei, sa achite si dobânda legala, calculata de la data de 14 iunie 2004, către reclamanta-intimată.
Conform dispoziţiilor art. 48 alin. (1) din Legea nr. 503/2004, "De la data rămânerii irevocabile a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, în condiţiile prezentei legi, administratorul Fondului de garantare este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile acestui fond, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, potrivit legii".
Se constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că dispoziţiile art. 48 alin. (1) din legea privind redresarea financiară şi falimentul societăţilor de asigurare, sunt aplicabile în cauză.
Sintagma „potrivit legii" a fost corect interpretată în sensul că administratorul fondului de garantare nu are posibilitatea să cenzureze o hotărâre judecătorească, ce are autoritate de lucru judecat, fiind în acelaşi timp un titlu executoriu şi pentru dobânda legală în perioada de referinţă, reţinută ca o creanţă avută faţă de societatea de asigurări cu privire la care s-a deschis procedura falimentului.
În cauză creanţa este stabilită printr-un titlu executoriu, fiind incidente dispoziţiile art. 22 din Norma privind Fondul de Garantare aprobată prin Ordinul C.S.A. nr. 3115/2005 potrivit cărora "creanţele de asigurări constatate printr-un titlu executoriu obţinut înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 503/2004, nevalorificate în cadrul procedurii de faliment sau în cadrul altor proceduri de executare silită prevăzute de lege, se transmit administratorului Fondului în vederea verificării lor şi, după caz, a valorificării acestora, prin plata sumelor cuvenite de la Fond, în condiţiile prezentelor norme şi ale art. 24 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 503/2004".
sumele de bani stabilite prin titlu executoriu, rezultă că sunt în deplină conformitate cu legea, administratorul Fondului având competenţa de a verifica existenţa titlului şi dacă acesta nu a fost executat în cadrul unei alte proceduri.
Nu se poate reţine că sentinţa civilă nr. 9976/2004 nu îi este opozabilă recurentei, având în vedere că legiuitorul a stabilit în mod clar modalitatea de recuperare a sumelor datorate de o societate de asigurări intrată în faliment.
Din acest motiv, susţinerile făcute de recurentă referitor la obligaţia solidară din titlul executoriu sunt nepertinente şi deasemeni nefondate în condiţiile în care dacă ar fi vorba de o executare propriu-zisă, iar nu stabilită în mod expres de o lege specială, creditorul are posibilitatea legală de a pretinde oricăruia dintre debitorii obligaţi solidar executarea obligaţiei, fiecare debitor fiind privit ca unul principal.
Recursul este nefondat şi sub aspectul modului de interpretare a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Ordinul Preşedintelui C.S.A. nr. 8/2001, referitor la limita maximă de despăgubire ce putea fi acordată pentru evenimente rutiere produse în anul 2002, cu privire la care prima instanţă în mod corect a reţinut că acestea nu se referă la limitele în care se plătesc astfel de datorii din Fondul de Garantare, ci tocmai la limitele în care o societate de asigurare poate să răspundă pentru prejudiciile produse de persoana asigurată, printr-un accident rutier. textul legal se referă numai la cuantumul despăgubirilor şi la cheltuieli de judecată făcute de asiguraţi în procesul civil, nu şi la dobânzile pentru întârziere.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă ca nefondat cu aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., respectiv obligarea recurentei către intimată la plata cheltuielilor de judecată de 1.000 lei reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C.S.A.D.F.G. împotriva sentinţei civile nr. 3136 din 4 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 1.000 lei către intimatul-reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 577/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 634/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
