ICCJ. Decizia nr. 741/2009. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 741/2009
Dosar nr. 8032/2/2007
Şedinţa publică din 12 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin încheierea nr. 26 din 31 octombrie 2007, Curtea de Conturi a României – Secţia de Control Financiar Ulterior a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, în vederea stabilirii răspunderii juridice în ceea ce priveşte recuperarea sumei de 21.518,61 Euro, respectiv 70.795,48 lei (la cursul de schimb din data de 25 mai 2007), reprezentând contravaloarea chiriei pentru spaţiile utilizate în anul 2006 de R. Bank SA şi aparţinând Ministerul Finanţelor Publice şi a foloaselor nerealizate calculate la nivelul dobânzii de refinanţare a BNR, până la data încasării integrale a prejudiciului, persoanele răspunzătoare fiind N.I. şi A.L.
2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării sesizării.
Prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2070 din 17 noiembrie 2005, Ministerul Finanţelor Publice a cumpărat tronsonul III situat în imobilul M 17.
Dreptul de proprietate s-a transmis la data autentificării contractului, 17 noiembrie 2005.
Prin contract s-a prevăzut că eliberarea subsolului, parterului, etajelor 1-4 se face până la 25 noiembrie 2005, pe bază de proces-verbal de predare-primire, iar eliberarea etajelor 5-8 se face la termenele şi în condiţiile stabilite prin înţelegerea părţilor, pe bază de proces - verbal de predare-primire.
Curtea de Conturi a considerat că prin contract nu s-au făcut referiri clare cu privire la transmiterea dreptului de posesie şi folosinţă a clădirii şi la termenele de eliberare a etajelor 5-8.
Prin procesul-verbal de predare-primire din 25 noiembrie 2005 s-a prevăzut că eliberarea etajelor 5-8 se va face progresiv până la data de 1 iulie 2007, iar în toată această perioadă, nu a fost prevăzută obligaţia băncii de a plăti chirie pentru spaţiile ocupate gratuit în mod nelegal.
În drept, au fost indicate prevederile art. 14 şi 17 din Legea nr. 213/1998, art. 31 alin. (2) şi alin. (4) din Legea nr. 94/1992 republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 77/2002.
3. Apărările pârâţilor
Pârâţii consideră că organele de control financiar au stabilit eronat situaţia de fapt, au analizat achiziţia publică a imobilului în cauză limitându-se doar la contractul de vânzare - cumpărare fără a analiza întregul mecanism de negociere care a dus la achiziţionarea imobilului.
În urma negocierilor, Ministerul Finanţelor Publice a obţinut anumite avantaje:
- preţul de achiziţie a fost menţinut la nivelul anului 2004, indiferent de evoluţia ascendentă a preţului pe piaţa imobiliară;
- punerea la dispoziţie a întregului tronson II fără a genera cheltuieli suplimentare cu chiria pe perioada existenţei contractului de închiriere, întrucât aceasta s-a dedus din preţul de vânzare;
- îndeplinirea în regim de urgenţă a solicitării Comisiei Europene pentru desfăşurarea activităţii direcţiilor de specialitate cu atribuţii în domeniu gestionării asistenţei financiare acordată României de Uniunea Europeană;
- toate taxele au fost achitate de vânzător, deşi conform uzanţelor, acestea cad în sarcina cumpărătorului;
- toate bunurile mobile aflate în imobil au fost preluate cu titlu gratuit de Ministerul Finanţelor Publice .
În ceea ce priveşte tronsonul III al imobilului compus din subsol, parter şi etajele 1-8, din raţiuni tehnice, vânzătorul a solicitat ca pentru o suprafaţă de 568,14 mp reprezentând 15,50% din totalul suprafeţei vândute, transmiterea posesiei să fie făcută în etape, progresiv.
Pentru spaţiile care nu au fost predate până la data de 1 iulie 2007, vânzătorul a plătit penalităţi de 18.368,13 Euro, iar pe toată perioada vânzătorul a achitat contra - valoarea utilităţilor.
Din tranzacţia încheiată, Statul Român a avut un beneficiu de cel puţin 118.890,99 Euro.
Dispoziţiile invocate nu sunt incidente în cauză.
4. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1803 din 11 iunie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 8032/2/2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată sesizarea Curţii de Conturi.
5. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de fond.
Instanţa de fond a constatat că organul de control nu a ţinut seama de ansamblul faptelor în care a fost achiziţionat imobilul; de împrejurarea că între părţi a fost încheiat contractul de închiriere nr. 530456 din 28 decembrie 2004, iar suma plătită cu titlu de chirie a fost dedusă din preţul de vânzare, preţ care a fost menţinut acelaşi pe toată perioada 2004 – 2006.
De asemenea, nu s-a ţinut seama în ceea ce priveşte stabilirea situaţiei de fapt, de bunurile, instalaţiile încorporate în imobil preluate cu titlu gratuit.
Curtea de Conturi nu a dovedit existenţa unui fapt ilicit şi nici a unui prejudiciu cert, iar prevederile art. 17 din Legea nr. 213/1998 nu sunt aplicabile speţei.
