ICCJ. Decizia nr. 3750/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3750/200.
Dosar nr. 367/42/200.
Şedinţa publică din 30 iulie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 110 din 10 iunie 2009 Curtea de Apel Ploieşti a respins ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 1 şi art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că definiţia pe care actele administrative normative atacate o dau noţiunii de „naştere" este în contradicţie cu dispoziţiile ordonanţei de urgenţă în aplicarea căreia au fost emise şi, prin discriminarea pe care o creează între persoane aflate în situaţii identice, poate deturna actul normativ în aplicarea căruia au fost emise de la însuşi scopul pentru care a fost adoptat.
S-a mai reţinut că prin Decizia nr. 987/2006 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, respinsă în cele din urmă, Curtea Constituţională a stabilit că drepturile recunoscute prin actul normativ atacat se nasc exclusiv în considerarea calităţii pe care persoana respectivă o are, drepturi ce sub aspectul lor patrimonial reprezintă indemnizaţia lunară de care poate beneficia aceasta pe perioada în care optează a se dedica creşterii copilului, dar nu mai mult de doi ani şi, respectiv, 3 ani.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta D.E.C.
În esenţă, recurenta arată că acordarea acestei indemnizaţii lunar şi nu doar la momentul naşterii, o singură dată, confirmă că definiţia naşterii, avută în vedere la adoptarea OUG nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultaţi din naştere. De asemenea, s-a mai arătat că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situaţia cea mai frecventă, aceea a naşterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare şi situaţiile de excepţie, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existenţa unei justificări obiective.
Examinând cauza prim prisma motivelor de recurs invocate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, în considerarea următoarelor argumente.
Criticile aduse de pârâţi sunt neîntemeiate, prevederile art. 21 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobate prin HG nr. 1025/2006 sunt nelegale.
Potrivit art. 108 din Constituţia României, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe, hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.
Art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului OUG nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 2 din HG nr. 2825/2005 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 şi art. 2 şi art. 3 din HG nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a aceluiaşi act normativ contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.
Într-adevăr, OUG nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, iar la modul cum s-a definit naşterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuţi şi cei, de exemplu, adoptaţi, în sensul că în cazul adopţiei s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
Prin urmare, acordarea indemnizaţiei lunare trebuie raportată la numărul copiilor născuţi, iar nu la numărul naşterilor, situaţie în care dispoziţiile art. 2 din normele metodologice sunt nelegale. Definind naşterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 2 din HG nr. 1825/2005 completează în mod nelegal actul normativ cu forţă superioară în aplicarea căruia a fost adoptat şi încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi multiplă.
Referirea la Decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006 pronunţată de Curtea Constituţională, în cuprinsul sentinţei atacate, nu are relevanţă în prezenta cauză.
Faţă de titlul şi obiectul de reglementare al actului administrativ contestat, va fi respinsă şi susţinerea potrivit căreia indemnizaţia lunară nu reprezintă o măsură de protecţie a copilului, cu atât mai mult cu cât beneficiarul dreptului rezultă din norma legală cuprinsă în art. 6 din ordonanţa de urgenţă şi nu poate fi stabilit prin trimitere la actele normative referitoare la alte forme de protecţie socială.
In consecinţă, fiind motive de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentinţa atacată, în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 1 şi art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.E.C. împotriva sentinţei nr. 110 din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite excepţia de nelegalitate, invocată de reclamanta D.E.C. şi constată nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr.1025/2006, raportat la prevederile art. 1 şi art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3697/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 550/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
