ICCJ. Decizia nr. 577/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 577/2009
Dosar nr. 7793/1/200.
Şedinţa publică din 4 februarie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 717 din 22 august 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia în anulare formulată de A.O. împotriva deciziei nr. 4330 din 9 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca inadmisibilă şi totodată i-a aplicat contestatorului sancţiunea amenzii judiciare în cuantum de 100 lei în temeiul dispoziţiilor art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut, în esenţă, că a exercitat această cale atac împotriva deciziei nr. 4330 din 9 noiembrie 2007, prin care, la rândul său, a fost respinsă ca inadmisibilă o contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 1494 din 9 martie 2007, fără să se indice vreo împrejurare de fapt sau de drept care să poată fi încadrată în cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de lege.
Instanţa a mai reţinut că litigiul privind modul de calcul al pensiei contestatorului, iniţiat printr-o cerere de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu nr. 802 din 29 mai 1996, a fost soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 3976 din 19 noiembrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care a respins ca nefondat recursul împotriva sentinţei nr. 1228 din 17 decembrie 2002.
Decizia de recurs a fost atacată cu o contestaţie în anulare respinsă ca tardivă, prin Decizia nr. 5297 din 29 iunie 2004.
După pronunţarea acelei decizii, contestatorul a formulat nu mai puţin de alte şase contestaţii în anulare prin care, de fiecare dată, a atacat, ca fiind nelegală şi netemeinică, Decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei în anulare anterioare.
Toate contestaţiile au fost respinse ca inadmisibile prin deciziile nr. 216 din 18 ianuarie 2005, 4338 din 16 septembrie 2005, 952 din 21 martie 2006, 3458 din 17 octombrie 2006, 1494 din 9 martie 2007 şi 4330 din 9 noiembrie 2007.
Având în vedere conduita procesuală a contestatorului care a perturbat litigiul timp de mai mulţi ani, instanţa a aplicat acestuia o amendă judiciară în cuantum de 100 lei.
Ulterior şi împotriva deciziei nr. 717 din 22 august 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie contestatorul a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 şi art. 319 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 2907 din 17 septembrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ, a respins contestaţia în anulare ca inadmisibilă, reţinând că potrivit art. 321 C. proc. civ. „nu se poate face o nouă contestaţie pentru motive ce au existat la data celei dintâi".
S-a mai reţinut că dispoziţiile art. 317-321 C. proc. civ. reglementează contestaţia în anulare ca fiind o cale de atac de retractare ce poate fi exercitată numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.
A concluzionat instanţa supremă că, în cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior, constatând că în speţă nu este aplicabil nici unul dintre acestea.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare A.S.O., invocând generic dispoziţiile art. 317-321 C. proc. civ., fără a dezvolta vreunul dintre motivele contestaţiei în anulare prevăzute de art. 317 - 318 din cod, reiterând susţinerile referitoare la fondul pretenţiilor deduse judecăţii, aceleaşi susţineri formulate în diferitele etape procesuale ale judecării cauzei.
Contestaţia este inadmisibilă.
Analizând motivele invocate de contestatoare, prin raportare la dispoziţiile legale care reglementează această cale extraordinară de atac, Înalta Curte constată inadmisibilitatea contestaţiei în anulare, pentru următoarele argumente.
1. Potrivit dispoziţiilor art. 317 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului".
Prin urmare condiţiile de admisibilitate a contestaţiei în anulare obişnuită sunt în număr de două şi anume: hotărârea care se atacă să fie irevocabilă şi motivul contestaţiei să nu fi putut fi invocat pe calea apelului sau recursului.
Pe de altă parte, art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ., enumera expres şi limitativ motivele pentru care contestaţia în anulare obişnuită poate fi exercitată, şi anume: când procedura de citare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită şi când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Or, din conţinutul contestaţiei în anulare nu rezultă că A.S.O. a dorit să invoce ca şi motiv de anulare a deciziei atacate, vreuna din ipotezele prevăzute de textele legale menţionate mai sus, criticile formulate referindu-se exclusiv la fondul cauzei şi la modul cum a fost dezlegată pricina de către instanţele de fond, respectiv de recurs.
2. Referitor la motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. textul legal prevede „in terminis", ca şi condiţie de admisibilitate a contestaţiei în anulare specială, că pot constitui obiect al acesteia numai hotărârile instanţelor de recurs care sunt rezultatul unei greşeli materiale.
Or, în speţă, contestatorul şi-a îndreptat cererea de contestaţie în anulare împotriva unei hotărâri pronunţate de instanţa supremă, tot în soluţionarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, nefiind vorba despre o decizie pronunţată în soluţionarea recursului, astfel încât nu este îndeplinită ipoteza textului legal, care permite exercitarea contestaţiei în anulare speciale numai împotriva hotărârilor pronunţate în recurs.
În concluzie, faţă de considerentele prezentate, se constată că în cauză nu sunt întrunite cerinţele de admisibilitate prevăzute în art. 317 şi art. 318 C. proc. civ. astfel încât, contestaţia în anulare urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare formulată de A.S.O. împotriva deciziei nr. 2907 din 17 septembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 550/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 623/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