S-a mai reţinut valabilitatea contractului de vânzare - cumpărare şi netemeinicia susţinerilor petentei privind faptul că persoanele răspunzătoare nu au prevăzut în contract clauze asiguratorii privind plata chitiei.
6. Recursul formulat de Curtea de Conturi a României.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.
6.1. Hotărârea pronunţată este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 13-17 din Legea nr. 213/1998 şi prevederile Legii nr. 500/2002.
6.2. Instanţa de fond a apreciat în mod eronat probele depuse la dosar.
În mod greşit nu s-a luat în considerare că nu s-au stabilit clauze contractuale clare cu privire la transmiterea posesiei şi folosinţei clădirii, precum şi referitor la termenele şi condiţiile de eliberare a etajelor 5-8.
Stabilirea termenului şi condiţiilor de eliberare a etajelor 5-8 a fost lăsată la latitudinea Comisiei care a încheiat procesul-verbal de predare-primire din 25 noiembrie 2005.
Banca vânzătoare a folosit spaţiul în mod gratuit.
Vinovaţi pentru prejudicierea bugetului de stat sunt intimaţii care nu au prevăzut în concret clauze asiguratorii pentru ca spaţiile rămase în folosinţa unităţii bancare să nu fie utilizate gratuit.
7. Apărările intimaţilor-pârâţi
Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
S-a invocat faptul că recurenta a reiterat susţinerea încălcării prevederilor Legii nr. 213/1998 şi ale Legii nr. 500/2002, susţinere ce este bazată pe o greşită înţelegere a situaţiei de fapt, dovedită prin probele administrate în cauză.
II. Considerentele instanţei de recurs
1. Recursul este nefondat.
2. Deşi recurenta a invocat şi motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu l-a dezvoltat, astfel încât se va constata că art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost exemplificat pur formal, neexistând o critică reală a sentinţei de fond din această perspectivă.
3. Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondat.
Prevederile art. 13-17 din Legea nr. 213/1998 nu sunt incidente cauzei.
În speţă nu este vorba despre servituţi (art. 13), iar art. 14-16 conţin dispoziţii referitoare la procedura închirierii şi concesionării bunurilor proprietate publică.
Art. 17 conform căruia:"statul şi unităţile administraţiei - teritoriale pot da imobile din patrimoniul lor, în folosinţă gratuită, pe termen limitat, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfăşoară activitate de binefacere sau de utilitate publică, ori serviciilor publice", de asemenea, este neaplicabil speţei.
Parte din imobilul în discuţie nu a fost dat în folosinţă gratuită băncii.
Folosinţa pe o perioadă de timp a rezultat în urma negocierilor încheierii contractului de vânzare-cumpărare pentru întreg imobilul.
Mai mult, argumentul legal de încălcarea prevederilor Legii nr. 500/2002 nu a fost dezvoltat.
4. Recurenta nu a criticat în nici un mod şi nu a răspuns argumentelor instanţei de fond, cu privire la întregul mecanism de negociere care a dus la achiziţionarea imobilului.
În mod corect, instanţa de fond a apreciat că este necesar a se analiza care au fost beneficiile statului român în urma încheierii contractului care se supune regulilor Codului civil, şi anume:
- păstrarea preţului negociat în anul 2004;
- scăderea din preţ a c/val. chiriei datorată de Ministerului Economiei şi Finanţelor pe perioada în care a avut calitatea de chiriaş (45.209 Euro);
- suportarea cheltuielilor de autentificare a actelor de către vânzător, contrar uzanţelor (65.000 Euro);
- preluarea de către Ministerul Finanţelor Publice, cu titlu gratuit, a datoriilor în valoare de 2.14.394, 36 lei.
5. Din perspectiva criticii întemeiate pe prevederile art. 3041 C. proc. civ., se va constata că recurenta nu a indicat nici o dispoziţie legală conform căruia în cuprinsul contractului de vânzare - cumpărare întemeiat pe dispoziţiile Codului civil, sunt obligatorii a se trece în contract clauzele asiguratorii pentru spaţiile rămase în folosinţa vânzătorului.
Mai mult, intimaţii au prevăzut în contract în mod neechivoc încheierea ulterioară a unui proces - verbal de predare-primire pentru etajele 5-8.
Dacă, faţă de întregul mecanism de vânzare-cumpărare negociat între părţi s-a considerat că acest spaţiu să fie eliberat progresiv, până la 1 iulie 2007, aceasta nu este în responsabilitatea semnatarilor contractului din partea cumpărătorilor.
Nu a fost dovedită fapta ilicită a intimaţilor şi nici prejudiciul cert.
Faptul că c/val. chiriei ar fi fost în sumă de 21.518,61 Euro, însă prin alte proceduri negociate, statul român nu a plătit alte obligaţii legale, de exemplu, chiria pentru perioada în care a deţinut parte din imobil /45.209 Euro) sau cheltuielile legate de autentificarea contractului (65.000 Euro) denotă inexistenţa prejudiciului adus bugetului de stat.
6. Faţă de acestea, urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată să se dispună respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei civile nr. 1803 din 11 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 708/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 776/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
