ICCJ. Decizia nr. 664/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 664/2009
Dosar nr.2378/116/2007
Şedinţa publică din 10 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi la data de 07 august 2007, reclamantul D.C. a solicitat in contradictoriu cu pârâtul S.R.I. - U.M. 0760 Călăraşi, constatarea nulităţii absolute a Ordinului nr. 0642 din 17 iulie 2007 emis de pârât, anularea propunerii de trecere în rezervă, reintegrarea sa pe postul deţinut anterior, obligarea pârâtului de a-i permite accesul la locul de muncă si plata drepturilor salariale aferente perioadei 01 ianuarie 2007 la zi şi a unor despăgubiri de 2.800 lei/ zi până la reintegrarea efectivă.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că prin ordinul menţionat s-a dispus trecerea sa în rezervă în temeiul art. 43 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, ca urmare a condamnării la amenda penală conform art. 180 alin. (2) C. pen.
Mai arată reclamantul că acest ordin este lovit de nulitate deoarece nu i-a fost comunicat, anterior emiterii nu s-a făcut nici o cercetare prealabilă, nu cuprinde motivele pentru care nu s-a efectuat cercetarea, termenul în care sancţiunea poate fi contestată şi nici instanţa competentă să soluţioneze contestaţia, iar emiterea ordinului s-a făcut cu depăşirea termenelor de 30 de zile de la înştiinţarea cu privire la săvârşirea faptei şi 6 luni de la data săvârşirii faptei.
Prin sentinţa civilă nr. 1817 din 17 iunie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul D.C.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă că dispoziţiile art. 87 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare sunt imperative, condamnarea unui ofiţer pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni constituind un motiv de incompatibilitate cu calitatea acestuia de cadru militar.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul D.C. criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
În motivarea căii de atac s-au învederat în esenţă următoarele:
Măsura trecerii în rezervă a fost propusă si dispusă prematur, cu încălcarea prevederilor legale, respectiv a art. 82,85,87 din Legea nr. 80/1995, neexistând anterior o dispoziţie (ordin) de punere la dispoziţie si de prelungire a acestei perioade.
Ordinul de trecere în rezervă nu cuprinde termenul in care sancţiunea poate fi contestată, instanţa competentă, fiind comunicat ulterior aplicării sale.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Prin Ordinul nr. 0642 din 27 iulie 2007 emis de S.R.I., recurentul - reclamant a fost trecut în rezervă în baza prevederilor art. 43 alin. (1) lit. b) şi ale art. 87 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.
La emiterea acestui act administrativ s-a avut în vedere faptul că prin sentinţa penală nr. 645 din 20 decembrie 2006, pronunţată de Judecătoria Călăraşi, rămasă definitivă şi irevocabilă prin nerecurare la data de 19 februarie 2007, recurentul a fost condamnat la plata unei amenzi penale în cuantum de 5.000.000 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
Urmare a acestei condamnări, Serviciul Roman de Informaţi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 87 din Legea nr. 80/1995, care instituie în sarcina acesteia obligaţia de trecere în rezervă a unui ofiţer condamnat pentru săvârşirea cu intenţie a unei fapte infracţionale.
De altfel trecerea în rezervă a recurentului este pe deplin justificată, întrucât săvârşirea cu intenţie a unei fapte infracţionale constituie un motiv de incompatibilitate cu calitatea de cadru militar.
Prin urmare, nu se poate admite ipoteza păstrării in structurile S.R.I. a unei persoane care a suferit o condamnare penală, aceasta cu atât mai mult cu cat printre atribuţiile acestuia, limitativ prevăzute de Legea nr. 14/1992, se numără şi cele de apărare a secretului de stat si prevenirea scurgerii de informaţii care potrivit legii nu pot fi divulgate.
Mai mult decât atât, obligativitatea trecerii în rezervă a recurentului condamnat penal ar fi subzistat, oricum, in contextul antecedenţei disciplinare a acestuia, care în perioada 2000 - 2007 a fost sancţionat în repetate rânduri, prin atenţionare pentru rezultate slabe în perfecţionarea pregătirii; mustrare scrisă; avertisment pentru participarea voluntara la perturbarea ordinii si liniştii publice; 5 zile consemnare pentru săvârşirea de fapte incompatibile cu calitatea de militar; la data de 15 decembrie 2006 a fost chemat în fata Consiliului de Judecată pentru „comiterea de abateri grave de la prevederile legilor, ale regulamentelor militare şi ale ordinelor interne, fiind declarat vinovat şi sancţionat cu „amânarea înaintării în gradul următor pe timp de 1 an; „5 zile consemnare" la data de 05 februarie 2007, pentru nerespectarea atribuţiilor în executarea serviciului de permanenţă pe unitate.
O altă dovadă a faptului că măsura de trecere în rezervă a recurentului se justifică, o constituie şi adresa din 23 ianuarie 2007, prin care Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi a comunicat S.R.I. că faţă de ofiţerul în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere prevăzută de art. 271 alin. (1) C. pen., violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.
Urmare a abaterilor anterioare pentru care recurentul a fost sancţionat în repetate rânduri, deşi a fost atenţionat atât de către conducerea S.R.I. cât şi de către membrii Consiliului de Judecată privind necesitatea adoptării unui comportament adecvat calităţii de ofiţer S.R.I., maiorul D.C. a continuat să acţioneze contrar ordinelor interne şi regulamentelor militare.
In ceea ce priveşte susţinerile recurentului referitoare la inexistenţa unui ordin de punere la dispoziţie şi pe cale de consecinţă aşa-zisa prematuritate a ordinului de trecere în rezervă, trebuie subliniat faptul că cele două instituţii reglementate de legislaţia specifică aplicabilă cadrelor militare pot surveni în mod independent, o abordare contrară lăsând fără eficienţă textul art. 87 în absenţa punerii la dispoziţie.
Faţă de susţinerile recurentului privitoare la incidenţa în cauză a prevederilor dreptului muncii, Curtea constată că potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) C. muncii, dispoziţiile acestuia „se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii."
Doctrina juridică de specialitate statuează următoarele: „Cadrele militare în activitate, nu sunt salariaţi pentru că acestora nu li se aplică C. muncii şi celelalte dispoziţii care alcătuiesc legislaţia muncii, ci drepturile şi obligaţiile acestora sunt prevăzute prin acte normative speciale".
Prevederile C. muncii nu sunt aplicabile militarilor, întrucât activitatea acestora se desfăşoară exclusiv sub incidenţa statutului care reglementează drepturile şi obligaţiile cadrelor militare, astfel încât trimiterile recurentului la dispoziţiile generale ale dreptului muncii nu pot fi reţinute.
Un argument în plus îl constituie dispoziţiile art. 69 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, potrivit cărora: „nu sunt considerate conflicte de drepturi, în sensul prezentei legi, conflictele dintre unităţile şi persoanele care prestează diferite activităţi acestora, în temeiul altor contracte decât contractul individual de muncă".
Observând totodată referirile recurentului-reclamant la dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, trebuie precizat faptul că apariţia acestui act normativ a condus la abrogarea implicită a art. 35 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea S.R.I., nu numai prin neincluderea ofiţerilor de informaţii în anexa care prevede limitativ funcţiile publice, dar şi prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, care stabileşte drepturile şi îndatoririle acestora, provenienţa lor, criteriile de promovare în funcţie.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.C. împotriva sentinţei civile nr. 1817 din 17 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 663/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 668/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
